Capul de afiş al realizărilor Uzinei ARO în anul 2001 – chiar a fost o realizare, deşi tardivă, şi ca timp de execuţie a maşinilor, şi ca sume încasate – comanda pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării a fost onorată de ARO până pe 17 septembrie 2001, ziua în care se deschideau porţile şcolilor pentru un nou an de studiu. Până la acea dată, ultimele 40 de microbuze pentru transportul şcolarilor (20 automobile ARO 338, cu 16+1 locuri, şi 20 ARO 429, cu 22+1 locuri) urmau să ajungă în judeţe din centrul ţării, cu precădere în Harghita şi Covasna. Până la acel moment, au fost finalizate şi livrate 121 de automobile ARO TS. Comanda Ministerului Educaţiei şi Cercetării a fost suplimentată cu 30 de bucăţi, 4 dintre automobilele ARO 338 fiind destinate şcolarilor din judeţul Argeş.
După prezentările de la Bucureşti şi Piteşti, ARO ajungea la Buzău
Pe 5 septembrie, ARO livra destinatarilor un nou lot de microbuze pentru transportul şcolarilor. Prezentarea lotului format din 20 de automobile a avut loc la Buzău. În acest fel, microbuzele erau văzute şi în Moldova, după ce primele două loturi au fost lansate la Bucureşti şi la Piteşti. De această dată, au fost realizate automobile ARO model 429 (22+1 locuri), conform comenzii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, acestea fiind în număr de 75.
34 de microbuze pentru transport şcolari au plecat în Ardeal
În continuarea livrărilor de automobile destinate transportului şcolarilor, ARO a finalizat al patrulea lot de 34 de microbuze, care au plecat în dimineaţa de 10 septembrie, la ora 06.00, spre Cluj-Napoca. 14 automobile ARO 328 şi 20 ARO 429 au fost destinate şcolarilor din Ardeal, ridicând numărul maşinilor finalizate până în acel moment la 114. Traseul străbătut până la destinaţie a inclus Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Alba Iulia, iar automobilele au ajuns fără nicio problemă la Cluj. Maşinile au fost însoţite de directorul general Aurel Dordea, directorul tehnic şi de calitate Sergiu Marcu şi şeful Serviciului Asigurarea Calităţii, Costel Frântu.
În Covasna şi Harghita, s-a consemnat un nou episod din „Succesul lui ARO”
În dimineaţa de 17 septembrie 2001, încă 40 de automobile ARO pentru transport şcolari au părăsit uzina musceleană pentru a fi prezentate la deschiderea noului an şcolar în judeţele Covasna şi Harghita. Primul lot de 20 de maşini a ajuns la Sfântu Gheorghe în jurul orei 09.00, iar la ora 11.00, prim-ministrul Adrian Năstase, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Ecaterina Andronescu, ministrul Administraţiei Publice, Octav Cozmâncă, alături de deputaţi şi senatori din zonă, au vizitat automobilele, după care au participat la deschiderea anului şcolar în judeţul apropiat, Harghita. În jurul orei 12.30, cele 20 de maşini de la Sfântu Gheorghe au plecat către Braşov, Dolj, Gorj şi Vaslui, unde au fost repartizate.
La Miercurea Ciuc au ajuns celelalte 20 de automobile, însoţite de către echipa managerială de la ARO – directorul general Aurel Dordea, directorul de producţie, Cristinel Nicolescu, şi directorul C.G.C. ARO S.A., Ion Gulie. În jurul orei 14.30, aceştia s-au întâlnit cu premierul Adrian Năstase şi celelalte oficialităţi, care făceau parte din delegaţie. Cu acest prilej, directorul general de la ARO a adresat prim-ministrului invitaţia de a participa la Salonul Auto de la Bucureşti – SAB 2001, care se deschidea la sfârşitul lunii septembrie.
În Piaţa Prefecturii din Miercurea Ciuc, premierul Năstase a mulţumit celor de la ARO pentru efortul făcut, de a livra la timp Inspectoratelor Şcolare din ţară automobilele, subliniind faptul că: „Este bine că s-a creat această perspectivă şi automobilele ARO vor circula în ţară şi vor fi cunoscute. Îşi vor face singure publicitate. În ceea ce-i priveşte pe copii, aceştia vor circula în siguranţă. De data aceasta, nu s-a mai făcut greşeala de a cumpăra automobile second-hand, aparent mai ieftine, dar al căror preţ, atunci când a trebuit să înlocuim piesele, s-a ridicat peste aşteptări. Sperăm ca această colaborare între Uzina ARO şi Ministerul Învăţământului să nu se oprească aici şi, totodată, vom încerca să oferim şi alte comenzi Uzinei ARO.”
