09/11/2025

Supraimpozitarea îi forţează pe cetăţeni să se împrumute la Primărie, pentru reparaţii

După perioada de graţie de trei ani, de când aleşii tot votează suprataxarea imobilelor neîngrijite, pentru a avertiza lumea în legătură cu ce o aşteaptă dacă nu-şi repară faţadele, acoperişurile, gardurile şi nu fac curţile şi grădinile boboc, 2019 va fi anul cu impozite mărite cu 200%. Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de ieri după-amiază a figurat un regulament, menit să lămurească în ce condiţii autoritatea locală aplică sancţiunile constând în impozite substanţial majorate. Această relatare precede şedinţa de Consiliu, de pe a cărei ordine de zi este posibil ca normele să fie scoase, cum s-a întâmplat cu majoritatea ansamblurilor de cerinţe, retrase de câteva ori din dezbatere, pentru îmbunătăţirile care puteau fi aduse în timpul discuţiilor la comisiile de specialitate, nu în plen, în faţa camerelor tv. Cazul parcărilor, unde s-a jonglat cu un pârlit de regulament, scos şi introdus în Consiliu de trei-patru ori într-o jumătate de an. De această dată, regulile pe cale a fi adoptate privesc criteriile de identificare a clădirilor şi terenurilor neîngrijite, situate în intravilanul Câmpulungului, în vederea supraimpozitării. Chiar cu un regulament aprobat, este greu de crezut că Liviu Ţâroiu, teoretic, primarul celor mulţi, va lua pielea de pe cetăţeni, mai cu seamă că, tot printr-o hotărâre de Consiliu, a dat posibilitatea proprietarilor caselor vechi din centru să se împrumute la Primărie, pentru reparaţiile a căror lipsă le-ar aduce impozite de infarct. 

Poliţiştii locali sunt cei care trebuie să depisteze imobilele neîntreţinute

Motivaţia propunerii regulamentului despre care relatăm constă în „conformarea proprietarilor imobilelor obligaţiei de asigurare a stării corespunzătoare a acestora prin efectuarea lucrărilor de întreţinere, reparaţii curente, restaurare, etc.” Scapă de măsurile anunţate de autorităţi câmpulungenii care deţin autorizaţie de construire sau desfiinţare valabilă, pentru consolidarea, renovarea, demolarea, amenajarea imobilului, şi care au anunţat la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la autoritatea publică locală începerea lucrărilor. Nu este luată în considerare, pentru a scăpa de suprataxare, autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă. „Având în vedere că aplicarea unor majorări ale impozitelor şi taxelor pentru clădirile şi terenurile neîngrijite se poate dispune numai în cazul anumitor imobile, se impune adoptarea unui regulament care să stabilească criteriile şi procedura de aplicare a acestor măriri.”, scrie primarul în expunerea sa de motive, care susţine proiectul de hotărâre supus atenţiei aleşilor municipali. 

Pentru punerea lui în aplicare, Liviu Ţâroiu va dispune constituirea unei comisii de identificare a construcţiilor şi incintelor neîntreţinute, comisie formată din angajaţi ai Poliţiei Locale, abilitaţi să efectueze verificări pe cuprinsul teritoriului şi să întocmească fişa de evaluare, nota de constatare şi procesul-verbal de conformitate. „Nota de constatare va fi însoţită obligatoriu de schiţe foto, care să ateste starea clădirii şi/sau a terenului la data inspecţiei. Hotărârea de majorare a impozitului pentru imobilul respectiv va avea caracter individual, va cuprinde elementele de identificare privind zona în cadrul localităţii, elementele de identificare potrivit nomenclaturii stradale, precum şi datele de identificare ale contribuabilului.”, notează directorul economic Violeta Iarca şi şefa Serviciului Juridic, Emiliea Ilie, autoarele referatului care argumentează necesitatea adoptării unei hotărâri de Consiliu, care, în esenţă, urmăreşte un aspect mai plăcut al municipiului. 

Clădirile neîngrijite sunt considerate cele aflate în „stare avansată de degradare, de paragină, insalubre, cu faţade nereparate/ necurăţate/ netencuite/ nezugrăvite, geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură.” Terenurile neîngrijite sunt descrise ca fiind în „stare de paragină, acoperite de bălării, părăsite/abandonate, insalubre, lipsite de curăţenie în curţi, neîntreţinerea/nerepararea împrejmuirilor” ş.a.m.d. După identificarea şi evaluarea stării construcţiei sau pământului, proprietarul va fi somat să se pună în ordine până la data de 31 mai a fiecărui an fiscal în care s-a produs constatarea şi, până la sfârşitul anului, să întreprindă lucrările care se impun. Şi, totodată, să menţină proprietatea îngrijită. 

„Dacă, pe parcursul anului, proprietarul s-a conformat somaţiei, se încheie proces-verbal de conformitate. În cazul intervenţiilor asupra monumentelor istorice, clădiri şi terenuri din zonele de protecţie a monumentelor istorice şi din zonele construite protejate, procesul-verbal face referire la conformarea lucrărilor cu avizul Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor deconcentrate ale acestuia. În cazul în care, în urma inspecţiilor efectuate în teren, au fost constatate desprinderi de tencuială, căderi de cărămizi, ţigle pe domeniul public sau privat al statului român, care pun în pericol integritatea persoanelor care circulă în zonă, se va întocmi o notă de constatare, însoţită de fotografii.” Totodată, se va demara procedura supraimpozitării, fără a se mai întocmi fişa de evaluare a imobilului. 

La data de 30 noiembrie a anului fiscal în curs, comisia care contabilizează ruinele şi pârloagele municipale va efectua o nouă verificare în teren şi va completa fişa de evaluare a clădirilor. Dacă proprietarul nu a efectuat lucrările de întreţinere, va fi întocmită o notă de constatare în maximum 5 zile lucrătoare, în care va fi consemnată menţinerea imobilului în categoria celor considerate neîngrijite/nesatisfăcătoare. Este obligatorie ataşarea de fotografii concluziilor comisiei, care, în cel mult trei zile, trebuie să ajungă la Direcţia Economică şi Fiscală a Primăriei. La sesizarea Economicului, primarul va solicita Consiliul Local să adopte hotărârea de majorare a impozitului pentru casa ori terenul cu probleme.     

În cazul în care cetăţeanul sancţionat nu anunţă, cu dovezi, comisia că a remediat situaţia proprietăţii, impozitul majorat i se aplică şi în anii fiscali următori, cu creşterile de rigoare, dacă Legislativul hotărăşte majorarea „sancţiunii”. În schimb, dacă omul comunică autorităţii că a îndreptat starea casei, a curţii, a gardului ori a grădinii alăturate, membrii comisiei sunt obligaţi ca, în 15 zile calendaristice de la data notificării, să verifice realitatea afirmaţiilor contribuabilului. Din nou se întocmeşte o notă de constatare, ilustrată cu poze, transmisă subalternelor directoarei Iarca. Dacă ce susţine petentul este adevărat, primarul propune Consiliului Local să aprobe o hotărâre de încetare a aplicării impozitului majorat, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor. 

Regulamentul mai prevede că, în cazul în care proprietarul vinde casa ori terenul înaintea termenului până la care trebuia să efectueze lucrările de întreţinere, procedura se reia pe numele cumpărătorului. Într-o ediţie viitoare, vom reveni asupra acestui subiect, pentru a vă informa ce s-a discutat la şedinţă, dacă regulamentul s-a votat sau dacă s-a amânat. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!