Cu ceva timp în urmă, la o instituţie din urbea noastră, s-a instalat un nou şef, venit printr-un concurs pe cinste. Pe cinste, pentru că el s-a văitat cât de mult a învăţat, cât de grele şi complexe au fost subiectele, cât l-a sucit pe toată părţile comisia, la interviu, ce să mai, când să s-a prezentat în prima zi de muncă se dădea extenuat şi sleit de puteri după mega, ultra, extra examenul pe bune. Dar, tot el s-a lăudat la rude şi amici câte sarsanale a cărat, câte uşi le-a deschis cu capul, şi câte dosuri a periat (asta ca să fim finuţi şi să nu spunem că le-a pupat), numai să capete locul călduţ, de unde poate ieşi lejer la pensie, şi cu o remuneraţie babană şi, zice el, îi face un nume respectat. După vreo săptămână de la instalare, în care s-a uitat omul ca mâţa-n calendar prin zeci de hârţoage, şi-a cunoscut subalternii, a început să-şi intre în atribuţii. Şi ce au însemnat astea?
Să dea ture prin târg cu maşina de serviciu, iar când se întâlnea cu prieteni de-o viaţă, uita să-i salute, chiar întorcea capul, cu nasul într-o mare prăjină. Într-una din zile, pe la serviciul individului s-a anunţat un mare control, cu oameni înalţi din Capitală, care urmau să vină cu sarcini bine trasate. Cu o seară înainte de marele control, ca să-şi facă curaj, şefuleţul nostru s-a dus într-un local din municipiu împreună cu alţi indivizi de teapa sa, şi au tras un chef pe cinste până în zorii zilei următoare. Când a ajuns acasă şi a pus capul pe pernă, l-a furat păcătosul de somn şi, din cauza aburelii, a uitat de control. Pe la ora prânzului l-a trezit telefonul, la capătul celălalt fiind secretara lui, care, spăşită, l-a anunţat că domnii de la Bucureşti îl aşteaptă în birou. Obişnuit cu astfel de situaţii, s-a descurcat destul de bine, chiar dacă distinşii domni îşi băuseră deja cafeaua până a descălecat el la birou. Musceleanul de pe bulevard