1 C
Campulung Muscel
09/02/2025

Dacă era să ne luăm după primar şi directorul economic, satira costa 14.000 lei, iar umorul, tot 14.000 lei

Explozie de generozitate pentru Festivalul de Satiră şi Umor “Tudor Muşatescu”

Alt eveniment cultural, altă “ceaţă”, amplificată de primarul Liviu Ţâroiu şi directorul economic al Primăriei. Probabil, nedocumentaţi suficient, şeful Executivului şi şefa Economicului l-au făcut pe Liviu Cioacă să apară în faţa Consiliului Local ca un director rapace, care forţează o dublă finanţare a unui eveniment ţinut, de obicei, cu sala goală. Este vorba despre Festivalul de Satiră şi Umor „Tudor Muşatescu”, pentru organizarea căruia directorul Casei de Cultură „Tudor Muşatescu” solicita 14.000 de lei. Banii erau destinaţi a susţine cheltuieli de cazare, masă, jurizare, premiere, recitalurile artiştilor Ţociu şi Palade, publicitate. Festivalul cu pricina, programat în bugetul anului 2016, aşa cum se întâmplă de cinci ani încoace, de când ne-am obligat, prin proiectul european de promovare turistică, să-l finanţăm şi să-l derulăm, indiferent că impactul la public tinde spre zero, beneficia de o alocare de 14.000 de lei. Sumă suficientă în cei patru ani anteriori în care s-a ţinut, obligat-forţat, un festival scos de la „naftalină”, pentru a fi inclus, alături de „Zilele Câmpulungului” şi „Posada”, într-un controversat proiect cu fonduri UE. În 2016, ultimul an de desfăşurare a lor condiţionată de proiectul cu pricina, forma în care era prezentată solicitarea de finanţare a Festivalului de Satiră lăsa să se înţeleagă că este nevoie de 28.000 de lei, nu de 14.000 de lei. Iar primarul Liviu Ţâroiu şi directorul economic Violeta Iarca au confirmat că cererea financiară a lui Cioacă reprezintă o suplimentare a alocării iniţiale. 

Liviu Ţâroiu şi Violeta Iarca au susţinut eronat că Cioacă cere dublul finanţării din anii trecuţi

Cum festivalul beneficiază de finanţare integrală, prevăzută la începutul anului, în acelaşi cuantum din anii precedenţi, Bogdan David a vrut să fie lămurit ce reprezintă cei 14.000 de lei, cu care se solicita a fi rectificat bugetul local. De data aceasta, Sergiu Cicu, gazdă şi partener al Satirei şi Umorului Primăriei, organizat prin Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, s-a grăbit să dea răspunsul aşteptat de David: 14.000 de lei era nota de plată totală a festivalului, nici mai mult, nici mai puţin. Aşadar, banii prevăzuţi în momentul împărţirii „caşcavalului” pe instituţii şi servicii subordonate administraţiei publice locale, la constituirea bugetului pe 2016. Şi-atunci, dacă sunt deja aprobaţi, putând fi consumaţi, de ce această rectificare de buget cu exact aceeaşi sumă?, a fost nedumerirea liberalului adresată directorului economic al Primăriei, Violeta Iarca. „Doamnă, dăm 14.000 de lei, în afară de cei pe care îi avem bugetaţi?”, a insistat să ştie David. 

Până să-şi aşeze ideile în ordine destinatara întrebării, Liviu Ţâroiu a livrat o informaţie greşită, care-l dezavantaja total pe directorul Liviu Cioacă, şi anume că se solicita încă o sumă. Culmea, egală cu cea prevăzută în ianuarie. „În fiecare an, au fost suficienţi 14.000 de lei, dar acum îi dublăm.”, a remarcat David. „Ei au solicitat, eu v-am propus-o, dacă o aprobăm, o aprobăm.”, a vrut primarul să lase impresia că îi este indiferent ce se votează. 

