5.5 C
Campulung Muscel
22/04/2024

Pentru prima oară în Europa de Est, la Câmpulung se va ţine runda europeană a concursului mondial de procese simulate

Premierele în materia recompensării elevilor merituoşi ai Câmpulungului, în 2016, le-au constituit aducerea în faţa publicului invitat la recepţia oficială de la „Ciobănaşu” a celor cinci absolvenţi de 10, trei de şcoală generală şi doi de liceu, gest pe care autorităţile locale nu l-au mai făcut până anul acesta, dar şi prezenţa avocatei care a pregătit lotul de tineri participanţi la un prestigios concurs internaţional pe teme de Drept. Brânduşa Popescu a adus veşti neaşteptat de bune: în 2017, Câmpulungul, prin Colegiul Pedagogic „Carol I”, va deveni gazdă a competiţiei desfăşurate sub forma unor procese simulate. Premierea asigurată de Primăria Câmpulung a fost dublată de cea oficiată de Generaţia 1983 “Dinicu Golescu”, pentru al treilea an consecutiv. 

Absolvenţii de 10, premiaţi        

O noutate în materia premierilor de Zilele Câmpulungului a constituit-o, în acest an, după cum am precizat, nominalizarea celor cinci elevi care au pus punct cu media 10 unei etape în pregătirea lor şi au trecut astfel la un nivel superior. Au încheiat cursurile şcolii generale cu media maximă Daria Mihaela Broscoţeanu, Elena Bianca Bănăţeanu şi Ştefania Alexia Cealâcu, toate eleve ale Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel”. Iar absolvenţii de 10 ai Câmpulungului, după cum am anunţat la timpul respectiv, au fost Dragoş Ion Neacşu şi Elena Cătălina Cornăţeanu. Cu toţii au fost răsplătiţi de autorităţi şi prezentaţi câmpulungenilor, într-un cadru oficial, festiv, aşa cum se cuvenea să se întâmple şi cu colegii lor din generaţiile anterioare.      

Premieră în Europa de Est 

După absolvenţii de 10, a venit rândul avocatei Brânduşa Popescu să prezinte rezultatele unor copii minunaţi, pe care a avut şansa să-i pregătească pentru a participa la o redutabilă competiţie mondială de procese simulate, International Moot Court Competition,  desfăşurată sub egida Curţii Penale Internaţionale, la Haga. „Prezenţa lor a fost remarcată, cu atât mai mult cu cât echipa pe care eu o pregătesc a câştigat Cupa Europeană a acestei competiţii. De aceea, Colegiul Pedagogic „Carol I”, de la care provin elevii pe care îi pregătesc, a fost invitat să participe ca organizator al acestei competiţii europene, urmând ca, în luna mai a anului viitor, oraşul Câmpulung, într-o premieră absolută, şi Colegiul Pedagogic „Carol I” să fie invitate să devină parteneri şi să organizăm, pentru prima oară în Europa de Est, runda europeană a acestei competiţii. Anunţ evenimentul care va avea loc în luna mai, în speranţa că Liceul Pedagogic va primi sprijinul necesar din partea autorităţilor locale şi a tuturor celor care doresc ca această performanţă să fie continuată şi, de ce nu, să câştigăm încă o dată.”, a precizat avocata. 

