Într-o ediţie trecută am prezentat vizita întreprinsă de premierul Mugur Isărescu la Uzina ARO şi Fabrica de Scule şi Matriţe, pe 27 octombrie 2000, cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor prezidenţiale de acum 16 ani. În sala de protocol a societăţii, unde primul ministru a susţinut o conferinţă de presă, cu o durată de o oră, ministrul de Interne Constantin Dudu Ionescu anticipa un titlu care urma să apară în presă, în decembrie 2000, după procesul electoral: „Preşedintele a urcat la 45 de grade cu ARO.” „Ce vreţi mai mult de atât?”, a răspuns şeful de la Interne la întrebarea directorului Aurelian Nicolae, care i-a cerut premierului, la finalul vizitei, părerea personală despre noutatea cu care se prezenta constructorul de automobile în faţa clienţilor, restilizarea interioară a gamei de autoturisme ARO 24. „Este corectă pentru ziua de astăzi şi pentru noi, ca să ne prezentăm în faţa clientului sau nu este corectă? Am „spart gheaţa” după 20 de ani, am reuşit şi noi să apărem în faţa clienţilor cu un interior plăcut, cu un autoturism mai ieftin, dar de o calitate mai bună.”, a vrut să ştie directorul de la ARO, moment în care, în locul acestuia, ministrul de Interne, minister din partea căruia tocmai fusese lansată comanda de 245 de autoturisme, a precizat că cel mai bun răspuns este chiar proba făcută în premieră de un demnitar: la volanul maşinii fabricate la Câmpulung, a urcat şi a coborât planul înclinat al uzinei, destinat încercărilor întreprinse de piloţi experimentaţi. Vom continua relatarea acelui moment istoric pentru societate, consumat cu trei ani înainte de vânzarea ei lui John Perez, când delegaţia premierului, în care s-au mai aflat vicepremierul Mircea Ciumara şi ministrul de Interne Constantin Dudu Ionescu, a zăbovit câteva ceasuri pe platforma industrială, în mijlocul mulţimii de muncitori, care aşteptau ca speranţele să le fie hrănite cu veşti bune despre viitorul locurilor de muncă.
„Noi nu putem fabrica mai mult de 12-15.000 de maşini pe an, fapt care nu atrage un investitor”
Întrebat dacă are un investitor adevărat – nu investitori “neadevăraţi”, cum mai trecuseră prin România până la acel moment -, după cum s-a exprimat, premierul Mugur Isărescu a răspuns: „Dacă aveam, veneam cu el în cârcă aici. Deocamdată, venim cu desaga cu ceva lichidităţi, ca să câştigăm timp. Vreau să vă spun ceva, dar este o simplă sugestie. Şi azi dimineaţă m-a sunat ambasadorul Statelor Unite şi mi-a spus: „Repede, repede, că pierd avionul!” Iar eu i-am spus: „Repede, repede, că pierd elicopterul!” „Dar unde vă duceţi?”, m-a întrebat. „Mă duc la ARO.” „Nu uitaţi că aveţi un investitor american.” A venit vreunul pe la dumneavoastră până acum?”, a fost interesat să afle Mugur Isărescu de la directorul Nicolae, care a infirmat teoria ambasadorului. „Noi am participat în Statele Unite şi am câştigat autocrosul din Nevada, Orinoco, deci, maşina noastră este cunoscută în Statele Unite, ca o maşină performantă. Dar, până în prezent, nu avem concret niciun investitor, care să ne viziteze şi să depună vreo cerere la F.P.S. sau Banca Raiffeisen, care este agentul nostru de privatizare. Nu ştim până acum. Aceasta ar fi una dintre cele mai bune soluţii pentru ARO. Eu, ca director general, asta o consider, găsirea unui investitor strategic, care fabrică autoturisme. Iar noi să fabricăm în continuare autoturisme. Acesta este cel mai important lucru pentru noi, pentru că în faţa investitorilor noi apărem ca o afacere. ARO are o piaţă de desfacere, are o piaţă pe toate continentele, în 112 ţări, este un produs rustic, dar este vândut. Este vandabil acest produs. Dacă noi îl facem cum spunea domnul ministru Dudu Ionescu, dacă suntem atenţi şi-l facem la calitatea la care clientul are nevoie, noi vom avea succes. Dar este momentul să vină lângă noi un investitor, sub a cărui protecţie să putem fabrica autoturisme fără stresul zilei de mâine. Să ne facem meseria pe care am învăţat-o şi pe care o cunoaştem. În faţa investitorilor, noi nu putem să fim productivi, pentru că, la noi, capacitatea de producţie este foarte mică, cea proiectată şi cea realizată. Noi nu putem fabrica mai mult de 12-15.000 de autoturisme pe an, lucru care nu atrage un investitor. De aceea, numai prin implicarea Guvernului, a primului ministru, să determinaţi ca un investitor strategic puternic să-şi îndrepte atenţia şi către noi. Va fi o afacere în final.”, a afirmat directorul Aurelian Nicolae.
