Unul dintre cele mai importante evenimente ale verii 2016 rămâne apariţia unei cărţi de căpătâi pentru istoria recentă a României, care a beneficiat şi de o lansare, ce a depăşit, ca participare şi calitate a discursurilor despre autor, lucrare şi personalitatea evocată pe parcursul celor 300 de pagini, manifestări de gen găzduite de municipiul nostru. Prin lucrarea „Vasile Milea. De la soldat la general, în 17 ani. General al Armatei Române 25 de ani”, autorul, prof.Gheorghe Niţică, şi-a propus să demonstreze, argumentat, cu documente şi prin refacerea la faţa locului, în biroul fostului ministru al Apărării Naţionale, că moartea acestuia n-a fost sinucidere, cum au fost minţiţi românii, timp de un sfert de veac, ci crimă. Apariţia editorială de excepţie a fost marcată în cadrul unui eveniment moderat impecabil de generalul (r) Nicolae Popescu, un eveniment, după cum mărturisea, cu o semnificaţie aparte pentru militari. Şi nu numai pentru militari, după cum s-a văzut în ziua lansării, căci foarte multe persoane din alte domenii de activitate ale societăţii au fost părtaşe la omagierea unui erou. Enumerăm câteva dintre personalităţile participante la festivitatea emoţionantă desfăşurată de curând: prof.univ.dr. Stan Florea, un vechi prieten al autorului, fiicele ministrului Vasile Milea, Sorina şi Daniela, surorile, Viorica şi Valeria, reprezentantul comandatului Garnizoanei Câmpulung, locotenent colonel Gabriel Biţă, comandantul Centrului Militar Judeţean, dr.Nicolae Mazilu, părintele Ion Cojocaru, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”, generalul Gheorghe Dumitrescu, ajuns la vârsta de 92 de ani, preşedintele Cultului Eroilor „Regina Maria”, Ştefan Alexandrescu, prim-vicepreşedinte asociaţiei, generalul Şerban, veri primari şi nepoţi ai generalului, foşti elevi ai prof.Gheorghe Niţică, în prezent profesori universitari.
„Mă consider privilegiat că, într-un anumit segment de timp, am fost sub ordinele dumnealui”
Am ales să debutăm relatarea despre evenimentul editorial consumat de curând în sala de ceremonii a Cercului Militar, instituţie condusă de plutonierul major Luigi Toma, cu amintirile generalului (r) Nicolae Popescu despre Vasile Milea, deoarece ele îl introduc pe cititor în atmosfera subiectului delicat ales de prof.Gheorghe Niţică a-l detalia, desfiinţând verdictul oficial despre moartea unui erou naţional. Mai mult decât atât, prezentarea asigurată de generalul Popescu reprezintă o prefaţă reuşită a cărţii care n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui muscelean şi român adevărat.
Intrat în rolul de moderator a cărui misiune este să asigure succesiunea momentelor din program, prin prezentarea vorbitorilor, generalul Nicolae Popescu a pregătit el însuşi o alocuţiune, în deschiderea manifestării, despre profesorul Gheorghe Niţică, aflat în postura de scriitor, istoric chiar, dar, mai ales, despre personalitatea colosală a generalului a cărui moarte a fost pusă nedrept pe seama unui act suicidal. Aşadar, pe 28 iulie 2016, într-un loc drag Armatei Române, Cercul Militar, graţie strădaniei admirabile a autorului, publicului muscelean i-a fost prezentată o carte de referinţă, în memoria generalului Vasile Milea. „Noi, militarii, îl considerăm eroul nostru naţional. O personalitate de referinţă, nu numai a Muscelului, ci pentru întreaga Românie şi poporul român.”, a afirmat generalul Popescu.
