Într-un clasament pe judeţe întocmit pe baza activităţii parlamentarilor de către Institutul de Politici Publice, Argeşul figurează pe un ruşinos loc 35 din cele 42 de poziţii. Cu excepţia câtorva, judeţul nostru are reprezentanţi inactivi în Parlamentul României, după cum arată topul realizat pe baza indicelui IAP – Indicele agregat al Activităţii Parlamentare, care măsoară gradul de implicare şi activitate politică. Potrivit autoarelor studiului reprezentând a patra ediţie a IAP, el a fost construit pentru a atrage atenţia asupra activităţii depuse de aleşii poporului. „Calculele au luat în considerare toţi deputaţii şi senatorii care au deţinut un mandat în actuala legislatură. În prezent, sunt activi 357 de deputaţi şi 157 de senatori din totalul de 595 de demnitari, care au deţinut un mandat începând din decembrie 2012. Cei mai mulţi şi-au dat demisia în anul 2016. În anul 2013, 10 demnitari s-au retras, în anul 2014 s-au retras 18, iar în anul 2015 s-au retras 20, în timp ce, în ultimele două sesiuni parlamentare, s-au retras 33 de deputaţi şi senatori. Cei mai mulţi s-au retras ca urmare a schimbării funcţiei, mai exact 34 de demnitari, alţi 30 s-au retras din cauza unor probleme de natură penală, iar alţi 17 s-au retras din alte cauze.”, se precizează în raport. Revenind la reprezentanţii Argeşului şi ai Muscelului la nivel central, atât Ion Popa, cât şi Gheorghe Marin, primul senator, al doilea deputat, reprezintă surprize. Primul, pentru că, deşi a fost scump la vedere în Muscel – pe la comune a mai trecut, dar municipiul l-a ocolit în acest mandat – este primul pe judeţ, ca activitate parlamentară. Al doilea, în schimb, deşi „legat de glie”, este un parlamentar de locul 14 din 17.
Raportul realizat de Ana-Maria Ungheanu şi Ana-Maria Iatcu explică astfel ce este indicele activităţii parlamentare.
„Pentru monitorizarea activităţii parlamentare, a fost creat un indice, cu ajutorul căruia am clasificat activitatea deputaţilor şi senatorilor în actualul mandat, dar şi a grupurilor parlamentare. În această ediţie, pentru prima dată, a fost introdus şi clasamentul pe judeţe. Indicele activităţii parlamentare (IAP) reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare şi activitate politică a aleşilor poporului în activităţile curente ale forului legislativ al României, şi anume iniţiative legislative, luări de cuvânt, declaraţii politice, interpelări şi întrebări parlamentare, dar şi moţiunile de cenzură semnate.
În urma centralizării datelor statistice cantitative privind activitatea parlamentară, de la inaugurarea prezentei legislaturi, la 22 decembrie 2012, până la 30 iunie 2016, deci, în cele 7 sesiuni parlamentare, am stabilit valoarea indicelui atât la nivel individual, pentru fiecare parlamentar, dar şi la nivelul grupurilor parlamentare şi la nivel judeţean. Analiza de faţă reprezintă a patra ediţie a raportului asupra activităţii parlamentare; IAP a fost calculat pentru prima dată în decembrie 2013, la încheierea primelor două sesiuni parlamentare din actualul mandat.
IAP este o completare la monitorizarea activităţii parlamentare, pe care o face anual Institutul de Politici Publice (IPP), din anul 2005 până în prezent, în „Raportul de monitorizare: oglinda activităţii parlamentarilor”.
IAP reprezintă o medie ponderată a principalelor activităţi parlamentare, calculat după cum urmează: IAP = IL*30% + LC*25% + DP*20% + ITP*15% + M*10%, unde: IL – iniţiative legislative; LC – luări de cuvânt; DP – declaraţii politice; ITP – întrebări şi interpelări; M – moţiuni. IAP, la nivel individual, este un indice cantitativ. Cea mai mare pondere în alcătuirea sa o au iniţiativele legislative (în proporţie de 30%), urmat de luările de cuvânt (25%), declaraţiile politice (20%), întrebări şi interpelări (15%) şi moţiuni (10%). Ca limită metodologică, menţionăm că nu am luat în calcul prezenţa parlamentarilor la şedinţele de plen. În unele cazuri, valoarea foarte mare a IAP este rezultatul numărului mare de luări de cuvânt al liderilor de grup, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Cameră sau Senat, prin natura funcţiei deţinute.”
