25.2 C
Campulung Muscel
16/04/2024

Căprioară hăcuită de haita de maidanezi de la TBC

Mai mulţi câmpulungeni care locuiesc pe strada Gruiului, între Spitalul TBC şi Restaurantul „Ciobănaşul”, sunt terorizaţi de mai mulţi ani de o haită de câini fără stăpân care s-a pripăşit în zonă. Oamenii nu doar că se tem să nu fie muşcaţi, ci sunt în alertă maximă, după ce câţiva dintre ei şi-au pierdut animalele din bătătură în colţii patrupedelor. Aceste incidente, derulate în ultimii ani, readuc în atenţie problema câinilor lăsaţi de izbelişte, care s-au sălbăticit şi au devenit nişte fiare, gata oricând să ucidă!

Găsită moartă într-o grădină

Ultimul incident sângeros s-a petrecut, marţi, în jurul orei 11.00, atunci când haita de maidanezi a reuşit să doboare o căprioară, chiar în grădina unui localnic, în zona Parcul Mirea! „Pe la 11.00, m-a strigat un vecin şi mi-a zis: “Bă, vino, că la mesteceni a rupt o căprioară haita de câini de la TBC!” Am venit şi am găsit căprioara ruptă, cu maţele scoase afară. Am luat-o din mesteceni şi am pus-o aici, mai lângă drum, că, dacă o lăsam acolo, n-o mai găseam. Erau în stare să mi-o ia din mână! E o haită numeroasă, de 15-20 de câini, care se plimbă de la TBC la „Ciobănaşul” şi tot aşa. Ăsta e teritoriul lor. După ce am lăsat căprioara aici, m-am dus la Primărie să anunţ grozăvia, dar, ca şi anul trecut, mi-au zis că nu au ce să le facă. Am mai făcut o hârtie, că sunt plin de hârtii.”, a declarat Rică Bundoiu, cel care a găsit căprioara moartă.

Auraş Ghiţă, şeful Poliţiei Locale, ne-a spus că a acţionat în zonă, în sensul că a mers cu reprezentanţii „Anima” şi a luat mai multe patrupede, dar se pare că haita s-a reîntregit. Dorin Todiruţ, de la „Anima”, trece frecvent prin zonă, „împuşcă” cu tranchilizant câinii, dar aceştia se refugiază pe proprietăţi private, unde nu are acces şi aşa animalul nu poate fi luat şi dus la adăpost.

„Mi-au luat o gâscă şi trei găini!”

Oamenii spun că haita de câini atacă animalele nu numai prin grădini, ci chiar în gospodării. „De trei-patru ani, spun peste tot că aceşti câini au făcut ravagii, dar nimeni nu mă bagă în seamă! Anul trecut, mi-au nenorocit vaca, am cheltuit o groază de bani ca s-o fac bine, mi-au terminat trei miei… Duminică, acum, mi-au luat o gâscă şi trei găini, de faţă cu mine. Am gard de ulucă, de doi metri. Se caţără cu găina în gură, nu-i dă drumul! S-a dus nevastă-mea, anul trecut, era s-o muşte… Nu ştiu ce să mai fac, cui să mă adresez! Acum nu pot să mai las vaca singură, că mi-e frică să n-o atace iar! Trebuie să stau cu ea, ce să fac!”, a mai precizat Rică Bundoiu. La locul incidentului a ajuns şi un reprezentant al Asociaţiei „Anima”, care se ocupă cu gestionarea situaţiei animalelor fără stăpân din municipiu. El a ridicat căprioara moartă, pentru că în privinţa maidanezilor de pe coasta Gruiului a afirmat că nu are ce să le facă. Adrian Tănase

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!