23/04/2025

ADEVĂRUL CREŞTIN

“HRISTOS A ÎNVIAT!” – este salutul plin de speranţă şi mângâiere transmis de Adunarea Creştină Betel din Câmpulung,  către cititorii Ziarului Evenimentul Muscelean, cât şi colectivului de redacţie!

Învierea Mântuitorului Isus Hristos este de departe cel mai neobişnuit eveniment din Univers. Chiar dacă Biblia vorbeşte şi despre alte învieri, niciuna dintre ele nu poate fi comparată cu învierea Mântuitorului. El a vorbit înainte să moară despre învierea Sa, explicând că aceasta este dovada autorităţii divine: “Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatal Meu” (Ioan 10:17-18).

Unul dintre efectele învierii Mântuitorului este că-i desparte pe unii şi-i uneşte pe alţii. Venirea Domnului Isus pe pământ în calitate de Mântuitor a însemnat, printre altele, despărţire de slava cerească. De asemenea, ispăşirea păcatului omenesc pe Golgota a însemnat, printre altele, despărţire de Tatăl, motiv pentru care Mântuitorul a strigat: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Cu preţul acestor imense despărţiri, Mântuitorul i-a unit pe oameni.

Învierea Mântuitorului i-a unit pe oamenii cei mai diferiţi şi îndepărtaţi şi, în acelaşi timp, i-a despărţit pe oamenii cei mai asemănători şi apropiaţi.

Paştele este sărbătoarea cerului pe pământ, pentru că aparenta înfrângere a Regelui Isus a culminat cu reala victorie a învierii, durerea din Joia Mare s-a transformat în bucuria din Duminica Învierii. Diavolul înfrânt, mormântul gol, cerul plin de slavă, Mântuitorul la dreapta lui Dumnezeu… imnul HRISTOS A ÎNVIAT cuprinde cerul şi pământul. Învierea Celui Înviat pune în evidenţă câteva adevăruri universale:

1.Dumnezeu este mai tare decât  Diavolul. 

Diavolul a fost învins de Dumnezeu o dată în cer, în lumea îngerilor, şi încă o dată pe pământ, în lumea oamenilor. Dumnezeu este veşnic, infinit şi mai tare decât Diavolul.

2.Neprihănirea este mai tare decât păcatul. 

Puterea Diavolului este moartea, puterea morţii este păcatul, însă toate trei au fost învinse de neprihănitul Isus, prin neprihănirea Lui. El a luptat cu armele neprihănirii şi a învins, pentru că neprihănirea este veşnică şi mai tare decât păcatul.

3.Dragostea este mai tare decât ura. 

Diavolul este motivat de ură împotriva lui Dumnezeu şi împotriva oamenilor în tot ceea ce face, Dumnezeu este motivat de iubire. Dumnezeu este dragoste, iar dragostea este mai tare decât ura.

4.Binele este mai tare decât răul.

Toată viaţa, Domnul Isus a făcut doar bine, a venit ca un Miel în mijlocul lupilor. El nu a folosit metodele Diavolului, ci a învins răul prin bine. Binele este veşnic şi este mai tare decât răul.

5.Adevărul este mai tare decât minciuna. 

Banii celor puternici, influenţa preoţilor, puterea romanilor, inteligenţa cărturarilor, minciuna soldaţilor nu au putut ascunde adevărul, pentru că adevărul nu este doar un concept, Adevărul este Isus, adevărul este veşnic şi a învins minciuna. 

6. Viaţa este mai tare decât moartea.

Este greu de înţeles că Mântuitorul a ales să ne aducă viaţa, folosind moartea pentru acesta. Moartea este temporară, viaţa este veşnică şi mai tare decât moartea.

7.Speranţa este mai tare decât disperarea. 

Scopul păcatului, bolilor, morţii… este să aducă descurajare în inimile oamenilor, însă Isus a plătit toată datoria pământenilor şi a adus speranţa, care este veşnică şi mai tare decât disperarea.

Indiferent de situaţia în care eşti, acceptă aceste adevăruri fundamentale confirmate de istorie. Ele nu vor doar să te informeze, ci să te asigure că Dumnezeu te iubeşte şi viaţa ta este în mâna Sa. Te încurajeaz să începi o viaţă cu Fiul lui Dumnezeu care a murit  şi a înviat pentru oameni, pentru oameni ca tine.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!