Chiar fără oratorul nr.1 al municipiului, mutat cu serviciul la radio, şi fără alesul cu cele mai lungi cuvântări la ordinea de zi, consilierii au reuşit performanţa unei şedinţe, căreia 15 minute i-au lipsit ca să atingă o durată de trei ore! Dacă PSD-iştii îl aveau în mijlocul lor pe Costică Ivan, sfertul de oră lipsă era, în mod cert, acoperit. Noroc că a intrat Gheorghe Sârbu, care, la prima lui şedinţă, după cinci luni de concediu forţat al guşuliţei, pe motiv de cedare a scaunului în Consiliul Judeţean colegei Cotenescu, evident că nu s-a limitat la a depune jurământul. Ci a luat cuvântul, şi înscris, şi neînscris, căci are de recuperat. Filosofiile lui Sârbu, revenit în Consiliu cu sloganuri liberale – „să mergem înainte, nu e bine să mergem înapoi” – le-au dat apă la moară adepţilor lui Iohannis, care au apreciat „împrumutul” în materie de lozinci. La care Sârbu a replicat că „înainte” al lui este cât se poate de neaoş şi n-are de-a face cu nemţescul „inainte” al preşedintelui. „Ne bucurăm că aţi venit de la Consiliul Judeţean la Consiliul Local, că aţi mers înainte.”, a fost felul lui Bogdan David de a-i ura „welcome” seniorului.
Pe lângă înţepăturile din belşug, a contribuit la prelungirea şedinţei şi jumătatea din sfertul academic pe care consilierii au fost dispuşi să le-o acorde colegilor cu serviciul în privat, al căror program se încheie mai târziu decât al bugetarilor. Situaţie pe care PSD-iştii, căci de la ei şi de la aliaţii ALDE provin întârziaţii, ar putea s-o rezolve scotocind prin cufărul de partid după alţi pensionari cu timp liber berechet. La un moment dat, Cristi Creţu a remarcat că sunt în sală mai multe blitz-uri decât consilieri, dar, în fine, s-au adunat de pe drum cei cărora ora patru a după amiezii nu le este convenabilă, mai cu seamă dacă vin de la Piteşti – cazul directorului Zenovie, de la Îmbunătăţiri Funciare – şi au de irosit nişte timp şi pe la semafoare. Dar şi să se mute şedinţa o oră mai târziu… ar însemna că-i prinde cântatul cocoşilor la Primărie. Exceptând cazul în care colegii de la televiziunile care le transmit show-urile live se decid să le taie sonorul. Atunci să vezi cum epuizează o ordine de zi uşurică, aşa cum a fost cea de luni, în maximum o jumătate de oră. Nu în trei ore, după care au avut chef şi de-o AGA la una dintre societăţile la care sunt patroni, unici sau majoritari.
În privinţa societăţii cu doi patroni, unul public, altul privat, parcă în această şedinţă, conform anunţului făcut de Liviu Ţâroiu cu o asemenea convingere, că şi el a crezut ce a vorbit, trebuia să fim martori la o hotărâre crucială pentru soarta Edilului. Aşa a rămas stabilit în octombrie: că, în noiembrie, primarul supune atenţiei legiuitorilor o variantă de a răscumpăra treimea privatului din societate. Adică ori o cumpără Consiliul Local, ori o cumpără Consiliul Judeţean. La începutul săptămânii, şeful Executivului a dat vestea: Consiliul Judeţean nu se bagă şi asta a fost tot. Nu se bagă, în sensul că nu se implică în preluare nici în calitate de cumpărător, nici de finanţator al planurilor de achiziţie ale municipalităţii. Şi de ce ar da bani, dacă banii există în rezervele Primăriei?! Aşa că propunerea primarului s-a contramandat pentru decembrie. 2016 sau 2017.
Fără să-şi dea seama, liberalii i-au creat viceprimarului Mărgărin Blidaru o fantastică ocazie de a se remarca public. Era şi cel mai ferchezuit dintre toţi, la costum şi cravată roşie, fiind, probabil, stabilit dinainte ca Estera Ambruş să-l propună preşedinte de şedinţă. Iar liberalii, care, pesemne, n-aveau ce face acasă, au găsit, fără să vrea, un motiv de zăbovire prelungită a camerelor televiziunilor pe faţa PSD-istului, punându-l să citească ce conţine hotărârea de Consiliu. Era să-i facă un mare rău secretarul Ghinea, care, dornic să se cuibărească la gura sobei, la ştiri, a sărit să scurteze oratoria viceprimarului, cum că, până acum, niciun preşedinte de şedinţă n-a anunţat mai mult de „proiectul de hotărâre nr.1”. Iar telespectatorii – cei scoşi la înaintare de liberali pentru cerinţa lor de a-l auzi pe Blidaru făcând lectură de grup – se pot documenta pe site-ul Primăriei ce prevede fiecare hotărâre în parte. Adică se pot documenta în vara lui 2017, când se afişează hotărârile pe portalul Primăriei, ce-au votat aleşii în iarna lui 2016. Să nu fim răutăcioşi şi să precizăm că, fix în ziua în care l-am criticat pe administratorul site-ului instituţiei pentru întârzierea prea mare cu care actualizează informaţiile, acesta a şi împrospătat pagina de internet a Primăriei. Uite un subaltern al primarului care ia partea pozitivă a criticii şi îndreaptă o scăpare, cum a fost cea cu audienţele viceprimarului David ţinute în epoca Ţâroiu-Blidaru sau, mai grav, omisiunea de a posta într-un timp rezonabil de la eliberare certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, ca să ştie toată lumea ce vilă, cârciumă, service auto ori casă de pariuri răsare în vecini.
Revenind la vice, acesta s-a pus sârguincios pe treabă: a prezentat hotărârea, articol cu articol, spre disperarea secretarului, care se şi vedea intrat în tura de noapte, la o ordine de zi cu 21 de puncte, fiecare cu o droaie de articole şi un stufăriş de anexe! Momentul a fost sublim: Blidaru, clar avantajat de postura de „înţepenit” pe micul ecran, cât dura citirea textului fiecărei hotărâri, postură servită de înşişi opozanţi, care şi-au aşezat rivalul în lumina reflectoarelor. Dacă avea prompter în locul tabletei, ca să-şi privească telespectatorii în ochi, Blidaru ieşea primar în 2020. Noroc că s-a prins Cristi Creţu că, involuntar, celălalt sportiv din Consiliu aspiră şansele de popularitate ale restului şi i-a sugerat să-şi limiteze prezentarea la primul articol. Ocazie cu care i-a coborât tensiunea la cote normale şi secretarului, speriat că, în ritmul în care începuse dezbaterea, rata şi ştirile nopţii. Posibil, şi pe ale dimineţii.