Un fost om al legii, trecut prin puşcărie, în urma unui caz de corupţie de răsunet la nivel naţional, în timpul căruia au căzut atât capii unei instituţii judeţene, cât şi subalterni din teritoriu, printre care şi acesta, a trecut la preocupări rurale. Şi aşa în domeniul din care a fost săltat nu mai putea profesa la ieşirea de la zdup, dar, spre norocul lui, avea vârsta de pensionare. Aşa că are un venit, dar şi o ocupaţie care îi “mănâncă” venitul. Deunăzi, la un ghişeu, omul s-a văitat că nu-i prea ajung banii să trăiască. Deh, se obişnuise cu traiul pe picior mare din şpăgi! Cică bună parte din pensie i se duce pe naveta în comuna natală, întrucât, după trecerea în nefiinţă a părinţilor, nu mai are cine să vadă de gospodărie. De proprietate ar putea să se îngrijească copiii povestitorului, domiciliaţi la bunici, numai că aceştia nu sunt în stare să hrănească o mână de găini, căci altceva nu se încumetă să crească pensionarul. Şi după ce că n-au grijă de orătănii, nici nu-l lasă pe părintele lor să le execute, ca să-l scape de-o grijă, gândindu-se că aşa are şi el ceva de făcut. Deşi omul s-a obişnuit la “mititica” să nu mai aibă nimic de făcut, după ce a fost scos, forţat de împrejurări penale, din câmpul muncii. În fiecare zi, bate drumul de la oraş la ţară, 25 de kilometri, ca să dea de mâncare zburătoarelor, pe care s-a întâmplat să le găsească atât de înfometate – când a fost împiedicat de vremea rea să facă deplasarea – încât s-a trezit cu ele ciugulindu-i ciorapii. Nu mai spunem că, pe timpul iernii, nu se alege nici măcar cu un amărât de ou – el, care era obişnuit să ia – ca să se consoloze pentru cheltuiala întreprinsă cu naveta.