Acesta a ţinut să remarce efortul profesorului inginer Gheorghe Niţică, director, un om devotat învăţământului, de a scrie această carte, „Vasile Milea. De la soldat, la general, în 17 ani. General al Armatei Române 25 de ani.” „Nu vreau să vă sugerez amănunte ispititoare, pentru a începe imediat o lectură a acestei cărţi. O să vedeţi, după ce parcurgeţi primele pagini, că o veţi citi până la capăt şi veţi observa strădania autorului de a prezenta obiectiv, într-o lumină realistă, un român care şi-a pus întreaga viaţă în slujba responsabilităţilor naţionale, ale poporului român. Generalul Milea reprezintă, nu numai pentru mine, care am parcurs o carieră militară şi mă consider privilegiat că, într-un anumit segment de timp, am fost sub ordinele dumnealui, o carieră militară de excepţie, în ani grei. De aceea, a generat atâtea şi atâtea dispute şi discuţii. Domnul profesor Niţică stă la îndemâna oricărui cititor sau cercetător, cu elemente foarte obiective, pe care le-a menţionat în această lucrare, ajutând să se înţeleagă bine cine a fost generalul erou Vasile Milea şi care este locul lui în istoria neamului românesc, care a fost rolul lui în momentul crucial al Revoluţiei din Decembrie 1989.”, a precizat generalul Nicolae Popescu.
Amfitrionul manifestării mărturisea că a admirat la autor consecvenţa şi perseverenţa de a aduna date, întrucât orice afirmaţie este susţinută cu argumente. „Nu poate să pună cineva la îndoială – poate, cineva cu o lectură superficială sau, ştiu eu, din ce alte motive – dar domnul profesor Niţică tot ce afirmă susţine cu argumente.”, a adăugat acesta.
Şoferul generalului, Marinică Dumitrache, martor la multe gesturi de omenie ale unui ministru total diferit de ceilalţi
În continuare, mesajul său s-a axat pe relatarea unor amănunte din viaţa şi cariera generalului cu origini muscelene, pe care, pentru a nu risca să alterăm frumoasa prezentare a lui Nicolae Popescu, le vom prezenta întocmai.
„Simt nevoia să spun despre generalul Milea că reprezintă o personalitate de excepţie a Muscelului, a Armatei Române, a poporului român. Am avantajul că l-am cunoscut, am lucrat, i-am cunoscut felul de a fi, am discutat cu mulţi dintre colaboratorii dânsului. A fost un om care, în fiecare zi, a zidit ceva. Dar această zidire pentru armată şi pentru ţară o consolida cu o neostoită dorinţă de a cunoaşte, de a citi, de a studia, de a fi la zi cu cerinţele domeniului pe care îl conducea.
În 1988, poate, cei din generaţia mea îşi aduc aminte, când partea Estică, dincolo de Cortina de Fier – sistemul statelor socialiste – „fierbea”, erau transformări, erau fel de fel de mişcări, în acest context, în care România era deja o ţintă a vecinilor tradiţionali, care totdeauna vizau pământurile româneşti, le vizează şi le vor viza, generalul Milea, în calitatea dumnealui de ministru, a realizat un sistem de exerciţii şi aplicaţii cu trupe, prin care, pur şi simplu, a descurajat intenţiile unora. A arătat forţa armatei la acele vremuri, în condiţiile în care, ştiţi la fel de bine ca şi mine, armata era angajată în mari obiective şi proiecte în economia naţională, în marile edificii din Bucureşti, centrala de la Cernavodă, canalul Bucureşti-Olteniţa şi altele. Unele au rămas aşa, altele s-au finalizat, dar acolo erau militari. În aceste condiţii, nu s-a neglijat misiunea de bază a armatei, aceea de a-şi apăra ţara. Prin acele exerciţii din 1988, ministrul Apărării de atunci, generalul Milea, a făcut o dovadă a potenţialului combativ al armatei. Pe mulţi i-a descurajat. Pot fi spuse multe lucruri despre generalul Milea, despre felul său de a fi, un om obişnuit, ridicat dintr-o familie de gospodari, care a parcurs treaptă cu treaptă în ierarhia militară toate gradele şi toate funcţiile, pas cu pas, până la cel mai înalt nivel ierarhic, de ministru al Apărării Naţionale.
Cum aş spune că era generalul Milea? Un om normal. Ce înseamnă în viziunea mea un om normal? Un om competent în funcţia pe care o avea, un om care ştia să asculte, un om care ştia să şi dojenească. Mai rar pedepsea, să ştiţi. În sală este unul dintre apropiaţii dumnealui, domnul Marinică Dumitrache. A fost şoferul dumnealui tot timpul. A fost martor la multe aspecte din ceea ce însemna omenia generalului Milea, faţă de alţi miniştri. În acele vremuri grele, oamenii stăteau la cozi interminabile. Stăteau şi militarii, ofiţeri, subofiţeri. Era o precizare în regulamentele noastre, pe care o găsesc normală, dar, în situaţiile acelea atipice, stăteau şi cu sacoşi în mâini… din cauza căldurii din Bucureşti, purtau şi cascheta sub braţ. Un alt ministru îi fugărea ca să-i găsească cine sunt aceia. Generalul Milea ce făcea? Întorcea capul şi spunea: „Lasă-i, mă, săracii, că asta-i viaţa!” Acesta a fost ministrul Milea.
