5.5 C
Campulung Muscel
22/04/2024

Dragoş Nicolae, misiune imposibilă cu “Brigada Diverse”

Sugestie de instruire aplicată de noul şef al Poliţiei Locale subordonaţilor, inspirată de una dintre epopeele cinematografiei româneşti, “Brigada Diverse”. Cum comunitatea, care plăteşte deja o normă de hrană cât un salariu pentru fiecare „bucată” din componenţa serviciului public, n-are bani să-i trimită la specializări, Dragoş Nicolae, novice în domeniul bălăcărit de populaţie, s-ar putea inspira din filme. Ce-a făcut până acum fostul slujbaş aflat la dispoziţia Consiliului Local n-are nicio treabă cu munca de Poliţie, la vârful căreia s-ar fi cuvenit un zbir, nu băiatul cuminte, pe care îl căinau aleşii că are cel mai mic salariu dintre toţi juriştii Primăriei. Revenind la instructajul recomandat şefului proaspăt instalat în funcţie a-l proba pe subalterni, nu se poate să nu-şi amintească din copilăria lui consumată înainte de ’89 antologica scenă din “Brigada Diverse”, în care puşcăriaşii aflaţi la reeducare erau întrebaţi: „Ce facem noi, ca cetăţeni cinstiţi, când găsim pe stradă un portofel cu o sumă de bani în el?” „Noi, dacă găsim pe stradă un portofel, un portmoneu, un portvizit cu bani, anunţăm imediat Miliţia, la telefon 22.22.22.”, livra răspunsul corect Dem Rădulescu. Asta ar fi calea cea mai simplă şi mai ieftină pentru Dragoş Nicolae: să-i adune pe comunitari într-o sală, să le pună filmul, iar învăţăceii, cinefili ori ba, să bage la cap.       

O amică, fidelă cititoare a ziarului, ne-a povestit, recent, o întâmplare cu un portofel găsit şi cu un echipaj de Poliţie Locală, care-şi făcea siesta în briza răcoroasă a Râului Târgului, într-una din zilele cu căldură, în care liniştea se lăsase peste târg după zbuciumul cuprins între Sfântul Ilie şi Pantelimon. Pe când trecea prin dreptul atelierului de tors lână, a zărit pe trotuar un portmoneu de damă, căzut din geanta ori din sacoşa posesoarei neatente. Exclus să treacă pe lângă el, gândindu-se la cât de tare şi-o fi frângând mâinile de ciudă, de supărare, creştina care l-a pierdut. L-a ridicat, dar cu ezitare şi nu pentru că n-ar fi un om bun, cu simţ civic, gata să facă binele pe care şi ea l-ar fi dorit dacă ar fi fost în locul femeii respective. Însă ştia răspunsul de mai înainte, cu anunţatul şi, mai mult decât atât, cu predatul “la Miliţie”. Şi îi displăcea total ideea de a merge la Poliţie, unde vorba ei, stai la uşi şi aştepţi până e dispus să te preia unul de acolo, dai declaraţii cu ce-ai făcut de când te-ai născut, scrii după dictarea poliţistului, care, până-şi găseşte vorbele, până întăreşte fiecare vocală, fiecare consoană, până îşi reciteşte capodopera literară, îţi expiră buletinul. 

Dar nici să-l lase în drum, când cineva se perpelea de grijă, nu putea. L-a deschis şi a făcut din ochi inventarul. Două bancnote de 100 de lei, altele mai mici, care adunate însemnau alţi 30 de lei, câteva carduri şi un buletin. Aşadar, informaţia de care avea nevoie omul legii pentru găsirea cetăţenei era la „botul calului”. Cum în apropiere erau Forţele de Muncă, şi-a zis să încerce, căci, cine ştie, poate, femeia, de loc din Berevoeşti, era cu treabă acolo. Până să treacă strada, a zărit un echipaj de Poliţie Locală postat sub salcia de la Autogară şi s-a îndreptat glonţ către Logan-ul din interiorul căruia, teoretic, era supravegheată zona “strangulată” de navetişti şi de negoţul practicat pe o parte şi pe alta a arterei.

Bucuroasă că scapă de corvoada declaraţiilor la Poliţie, găsitoarea s-a amăgit că predă bunul şi scapă. Greşit! Prima întrebare a comunitarului, care ştia faza cu „anunţăm Miliţia”, asta a fost: „Aţi fost la Poliţie?” Păi, dacă portofelul era asupra ei, era logic că nu de la Poliţie venea. Că doar n-o trimitea Poliţia pe ea să dea de urma păgubitei. Şi-apoi era cu Poliţia în acel moment, de ce mai era nevoie de altă Poliţie? Am înţeles că n-ai atribuţii să controlezi, să dai amenzi, dar n-ai atribuţii nici s-o găseşti pe femeia din buletin, care şi-a pierdut portofelul?! Sau să anunţi tu, poliţistul local, cealaltă Poliţie, dacă legea nu te lasă să faci nimic?! Asta le-a explicat şi cea peste care dăduse „norocul” să ia în vârful galoşului obiectul a cărui returnare, dată fiind atitudinea unora care umblă cu legea, te umple de peri albi: dacă i-a văzut pe ei, ce rost mai avea să-i deranjeze pe colegii lor de la Municipală? Astfel de dialog, într-o lume sănătoasă, n-ar fi trebuit să aibă loc. Insul în uniformă trebuia să deruleze rapid formalităţile de predare-primire a obiectului şi… adio şi-un praz verde!  

În povestea noastră, comunitarul aproape că îi sugera găsitoarei să facă paşi peste pod la ceilalţi, întrucât, pesemne, el şi camaradul erau într-o misiune de filaj a clienţilor gogoşeriei de la Autogară. Dacă a văzut că cea care le bloca vizibilitatea nu-şi mişca fizicul de lângă maşină, poliţistul local s-a urnit să-şi facă datoria. A completat cu o râvnă „devastatoare” un proces-verbal referitor la conţinutul portofelului, în interiorul căruia se găsea, aşa cum am spus, cea mai preţioasă informaţie: cine era persoana căreia îi aparţinea. Deznodământul, unul fericit, nici nu avea cum să fie altfel, „victima” fiind contactată de poliţiştii din comună, anunţaţi de cei de la Câmpulung. Aşa că, până intră Dragoş Nicolae tare în ei şi le scutură gărgăunii în genul „nu facem nimic, că n-avem atribuţii”, în caz că găsiţi bunuri rătăcite, aveţi de ales în cine vă transformaţi: Sherlock Holmes, Colombo sau plutonierul Căpşună.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!