-4.5 C
Campulung Muscel
16/01/2025

Spitalul angajează personal pentru Blocul Alimentar

Spitalul Municipal Câmpulung a scos la concurs două posturi în cadrul Blocului Alimentar al instituţiei. Este vorba de un bucătar, muncitor calificat IV, cu contract pe perioadă nedeterminată, şi un muncitor necalificat I, tot pe perioadă nedeterminată.

Cei care au pregătirea necesară a fi bucătar la Spital au posibilitatea să-şi depună dosarele de participare la concurs la sediul administrativ (fosta maternitate), în fiecare zi lucrătoare, între orele 8.00-16.00, până cel târziu pe 14 decembrie 2016, la ora 15.00, contactându-l pe Constantin Lincan.

Pe lângă condiţiile generale, care sunt impuse la orice examen, doritorii trebuie să îndeplinească şi condiţiile specifice: să aibă diplomă de absolvire a şcolii generale, un nivel de calificare I în meseria de bucătar, nefiind necesară vechimea în muncă.

Calendarul concursului de bucătar, va fi:

=miercuri, 14 decembrie, ora 15.00, data limită de depunere a dosarelor, iar joi, 15 decembrie, după ora 12.00, la sediul administrativ al spitalului, va avea loc selecţia lor şi după, afişarea rezultatelor;

=miercuri, 21 decembrie, ora 12.00, se va derula proba scrisă şi tot în aceeaşi zi se vor prezenta notele;

=marţi, 27 decembrie, de la ora 10.00, proba interviului şi afişarea punctajelor;

=joi, 29 decembrie, după ora 16.00, vor fi făcute cunoscute rezultatele finale.

Ca atribuţii specifice, viitorul bucătar va primi alimentele, conform meniurilor întocmite de asistentul medical de nutriţie şi dietetică; va asigura repartizarea meniurilor conform indicaţiilor date; se va îngriji de împărţirea şi distribuirea mesei de la bucătărie spre secţii, ca aceasta să se facă în condiţii igienice şi conform numărului de pacienţi şi regimuri, diete; să verifice, prin sondaj în ce cantitate au ajuns alimentele distribuite la pacienţi; va fi responsabil de păstrarea şi folosirea în condiţii optime a inventarului Blocului Alimentar (alimente, veselă, utilaje); va conduce toate lucrările de bucătărie în ceea ce priveşte pregătirea meniurilor; va verifica calitatea şi cantitatea alimentelor primite de la magazia de alimente, precum şi depozitarea corectă a acestora; să asigure pregătirea alimentelor cu respectarea prescripţiilor dietetice; va răspunde de pregătirea la timp a mesei şi de calitatea alimentelor preparate; să nu permită intrarea persoanelor străine în bucătărie; nu are voie să sustragă alimente din bucătărie; va efectua controale medicale periodice; este obligat să poarte echipamentul de protecţie şi să-şi menţină permanent igiena personală; să execute şi alte sarcini primite din partea conducerii spitalului şi şefilor ierarhici pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii în Blocul Alimentar.

Pot fi muncitor necalificat la Blocul Alimentar cei care au diplomă de absolvire a şcolii generale, nici în acest caz nefiind necesară vechimea în muncă. Concursul pentru muncitor necalificat se va desfăşura în zilele:

=miercuri, 14 decembrie, ora 15.00, data limită când se primesc dosarele de participare la concurs, preselecţia lor având loc joi, 15 decembrie, ora 14.00, după care vor fi cunoscut rezultatele;

=joi, 22 decembrie, ora 12.00, proba scrisă, cu avizarea punctajelor în aceeaşi zi;

=miercuri, 28 decembrie, ora 10.00, interviu, cu afişarea notelor după amiază;

=vineri, 30 decembrie, ora 16.00, publicarea punctajelor finale.

Taxa de concurs – 100 de lei.

În ambele cazuri, după afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data şi ora prezentării rezultatului fiecărei probe, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

Contestaţiile vor fi soluţionate de către comisia special întrunită, în termen de maxim o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor. Atribuţiile specifice, conform fişei postului, sunt asemănătoare cu cele de la postul de bucătar.

La preselecţia dosarelor pentru funcţia de farmacist şef, cel al Claudiei Oancea a fost respins

După ce, acum două săptămâni, pe 16 noiembrie, la Administraţia Spitalului s-a întrunit comisia pentru selecţia dosarelor de concurs a celor care vor funcţia de farmacist şef, aceasta a mai avut o întrevedere pe 24 noiembrie. Au intenţionat să participe la concurs trei persoane, dar una dintre ele s-a retras. După o primă verificare a dosarelor, din punct de vedere al condiţiilor de participare la examen, Elena Nicoleta Lădaru a fost admisă, iar Claudia Oancea a avut dosarul incomplet, având termen până pe 23 noiembrie, la ora 15.00, să-l completeze cu documentele solicitate. Prin procesul verbal din 24 noiembrie, comisia de selecţie a dosarelor a constatat că pretendenta Claudia Oancea nu a completat documentaţia cu adeverinţa sau cartea de muncă, care să ateste experienţa de minim doi ani în funcţia de farmacist şef şi a fost declarată respinsă, cu posibilitatea contestării în termen de două zile. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!