20/04/2025

Ori băut, ori chior, ori băut şi chior

Boală grea băutura, de care n-au fost feriţi nici medicii, dintre care unii beau de sting. Numai “parfumul” nu li se stinge nici până a doua zi, după tratamentul de cu seară, de zici că şi-au clătit dantura cu rachiu, nu cu apă de gură. Un astfel de specimen, care mai şi operează pe deasupra, a avut de rezolvat un pacient căruia îi pătrunsese în corp o aşchie metalică, în urma unui accident suferit în gospodărie. Rudele disperate, oameni simpli de la ţară, au venit într-o suflare cu victima, temându-se ca schija să nu-i fi pătruns într-un vas de sânge şi să-i fie purtată, Doamne fereşte, prin corp, cu consecinţe fatale pentru bietul om. A ajuns pe masa de operaţie şi pe mâna doctorului pilangiu, care nu se ştie în ce stare o fi fost în acea zi, dar nici de-a naibii nu s-a dat bătută bucăţica de fier în faţa bisturiului, care l-a ciopârţit pe săracul pacient, de ziceai că va fi făcut la loc din bucăţi precum Frankenstein. Aşa umbla medicul măcelar prin trupul accidentatului, ca să-i găsească frântura de metal şi să-l “salveze”! Cei din echipa doctorului, la vederea pacientului “tranşat”, probabil, de autorul măcelului, de ciudă că nu găsea ce căuta, şi-au dat coate, şuşotind să dea fuga în curte ca să găsească o bucăţică de sârmă, pe care să i-o arate doctorului: “Uite, domnule, fierul! A ieşit!” Asta ca să-i cruţe viaţa nefericitului, pe care se răzbuna purtătorul de bisturiu, aflat în război cu aşchia bine ascunsă.              

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!