Adunarea de rugăciune face îndeosebi rugăciuni pentru alţii, şi pentru noi ca adunare şi pentru cei ce nu fac încă parte din adunare. Facem ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu numeşte „cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2.1). Când mijlocesc unii pentru alţii, credincioşii trebuie să ştie că mijlocirea lor depinde de felul lor de a fi, de caracterul lor şi de trecerea pe care o au înaintea Aceluia Căruia fac mijlocire. În general, rugăciunile noastre corespund vieţii noastre. Cum îţi este viaţa, aşa îţi este şi rugăciunea. Domnul Isus a mijlocit cât a trăit pe pământ şi acum slujba Lui este aceasta: mijloceşte pentru noi. Dar şi noi, la rândul nostru, mijlocim pentru alţii, iar condiţia de căpetenie este să fim mlădiţe în Domnul Isus, să rămânem în El, El să rămână în noi, cuvântul Lui să rămână în noi, să ne bucurăm deci de o strânsă legătură cu El (Ioan 15.1-7). În Ioan 15.7 este cuprinsă o mare făgăduinţă: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da”. Acest cuvânt se găseşte şi în alte locuri din Biblie, întărind astfel o făgăduinţă sfântă. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”, spune Iacov (5.16). Iar Ioan spune: „Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima, avem îndrăzneală la Dumnezeu; şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3.21,22). Şi tot aici, în capitolul 15, Domnul Isus spune: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (versetul 16). Iată cuvinte pline de îmbărbătare pentru noi. Aceeaşi viaţă, aceeaşi sevă merge prin tulpină şi prin mlădiţă. Mlădiţa poartă roade, tulpina poartă mlădiţe. Aceasta ne duce cu gândul la o viaţă predată Domnului, viaţă de ascultare. „Facem ce este plăcut înaintea Lui, păzim poruncile Lui” (1 Ioan 3.22). Dacă nu este lucrul acesta, atunci rugăciunea priveşte numai starea ta şi nu este o rugăciune de mijlocire. Să luăm deci bine seama la caracterul nostru, la viaţa pe care o ducem. Să nu ni se pară că ne putem ruga frumos, când nu trăim frumos, sau că putem aduce suflete la Domnul Isus, când pe cei aduşi nu-i iubim cum se cuvine. Dacă rămâne în noi Domnul Isus şi dacă rămâne în noi Cuvântul Lui, atunci putem să cerem orice şi ni se va da, căci nu vom cere decât ceea ce s-a format în noi prin Cuvântul Lui. Ceea ce face ca rugăciunea să fie cu putere este nevoia adânc simţită. Când o nevoie n-o simţi adânc, n-ai putere în rugăciune şi ea poate deveni o rugăciune de formă. De aceea trebuie să ne gândim la cei din jurul nostru care pier în întuneric, fără Domnul Isus, şi să nu ne gândim numai la noi, ci şi la ei şi astfel să le dăm Pâine, vestindu-le pe Domnul Isus, căci El este Pâinea vieţii. Nevoia aceasta să fie adânc simţită şi s-o putem aduce cu mai multă însufleţire înaintea Domnului. Mersul la vecin pentru a cere pâine arată un sentiment de neputinţă: „N-am ce-i pune înainte” (Luca 11.6). Sentimentul acesta de neputinţă îl au mulţi credincioşi, îndeosebi cei care vestesc Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au clipe când se simt goi, goi de tot şi în neputinţă de a oferi cuiva ceva. Tocmai de aceea, credincioşii sunt îndemnaţi să se roage pentru cei care le vestesc Cuvântul. Dacă v-aţi ruga mai mult pentru cei care vă vestesc Cuvântul, aţi avea mai bune predici. Toţi lucrătorii în câmpul evangheliei simt lipsa lor de putere. Şi dacă totuşi continuă să lucreze, este datorită rugăciunilor personale şi ale rugăciunii altora pentru ei – sau datorită rutinei. Când însă cineva face lucrul acesta din obişnuinţă, mare preţ nu are. Lucrul trebuie făcut din dragoste şi milă. „Să se roage neîncetat şi să nu se lase” (Luca 18.1) înseamnă că, de la un timp, credinciosul poate să se simtă obosit în unele rugăciuni la care n-a primit încă răspuns. Răspunsul poate să fi venit, dar, nefiind cel aşteptat, n-ai băgat de seamă şi ai socotit că nu ţi s-a răspuns. Chiar dacă Dumnezeu întârzie câteodată răspunsul, aceasta este pentru educaţia noastră, căci are să ne înveţe lucruri pe care altfel nu le-am învăţa. În felul acesta, însufleţiţi de gânduri precise, urmărind un scop precis, purtaţi de o nevoie adânc simţită şi plini de dragoste pentru suflete, luăm parte la răspândirea evangheliei prin rugăciune, mai mult decât prin alte mijloace. Sufletul care se roagă se umple de înflăcărare şi de râvnă. Suntem în primejdia de a repeta şi de a spune prea multe în rugăciunea făcută în public; rugăciunile prea lungi îi obosesc pe cei care le ascultă. Totodată, să ţinem seama că sunt mai mulţi fraţi care se pot ruga. Nu lungiţi rugăciunea în aşa fel încât cei care ascultă să zică „amin” răsuflând uşuraţi că s-a sfârşit! Dacă rugăciunile ar fi mai scurte, ar fi mai vii.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel