15.5 C
Campulung Muscel
17/06/2024

Glume… serioase!

Întâmplările pe care vreau să vi le relatez s-au petrecut în realitate, autorul acestor rânduri luând cunoştinţă de ele fie cu propriile-i simţuri, fie i-au fost relatate de persoane a căror probitate nu o pune la îndoială. Totodată, autorul acestor rânduri, căruia i-a plăcut dintotdeauna istoria, consideră că aceste întâmplări este bine să fie aduse la cunoştinţa noilor generaţii, mai ales că, dând şi anumite detalii de viaţă, voi contribui la zugrăvirea unei societăţi, deocamdată, apuse. Iată câteva. 

Înainte de 1989, era obiceiul ca, o dată pe an, să se ţină aşa zisele „Adunări Generale ale Oamenilor Muncii”. De fapt, nu era un obicei, ele fiind prevăzute în legislaţia politică a regimului, fiind denumite pompos „organul suprem de conducere” a unităţii respective. Se ţineau la nivel de întreprindere de producţie sau instituţie cu personalitate juridică. La aceste adunări participau, de obicei, toţi salariaţii sau „oameni ai muncii”, cum li se spunea pe atunci. Oricine putea să ia cuvântul şi să spună „ce-i venea pe chelie”, cu condiţia să se înscrie dinainte. De cele mai multe ori, cuvântările erau antecenzurate de secretarul de partid. La sfârşitul lucrărilor lua cuvântul, de obicei, reprezentantul unui for superior local al partidului, care trăgea concluziile. Uneori, mai aveau loc şi întâmplări hilare. Iată două dintre ele. 

Logică

Avea loc „Adunarea Generală a Oamenilor Muncii” din Spitalul Unificat Câmpulung, care, pe vremea aceea, cuprindea toate unităţile sanitare de pe raza oraşului, inclusiv Policlinica. La un moment dat, unul dintre vorbitori se plânge că în Policlinică i s-a furat mâncarea din vestiar. Şedinţa curge mai departe şi se ajunge la cuvântarea tovarăşului de la partid. Acesta, după ce analizează lucrările şi trage mai multe concluzii, n-are de lucru şi aminteşte şi „faza” cu furtul mâncării şi, pentru a-şi arăta retorica, zice: 

-Tovarăşi, nu este frumos un asemenea gest între colegi, etc., etc. Ce aţi face dumneavoastră dacă, într-o bună zi, aţi constata că vi s-a furat mâncarea?! 

În acel moment, din fundul sălii, unde oamenii stăteau în picioare, se aude o voce cavernoasă:  

-Foamea!

Soluţie

La sfârşitul anului 1974, avea loc „Adunarea Generală a Oamenilor Muncii” din Combinatul de Lianţi Câmpulung. În acel an – şi numai în acel an – combinatul îl avusese ca director pe domnul inginer Ion Grecu, inginer şef al defunctului Institut de cercetare şi proiectare pentru industria materialelor de construcţie, şeful de proiect al Combinatului, un inginer foarte capabil, un tip cu mult umor şi extrem de descurcăreţ, de la care am învăţat multe. Acesta conducea şedinţa şi era obligat să dea răspuns la problemele ridicate de „oamenii muncii”. Eu eram în sală. Ca de obicei, oamenii s-au plâns de tot felul de greutăţi: că nu vin autobuzele la timp cu navetiştii, că se întrerupe curentul prea des şi nu se poate face planul, că, uneori, se întrerupe şi alimentarea cu apă, că n-au echipamente de protecţie, că etc., etc. La rândul lor, invitaţii răspund – de exemplu – că n-au autobuze suficiente, că, uneori, se fură apa de pe traseu şi multe, multe altele. 

La sfârşitul adunării, domnul inginer Grecu se ridică şi, dând semnificativ din umeri, zice: 

-Tovarăşi, timp de trei ore, v-am ascultat văicărindu-vă în fel şi chip de toate greutăţile pe care le întâmpinaţi toţi. Ca atare, consider că singura soluţie care-mi mai rămâne este să mă pun pe plâns. Vă mulţumesc pentru participare! 

Şi a închis şedinţa. A doua zi, pleca în Japonia, la o consfătuire. 

Convingere

În ultimii ani ai lui Ceauşescu, acesta, observând scăderea dramatică a şeptelului de bovine, a emis legi drastice cu caracter penal, care vizau, mai ales, pe acei proprietari particulari de vaci, care sacrificau viţeii acestora. Vacile erau înregistrate şi urmărite mai „dihai” ca femeile, pentru a nu avorta (femeile). În general, încălcarea legii era pedepsită cu închisoarea. Legea era – pentru cine ştie puţin Drept – o încălcare grosolană a dreptului de proprietate, protejat, totuşi, de Constituţie, pentru că anula, de fapt, principala prevedere a acestuia: dreptul de a dispune cum vrei de bunul tău. De multe ori, bieţii oameni, cărora le trebuiau vacile pentru lapte, recurgeau la tot felul de metode nemiloase pentru a omorî viţeii, în aşa fel încât să pară că au murit la fătare sau că s-au născut morţi. 

Prietenul meu tardiv, T.M., fost „lucrător” al partidului, mi-a povestit odată următoarea întâmplare din acele vremuri. În satul Albeştii de Muscel, trăia un oarecare nea Nae, gospodar bătrân, care nu concepea nicicum să nu facă ce vrea cu propriile vite, aşa cum făcuse de zeci de ani. La un moment dat, i-a fătat vaca şi nea Nae a tăiat viţelul ca să-l mănânce. Miliţia l-a prins şi l-a dat pe mâna justiţiei. La ultima şedinţă de judecată, când judecătorul trebuia să pronunţe sentinţa – aproape invariabil închisoarea – procurorul se ridică, citeşte rechizitoriul, se aşează şi aşteaptă impasibil. 

Deşi plictisit, pentru a respecta procedura, judecătorul îi dă cuvântul „inculpatului”: -Ia, zi, nea Nae, de ce ai tăiat viţelul? 

La care nea Nae se ridică din bancă şi, extrem de convins, răspunde: -Am crezut că este al meu, domnule judecător! 

La auzul acestui argument, atât de corect din punct de vedere juridic, procurorul, surprins că vine de la un om fără nicio „expertiză” juridică, aşa cum ar spune distinsul profesor de filozofie de la Cluj, domnul Andrei Marga, se lasă mai tare pe scaun şi-i face un semn discret judecătorului: dă-i drumul!

Nea Nae a scăpat cu o amendă simbolică şi multe sfaturi. 

Şi… vorba poetului: „Al vremii rost el tot nu-l înţelege!” 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!