Cele 20 de automobile aflate în Piaţa Prefecturii şi-au urmat traseul către Sibiu, Hunedoara, Bacău, Mehedinţi, Mureş, Neamţ şi Sălaj.
La încheierea vizitei efectuate de către premier, directorul general de la S.C. ARO S.A., Aurel Dordea, ne-a declarat: „Automobilele au fost primite cu deosebită satisfacţie de Consiliile Judeţene şi Inspectoratele Şcolare. Am discutat cu inspectorul şef de la Inspectoratul Şcolar Harghita, care a luat câteva automobile din primul lot, şi era foarte mulţumit de modul cum s-au comportat maşinile. Cu aceste 40 de automobile pentru transport elevi, livrate astăzi la Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc, am ajuns să livrăm un număr de 165 de automobile. Deci, contractul de 160, pe care ne-am angajat să-l finalizăm până la 15 septembrie, a fost respectat în totalitate. În cursul acestei săptămâni trebuie să livrăm şi restul de 25 de automobile până la 190 – comanda suplimentară făcută de Ministerul Educaţiei fiind de 30 de microbuze. La discuţiile avute cu prim-ministrul Adrian Năstase şi ministrul Învăţământului, Ecaterina Andronescu, aceştia mi-au spus că sunt mulţumiţi de prestaţia autoturismelor fabricate la Câmpulung Muscel şi că vor mai exista comenzi pentru microbuze ARO şi pentru anul şcolar viitor. Domnul prim-ministru s-a interesat de situaţia societăţii. I-am explicat că ARO a intrat într-o stare de normalitate, iar dânsul ne-a asigurat că vom primi comenzi şi de la Ministerul de Interne. Dânsul ne-a spus că vrea să poarte o discuţie mai amplă asupra dotărilor de perspectivă a societăţii.” Într-un timp record şi trecând peste greutăţi incalificabile, salariaţii de la ARO şi conducerea au dovedit că orice este posibil. Maşinile promise până la 15 septembrie Inspectoratelor Şcolare din toată ţara au ajuns la destinaţie cu bine. Se demonstra încă o dată faptul că ARO era o maşină care putea acoperi o gamă largă de utilităţi şi, totodată, un prim pas pentru semnarea unor viitoare contracte.
Noi comenzi pentru ARO
Onorarea de către uzina musceleană a comenzii primite din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a constituit o bună reclamă pentru marca ARO. Primul semnal în acest sens a venit chiar din partea beneficiarului, M.E.C., care a suplimentat comanda cu 30 de automobile. Conform declaraţiilor directorului general Aurel Dordea, firme de transport persoane, primării, grădiniţe şi şcoli particulare şi-au manifestat intenţia de a comanda automobile ARO, fie modelele 338 şi 429 (cele fabricate special pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării), fie 328 maxi taxi. În acest fel, piaţa internă se putea redeschide pentru ARO, cel puţin în acest domeniu, al automobilelor speciale pentru transport de persoane.
Şi la F.S.M. ARO s-a lucrat non-stop pentru comanda Ministerului Educaţiei
La realizarea automobilelor destinate transportului şcolarilor, comandate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, au participat atât angajaţii de la ARO, cât şi cei de la celelalte societăţi comerciale de pe platformă, Cesar, Fabrica de Piese şi Subansamble Auto şi Fabrica de Scule de Matriţe. În cadrul Fabricii a fost realizat furgonul pentru ARO 429 (microbuzul cu 22+1 locuri), 45 de angajaţi lucrând şi peste program pentru a finaliza cele 85 de bucăţi. Ei au fost coordonaţi de maistrul Florea Boştină şi inginerul şef Achim. „A fost fierbere şi la noi!”, ne-a declarat directorul general Voinescu, „dar important este că am făcut lucruri bune. Fabrica noastră stă foarte bine pe picioare, mai ales că am reluat relaţiile contractuale cu Automobile Dacia!”.