Premierea Generaţiei ’83

La ediţia 2014 a Zilelor Municipiului, Generaţia 1983 “Dinicu Golescu” a iniţiat Bursa Seniorilor, un proiect menit să premieze performanţa în cadrul liceului. „Născută acum doi ani, din eforturile unui grup de absolvenţi ai promoţiei 1983 a Liceului „Dinicu Golescu”, Bursa Seniorilor îşi propune să-i premieze pe câţiva dintre elevii înscrişi la concurs. Pentru a populariza iniţiativa şi a face posibilă înscrierea la concurs a elevilor Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”, a fost creat un site de internet, www. dinicugolescu1983.com. Ca anii trecuţi, înscrierea la concurs a fost liberă. 13 participanţi au aplicat online. Aproape 30 de juraţi, colegi de-ai noştri din întreaga lume, absolvenţi ai promoţiei 1983, şi-au exprimat părerile, evaluând atent formularele completate de participanţi. Şi anul acesta, calitatea formularelor a fost excepţională. Stabilirea câştigătorilor nu a fost simplă. Acest lucru ne bucură şi ne motivează pentru anii care vor veni. Desigur, alegerea noastră este subiectivă. Dar ea exprimă părerea juriului desemnat de organizatori, fără niciun fel de conotaţie. Îmi exprim  admiraţia faţă de părinţii şi dascălii acestor copii minunaţi, care fac cinste liceului şi oraşului nostru. Fondurile de premiere sunt complet private, ele nu grevează în niciun fel bugetele publice. Alegerea câştigătorilor a fost făcută în spiritul regulamentului publicat pe site.”, a fost prezentarea asigurată acestui moment care tinde să capete continuitate.   

În urma părerilor exprimate de membrii juriului, câştigătorii Bursei Seniorilor, ediţia 2016, sunt următorii: 

Premiul III – Alexandru Minciună Premiul a fost înmânat de Daniela Piţigoi, potrivit căreia: „Ne aflăm din nou în faţa dumneavoastră cu bucurie şi cu foarte mare emoţie, să continuăm iniţiativa începută în urmă cu doi ani de a premia trei tineri speciali, talentaţi şi buni la învăţătură, pentru că noi credem în tineri, în valoarea şi în potenţialul lor. Şi mai credem că, dacă sunt motivaţi şi încurajaţi, pot să dărâme munţii.” Despre Alexandru Minciună, aceasta spunea că este absolvent al clasei a XI-a A, cu media 9,43. „Este, aşa cum se descrie, autocritic, autoironic, autodidact, dar şi un perfecţionist revoluţionar, care ar dori să schimbe lumea, măcar o parte din ea. Ar dori s-o facă mai altfel, adică o lume în care calitatea, cunoaşterea, creativitatea să revină pe primul plan şi mai puţin, aşa cum spune el, să fim atraşi de forţa gravitaţională a banilor. Este pasionat de desen, de animaţie, dar şi de ştiinţele exacte. A obţinut numeroase premii în aceste domenii la competiţiile la care a participat. Surprinzător pentru mine, este un tânăr care şi citeşte cărţi.”

Premiul II – Costin Oncescu

Câştigătorul a fost prezentat de Marina Irimia, care a afirmat: „Misiunea mea este foarte grea, dar, în acelaşi timp, foarte uşoară. Este foarte uşor, pentru că cine nu-l ştie pe Costin Oncescu? Este atât de greu, pentru că are atâtea medalii şi premii, încât mi-a fost imposibil să le ţin minte. Felicitări Costin, mult succes în continuare, felicitări mamei tale, pentru băiatul pe care l-a crescut şi să nu uiţi să fii şi tânăr!” 

Premiul I – Nicolae Binică

Prezentat de Isabela Birnberg, care a mărturisit: „Sunt mândră că după noi a venit o generaţie cu ceva în plus. Deşi aveam reticenţe în ceea ce priveşte viitorul învăţământului românesc, ei sunt o generaţie care să ducă mai departe ceea ce noi am început. În prezent, mă mândresc că am făcut parte din elevii acestui liceu şi, de câte ori am ocazia, amintesc acest lucru şi fac tot ce pot ca să creştem prestigiul şcolii româneşti şi, în special, al Liceului „Dinicu Golescu” din Câmpulung.” Lui Nicolae Binică i-a revenit acest premiu „pentru rezultatele la învăţătură şi nu numai, în domeniul informaticii, unde ştim că excelează şi la toate concursurile la care a participat, sunt o mulţime şi nu le mai reţin pe toate. Mai ales că eu asta fac în fiecare zi, premiez copii. Felicitări părinţilor şi colegilor mei profesori!”

Premiul III este în valoare de 500 lei, premiul II, 1.000 lei, iar premiul I, 1.500 lei.                                 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!