Afirmaţia eronată furnizată de primar a fost întărită de directorul economic, potrivit căreia era vorba despre o suplimentare. N-am înţeles de ce această confuzie în care a alunecat şefa Economicului, de vreme ce tot ea, cu câteva minute mai devreme, când a fost descusută de liberali în privinţa celor 5.000 de lei, pentru o „Toamnă Musceleană” nedepistată până la momentul votului, explicase coerent situaţia delicată în care se află Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”. Aceasta a precizat că a studiat ceea ce s-a aprobat, prin hotărâre a Consiliului Local, la începutul anului, ca buget al instituţiei manageriate de Liviu Cioacă, pentru manifestările cultural-artistice din anul 2016. „Casa de Cultură avea un necesar de fonduri pentru asigurarea finanţării tuturor activităţilor de 160.000 lei. Prin bugetul iniţial i s-a alocat suma de 143.000 lei. Înseamnă că s-a pornit cu un deficit de finanţare pe partea de activităţi. Ulterior, s-au făcut solicitări pentru a fi acoperită partea de finanţare de 17.000 de lei şi, totodată, să fie acoperită acea parte din activităţi cărora nu li s-a alocat niciun leu la începutul anului.”, spusese Violeta Iarca cu puţin timp înainte de a se ajunge la subiectul „dublării” pentru Festivalul de Satiră şi Umor şi de a se bulversa în privinţa sumei. Asta deşi cu gura ei spusese că instituţia avea nevoie de 17.000 de lei, ca să ducă la final programul de activităţi din trimestrul IV. Adică festivalul cu pricina şi Sărbătorile de Iarnă.  

Ca să se dumirească dacă cheltuiala totală este de 14.000 de lei sau 28.000 de lei, a fost chemat la raport Liviu Cioacă, prezent la şedinţă, dar în anticameră, nu în sala de Consiliu, cât a durat sporovăiala pe seama cererii sale. Acesta a confirmat spusele directorului economic: „Când s-a aprobat bugetul, s-au aprobat 160.000 de lei pentru activităţi culturale. Ni s-au dat 143.000 de lei. Automat, ultimele manifestări nu puteam să le mai facem. Eu vă pot aduce documentele că aşa s-au întâmplat lucrurile. Am intrat în deficit cu 17.000 de lei, care înseamnă Festivalul “Tudor Muşatescu”, iar Festivalul de Colinde nici n-a fost bugetat. Trei manifestări n-au fost bugetate. Nu este nicio chestie ascunsă.  Dacă nu se doreşte să se mai facă cele care sunt bugetate, eu n-am nimic împotrivă.” 

Remarcaţi că răspunsul acestuia ocoleşte întrebarea privind costul Festivalului de Satiră şi Umor, pe care Bogdan David s-a văzut nevoit s-o repete: „Întrebarea era dacă folosiţi 14.000 de lei sau 28.000 de lei pentru un eveniment care a fost bugetat.” Iar răspunsul chinuit a venit într-un sfârşit: 14.000 de lei.  

O dublă şi suspectă publicitate făcută şi de Primărie, şi de Casa de Cultură  

Chiar cu acest cuantum mulţumitor, tot era o problemă, care a trebuit eliminată. În costurile care urmau a fi suportate din cele 140 de milioane de lei vechi era strecurată o publicitate pe care Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” ar fi făcut-o evenimentului. Or publicitatea este, prin contract încheiat cu UE, treaba Primăriei. Când acelaşi David a întrebat de ce publicitatea este prinsă la bugetare la Casa de Cultură, primarul a dat o replică năucitoare: „Este alta.” „Deci, facem publicitate la acest festival şi prin Primărie, şi prin Casa de Cultură. O dublăm şi pe asta. Dumneavoastră ne-aţi dat materialul. Eu nu fac altceva decât să citesc de pe materialul de la Primărie.”, a continuat dialogul David. „Acolo, publicitate?”, părea că nu ştie ce scrie în documentaţie Liviu Ţâroiu, care confirmă adevărul expresiei “a semna ca primarul”. „Da, uitaţi aici. „Publicitate Festival „Tudor Muşatescu”, nu l-am scris eu.”, l-a lămurit celălalt. „Bun. Nu le-o dăm lor şi-o facem noi.”, a „rezolvat-o” şeful Executivului. „Deja o aveţi făcută.”, a replicat David, care ştie cum merge treaba cu mediatizarea evenimentelor cuprinse în defunctul proiect de promovare turistică din vremea când împărţea etajul Primăriei cu PSD-istul.

Banii ceruţi de Liviu Cioacă pentru a-şi ţine Festivalul de Satiră şi Umor au fost aprobaţi, nu înainte de a-şi lua o muştruluială de la finanţatori că n-a solicitat ce trebuie: o suplimentare generală a bugetului cu banii pe care nu i-a primit la început de an. Ba chiar l-au sfătuit să ceară mai mult decât îi trebuie, căci sigur va primi. „Cereţi – l-a îndemnat David – căci pentru evenimente sunt bani din plin, fiindcă nu se pot controla!” 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!