Cel mai mizerabil politician din zona de Nord a produs greaţă inclusiv partidului pe listele căruia s-a cocoţat la conducerea unei localităţi. Şi el a simţit treaba asta, iar acum, văzând că craca susţinerii politice se frânge câte puţin pe zi ce trece – organizaţia având de gând să-l dea afară pe mojic – a început să lingă unde a scuipat. Şi a scuipat, nu glumă, drăcuindu-şi în faţă superiorii şi făcându-l hoţ în public pe alesul partidului să candideze la funcţia pe care o dorea acest fripturist, şef şi pe vremea lui Ceaşcă. E şef şi acum, dar nu atât de mare precum şi-ar dori politicianul cu sânge de Zobar, după cum umblă vorba altora, nu a lui, care s-a remarcat atacând etnia conlocuitoare. Ipocrizia insului depăşeşte orice închipuire, făcându-se că nu mai ştie ce vorbeşte de la o şedinţă la alta. Azi ţine cu opoziţia, ca să se răzbune pe ai lui,
mâine ţine cu puterea, hotărându-se (deocamdată) că este mai bine să rămână preşul pe care îşi şterg tălpile cei din partid, de dragul funcţiei. Acum a mai îmbătrânit mitocanul, dar povestesc unii dintre foştii angajaţi la o unitate de stat, pe vremea comuniştilor, unde individul era director (nu patron), ce comportament de şef de lagăr avea. Şi ce limbaj incalificabil, cu care a şocat inclusiv bărbaţii din subordine. Povestea unul dintre ei o întâmplare petrecută cu trei decenii în urmă, cum, sătul de halul execrabil în care se purta cu subalternii, cărora li se adresa cu invective imposibil de redat, a mers la partid şi la judeţ, la superiorii directorului spurcat la vorbă şi atitudine, şi l-a reclamat. S-a lăsat cu o anchetă, la finalul căreia şeful n-a ieşit bine. Iar răzbunarea, alt punct forte al caracterului lui infect, a fost pe măsură. N-a rămas “lătură” neturnată la adresa omului şi a mamei sale moarte. Iar astăzi conduce localitatea.