„Cea mai bună maşină este cea pe care poţi s-o cumperi la cea mai bună calitate”
Constantin Dudu Ionescu, pomenit de directorul Aurel Nicolae în alocuţiunea sa, le ceruse celor de la Câmpulung să fie atenţi mai ales la capitolul „calitate”. „Am vreo 10.000 de kilometri conduşi cu ARO. A fost o experienţă interesantă şi, pentru că experienţa asta interesantă am vrut s-o valorificăm, am fost unul dintre susţinătorii acestui contract, prin care Ministerul de Interne, printr-o hotărâre a Guvernului, va cumpăra aproape 250 de maşini de la dumneavoastră. Dar mi-am adus aminte de Montaj şi acolo scrie un lucru foarte important. „Calitate”. Or calitate nu înseamnă ca fiecare maşină în parte să fie de calitate, ci toate să fie la acelaşi standard. Dumneavoastră ştiţi foarte bine la ce mă refer. Sunt în continuare suporter al susţinerii dumneavoastră, dar numai că vom avea pretenţii. Cea mai bună maşină este cea pe care poţi s-o cumperi la cea mai bună calitate, pentru că suntem prea săraci ca să ne cumpărăm lucruri proaste. Susţinem în întregime ARO, dar trebuie să vă mai susţineţi şi dumneavoastră în momentul în care aveţi pretenţii la propria calitate. Dacă nu faceţi aşa, n-o să mai puteţi să fiţi susţinuţi. (…) Noi vă promitem că facem marketing pentru dumneavoastră. Vom scrie mare Poliţie şi ARO pe maşină. Am mai făcut aplicaţia din Cheile Dâmbovicioarei. Acolo aţi avut la publicitate fără niciun leu! O facem. Dar încă o dată: ajutaţi-ne să vă ajutăm!”, a precizat ministrul de Interne.
Comenzile de la ministere însemnau a trage de timp
Premierul Mugur Isărescu afirma că el putea să se angajeze la ceea ce credea că Guvernul mai putea să facă până la sfârşitul anului 2000. „Să convingem câteva instituţii sau ministere să mai vină cu o comandă suplimentară pentru utilitare. Dar şi asta înseamnă tot a câştiga timp, nu înseamnă soluţia adevărată a uzinei.”, a adăugat şeful Executivului. „Noi avem o piaţă anume, unde desfacem marfa – a intervenit în discuţie Ion Cotescu, liderul Sindicatului Solidaritatea. Era şi în lumea a treia, în Africa, Asia, unde se caută maşina. Şi n-am fost ajutaţi să vindem acolo. Dacă maşina noastră nu se caută, pentru că n-au dolari să ne-o ia, v-am ruga să ne ajutaţi s-o vindem în barter.” „Nu prea mai este barterul, să nu căutaţi iluzii, CAER a dispărut… Erau pieţe regionale, noi le dădeam produse de mai proastă calitate şi ei ne dădeau la fel. Era lagărul socialist, care a dispărut. În China, care era o altă speranţă, hai să ne vindem produsele în China! Eu am fost acolo. Cumpără numai maşini de calitate. Nu mai vor nici ei orice. Lumea se globalizează. Nu cred că am face bine să vă mai vindem o iluzie, să vă creăm ideea că mai sunt nişte oaze în care se poate vinde orice. Iar lucrul pe care am putea să-l facem, dar până la o anumită limită, este să vă finanţăm exportul. De aceea am menţionat aici Banca de Export-Import. Pentru că aveţi un mare handicap. Neavând capital circulant, nu puteţi să daţi pe credit. Or de la chestia asta, inclusiv recuperarea banilor, specializarea, ca să numesc aşa, în factoring, în finanţare şi garanţii, pentru a recupera banii, trebuie să aveţi o bancă de partea dumneavoastră.”, a continuat premierul Isărescu.
L-a completat directorul Aurelian Nicolae, potrivit căruia fiecare mare constructor de autoturisme are o bancă în spate. „Întotdeauna. Noi, în faţa băncilor, nu avem credibilitate. Suntem o întreprindere de stat, care are pierderi consecutive şi nu putem folosi acreditivele deschise de partenerii noştri din import. Prin intermediul dumneavoastră, putem debloca la export şi, dacă fabricăm în fiecare lună cel puţin 50 de maşini, pentru export, şi pentru piaţa internă 150-200, noi mergem mai departe. Asta este important de reţinut.” „Eu pot să dau pe an două telefoane domnului Dănilă. Unul l-am dat. O să mai încerc o dată. Şi aici este o chestie limitată, pentru că şi banca face şi ea un gest. Banca de Import-Export ar putea fi o soluţie şi pentru dumneavoastră, ca să vă mai dea puţin suflu.”, a mai spus Mugur Isărescu.