Argeşul, abia pe locul 35 din cauza activităţii slabe a parlamentarilor
Judeţul şi media activităţii reprezentanţilor săi în Parlamentul României
1.Vaslui – 101,1346
2.Dolj – 93,9725
3.Iaşi – 78,224
4.Bistriţa-Năsăud – 75,38571
5.Olt – 68,03462
6.Ialomiţa – 66,68333
7.Cluj – 63,00714
8.Bacău – 60,33611
9.Brăila – 56,855
10.Botoşani – 55,6875
11.Alba – 53,67143
12.Constanţa – 52,75
13.Giurgiu – 52,56429
14.Satu Mare – 51,60714
15.Galaţi – 51,36176
16.Vrancea – 48,775
17.Tulcea – 47,08333
18.Suceava – 45,68333
19.Timiş – 45,14762
20.Bihor – 44,20294
21.Maramureş – 43,64333
22.Hunedoara – 43,62692
23.Călăraşi – 43,15
24.Braşov – 43,01765
25.Vâlcea – 42,09167
26.Arad – 41,89545
27.Mureş – 41,775
28.Ilfov – 41,56875
29.Neamţ – 41,56429
30.Sibiu – 41,52083
31.Prahova – 39,74348
32.Gorj – 36,81667
33.Sălaj – 35,325
34.Bucureşti – 29,88482
35.Argeş – 29,59118
36.Covasna – 29,36875
37.Buzău – 28,41154
38.Harghita – 26,25714
39.Dâmboviţa – 24,26667
40.Caraş-Severin – 22,26667
41.Teleorman – 20,09167
42.Mehedinţi – 19,6625
Topul parlamentarilor de Argeş
1.ION POPA (PNL): 78 iniţiative legislative, 98 luări de cuvânt, 10 declaraţii politice, 27 întrebări şi interpelări, 9 moţiuni semnate – 54,85 (indicele activităţii parlamentare);
2.MIHAI DEACONU (neafiliat): 82 iniţiative legislative, 59 luări de cuvânt, 36 declaraţii politice, 33 întrebări şi interpelări, 9 moţiuni semnate – 52,4 (indicele activităţii parlamentare);
3.ANDREI DOMINIC GEREA (ALDE): 22 iniţiative legislative, 36 luări de cuvânt, 18 declaraţii politice, 205 întrebări şi interpelări, 2 moţiuni semnate – 50,15 (indicele activităţii parlamentare);
4.IOANA JENICA DUMITRU (PSD): 50 iniţiative legislative, 51 luări de cuvânt, 48 declaraţii politice, 17 întrebări şi interpelări, 8 moţiuni semnate – 40,7 (indicele activităţii parlamentare);
5.IONUŢ ELIE ZISU (PNL): 54 iniţiative legislative, 47 luări de cuvânt, 8 declaraţii politice, 32 întrebări şi interpelări, 9 moţiuni semnate – 35,25 (indicele activităţii parlamentare);
6.MIRCEA GHEORGHE DRĂGHICI (PSD): 33 iniţiative legislative, 53 luări de cuvânt, 43 declaraţii politice, 23 întrebări şi interpelări, 0 moţiuni semnate – 35,2 (indicele activităţii parlamentare);
7.CĂTĂLIN THEODOR NICOLESCU (PNL): 36 iniţiative legislative, 52 luări de cuvânt, 14 declaraţii politice, 40 întrebări şi interpelări, 8 moţiuni semnate – 33,4 (indicele activităţii parlamentare);
8.SIMONA BUCURA OPRESCU (PSD): 58 iniţiative legislative, 30 luări de cuvânt, 11 declaraţii politice, 14 întrebări şi interpelări, 1 moţiune semnată – 29,3 (indicele activităţii parlamentare);
9.ŞERBAN CONSTANTIN VALECA (PSD): 53 iniţiative legislative, 31 luări de cuvânt, 2 declaraţii politice, 18 întrebări şi interpelări, 0 moţiuni semnate – 26,75 (indicele activităţii parlamentare);
10.CĂTĂLIN MARIAN RĂDULESCU (PSD): 61 iniţiative legislative, 24 luări de cuvânt, 1 declaraţie politică, 5 întrebări şi interpelări, 1 moţiune semnată – 25,35 (indicele activităţii parlamentare);
11.IULIAN CRISTACHE (neafiliat): 62 iniţiative legislative, 13 luări de cuvânt, 3 declaraţii politice, 13 întrebări şi interpelări, 0 moţiuni semnate – 24,4 (indicele activităţii parlamentare);
12.CĂTĂLIN FLORIN TEODORESCU (PNL): 50 iniţiative legislative, 10 luări de cuvânt, 5 declaraţii politice, 10 întrebări şi interpelări, 25 moţiuni semnate – 22,5 (indicele activităţii parlamentare);
13.CONSTANTIN TĂMAGĂ (PSD): 52 iniţiative legislative, 14 luări de cuvânt, 3 declaraţii politice, 0 întrebări şi interpelări, 0 moţiuni semnate – 19,7 (indicele activităţii parlamentare);
14.GHEORGHE MARIN (PSD): 31 iniţiative legislative, 38 luări de cuvânt, 1 declaraţie politică, 3 întrebări şi interpelări, 1 moţiune semnată – 19,55 (indicele activităţii parlamentare);
15.NICOLAE BOGDAN NICULESCU DUVĂZ (PSD): 21 iniţiative legislative, 34 luări de cuvânt, 0 declaraţii politice, 0 întrebări şi interpelări, 1 moţiune semnată – 14,9 (indicele activităţii parlamentare);
16.DANIEL CONSTANTIN (ALDE): 16 iniţiative legislative, 21 luări de cuvânt, 3 declaraţii politice, 0 întrebări şi interpelări, 2 moţiuni semnate – 10,85 (indicele activităţii parlamentare);
17.RADU COSTIN VASILICĂ (PSD): 19 iniţiative legislative, 4 luări de cuvânt, 1 declaraţie politică, 6 întrebări şi interpelări, 0 moţiuni semnate – 7,8 (indicele activităţii parlamentare).