Într-una dintre serile de toamnă ale anului 1988, m-am întâlnit cu un prieten al meu, care era comandantul Regimentului de Geniu şi care lucra pe platforma de la Cernavodă. Ne-am întâlnit în Gara de Nord, el pleca spre Cernavodă, eu, spre Câmpulung. Venea de la domnul ministru Milea. Datorită faptului că ne cunoşteam, eram prieteni, l-am întrebat: „Ce s-a întâmplat?” „M-a chemat ca urmare a unei sesizări.” Lucrau în condiţii grele. Avea militari rezervişti, cu tot felul de apucături, de comportamente greu de încadrat în conduita militară. Generalul Milea, ca un tată, îl chema: „Măi, Bodea, tu să faci treabă acolo, căci ştiu în ce condiţii lucrezi. Încearcă să fie cât mai puţine nereguli pe care să le reclame la mine alţii.”, astfel îl descria generalul Nicolae Popescu pe ministrul Milea, pe care mulţi dintre cei cărora li s-a adresat cu acest discurs l-au cunoscut, îl preţuiesc şi îi păstrează amintirea unui om demn, responsabil şi a unui mare patriot.
Una dintre confesiunile soţiei generalului, după înhumare
Referitor la subiectul cărţii – uciderea generalului Vasile Milea, nu sinuciderea lui, teorie cu care a fost “intoxicat” poporul român, din ziua sfârşitului său până astăzi – generalul Popescu mărturisea că şi pentru el, şi pentru camarazii săi din momentul 22 Decembrie 1989, ascultarea ştirii, conform căreia Milea a trădat şi s-a sinucis, le-a limpezit mintea. „Până atunci, mai bâjbâiam, nu înţelegeam ce se întâmplă. Dar să faci o asemenea afirmaţie că Milea este trădător, că şi-a trădat armata şi ţara, este o aberaţie care n-a prins la nimeni. Atunci, am ştiut şi noi ce se întâmplă în ţară.”, a continuat acesta.
Generalul Popescu le-a povestit invitaţilor profesorului Gheorghe Niţică un amănunt, care, din păcate, nu este consemnat nicăieri. Dar în memoria sa a rămas întipărit ca şi cum s-a produs ieri. „După înhumarea distinsului general, am avut o discuţie de aproximativ o oră şi jumătate cu distinsa doamnă Nicoleta, soţia domnului ministru. Era într-un fel de linişte aparentă. Adică discuta relaxat, calm. Mi-a relatat ca într-un film trăirile generalului Milea din septembrie şi până în momentul 22 Decembrie 1989. De ce ţin să le scot acum în evidenţă? Mulţi care sunteţi aici m-aţi convins că i-aţi cunoscut personalitatea de om deosebit a generalului Milea. Un om aparte, un român adevărat. Îşi iubea ca pe lumina ochilor nepoţii. Trăirile pe care le avea ca urmare a evenimentelor care se scurgeau la nivel statal îl făcuseră mai puţin înţelegător cu nepoţii, devenise chiar mai rece, îi mai respingea. Doamna Nicoleta îmi spunea: „Acest lucru nu se întâmpla. La un moment dat, l-am întrebat: „Măi, Val, ce este cu tine de nu-ţi mai intră în voie nepoţii?” Atunci, acel soţ înţelegător, admirabil, a spus: „Ţara asta este un cazan care fierbe. Sunt singur, nu mă pot înţelege cu nimeni, ca să putem face ceva.” Dacă vreţi să înţelegeţi ceva din această afirmaţie, aţi înţeles ce trebuie. Nu ce spun alţii, care aruncă cu noroi în oamenii care nu se mai pot apăra. Generalul Milea a fost un model de om, model de ostaş, model de părinte, model de bunic, model de român.”, a încheiat generalul Nicolae Popescu evocarea despre musceleanul aflat în rândul celor mai mari români din istoria ţării.