Conducerea judeţului organizează anul acesta a X-a ediţie a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, care va cuprinde, ca noutate, o reuniune cu Cetăţenii de Onoare ai Argeşului şi o cină festivă, în altă zi decât cea în care se marchează Ziua Fiilor. Din programul sărbătorilor au fost păstrate evenimentele de amploare, iar astfel s-a scurtat din desfăşurare. Vineri, la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, conducerea Consiliului Judeţean a anunţat programul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului de anul acesta, dar şi o parte dintre modificările aduse faţă de ediţiile trecute. Referitor la organizarea sărbătorilor a fost aprobat şi un proiect de hotărâre în şedinţa CJ, de săptămâna trecută, la care unii consilieri au venit cu unele propuneri.
Manifestările din cadrul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului se vor desfăşura în perioada 10 august – 3 septembrie 2016. Preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, a anunţat că se doreşte organizarea unor întâlniri şi mese rotunde cu Cetăţenii de Onoare, circa 100 la număr, pe domeniile: Cultură, Educaţie şi Sănătate. Variante pentru organizarea acestor întâlniri programate de la 14.00 la 18.00, vineri, 2 septembrie, ar fi la Biblioteca Judeţeană, în sala mare a CJ Argeş şi la Muzeul Judeţean, pe seară urmând a se organiza o cină festivă cu Cetăţenii de Onoare la un restaurant, o terasă sau, poate, chiar la Vila Florica. Decizia privind locaţia organizării cinei festive se va lua în perioada următoare. O sugestie a lui Dan Manu a fost ca de ziua Fiilor şi a Ficeelor, programată sâmbătă, 3 septembrie, la Goleşti, bărbaţii consilieri judeţeni să poarte o cămaşă albă, iar femeile, o ie. Astfel, renunţându-se la celelalte accesorii ale costumului popular din ediţiile anterioare. Printre cei care vor încânta spectatorii, atât vineri, cât şi sâmbătă, se pare că sunt aşteptaţi să vină piteşteanca Otilia Rădulescu Ipek, prim-solistă a Operei de Stat din Istanbul.
Cei mai buni elevi din Argeş vor fi premiaţi
Pentru această ediţie s-a discutat şi despre deschiderea manifestărilor. La ediţiile trecute, avea loc la Teatrul „Alexandru Davila”, iar în acest an se doreşte să se renunţe la această deschidere. Astfel, organizatorii propun ca primirea delegaţiilor străine să aibă loc pe 10 august la CJ Argeş, iar parada ansamblurilor de dans participante la Festivalul Internaţional de Folclor „Carpaţi”, pe traseul Teatrul „Alexandru Davila” – Piaţa Vasile Milea, urmată de deschiderea festivalului – concurs şi evoluţia ansamblurilor participante pe scenă. Ultima zi a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului va fi celebrată la Muzeul Goleşti prin renunţarea acordării diplomelor de Cetăţeni de Onoare şi Fii şi Fiice ai Argeşului, şi decernarea, în locul acestora, de premii celor care au obţinut 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, căutându-se o formulă pentru premierea şi a studenţiilor. Cei care vor participa la închiderea evenimentului de la Goleşti vor putea vizita şi casele din complexul muzeal, unde vor putea degusta produse specifice fiecărei zone.
Pe 13 august, sărbătoare la Câmpulung
Sărbătorile Argeşului şi Muscelului încep pe 10 august şi se termină pe 3 septembrie. Festivalul – Concurs Internaţional de Folclor Carpaţi, care a ajuns la ediţia a XXXIII-a, va fi deschis pe 10 august, de la ora 18.00, în Piteşti (Piaţa Vasile Milea); pe 11 august, la ora 18.00, va ajunge la Mioveni, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia”; pe 12 august, ora 18.00, la Topoloveni, pe esplanada Casei de Cultură „Preot Ion Ionescu”; pe 13 august, ora 18.00, la Câmpulung, în Piaţa Primăriei; pe 14 august, ora 18.00, la Curtea de Argeş, Stadionul Municipal; şi va fi închis pe 15 august, ora 18.00, tot la Piteşti, Piaţa Vasile Milea. Între 10 şi 14 august va fi Tabăta Internaţională de Meşteşuguri, Tradiţii Argeşene, ediţia a VI-a, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti. Din 12 şi până în 14 august, se va desfăşura Festivalul Internaţional de Fanfare şi Majorete, ediţia a VII-a, Piteşti; Gala concursurilor „Mugurii folclorului argeşean”, „Gheorghe Popescu-Judeţ” şi „Cea mai frumoasă argeşeancă şi cel mai frumos argeşean, purtători ai costumelor populare de sărbatoare”, se va derula în 11 şi 13 august la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu Piteşti”. Sâmbătă, 13 august, sunt programate două evenimente: Dracula Bike, ediţia a VIII-a, concurs de ciclisc montan, la Arefu şi Dracula Fest, ediţia a VIII-a, la Cetatea Poienari, Arefu. Pe 3 septembrie se va derula Ziua Fiilor şi Fiicelor Argeşului şi Muscelului, ediţia a X-a, la Muzeul Goleşti.