Două grupuri de tineri s-au răfuit, în noaptea de joi spre vineri, pe DN 73 D, în comuna Boteni. Şi-au oprit maşinile în mijlocul şoselei şi s-au încăierat. Au fost serios avariate cele trei autoturisme cu care indivizii se deplasau, iar unul dintre tineri a ajuns la spital, fiind lovit la cap. A fost necesară intervenţia mai multor echipaje de Poliţie pentru a potoli spiritele încinse.
Altercaţia a avut loc în mijlocul drumului, după miezul nopţii. Şoferii din trafic, care nu au mai putut trece, au sunat la 112 şi au anunţat că mai mulţi indivizi se bat pe viaţă şi pe moarte. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală Hârtieşti şi Valea Mare Pravăţ, care au constatat că sunt implicate în scandal mai multe persoane din comuna Vultureşti. Bătăuşii se aflau la o cârciumă din Boteni şi altercaţia ar fi pornit de acolo. Dintr-o gaşcă făceau parte Constantin Elvis R., Corneliu Gabriel B., Alexandru Ştefan F. şi Florin Mădălin B., iar din cealaltă, Alin D. şi Ionuţ P. Aceştia s-au lovit cu pumnii şi cu picioarele, răzbunându-se şi pe maşini. Încăierarea a fost întreruptă de intervenţia oamenilor legii. Alin D., de 25 de ani, din Câmpulung, unul dintre cei implicaţi, a avut nevoie de îngrijri medicale, fiind transportat la Spitalul Câmpulung, acolo unde s-a stabilit că a suferit un traumatism cranio-cerebral cu plăgi contuze parietale. De asemenea, au fost avariate cele trei autoturisme. Pe numele celor şase scandalagii a fost întocmit dosar penal sub acuzaţia de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere, urmând să se stabilească implicarea fiecăruia dintre ei în scandal.