02/07/2026

Ţâroiu nu mai este nici primar, nici viceprimar

De ieri, odată cu pronunţarea instanţei Curţii de Apel în procesul intentat Consiliului Local, Liviu Ţâroiu nu mai este viceprimarul Câmpulungului. Pe cale de consecinţă, a pierdut şi atribuţiile de primar preluate din 25 februarie 2015, când, prin ordin al prefectului, s-a constatat ca încetat mandatul de primar al lui Călin Andrei. Teoretic, Ţâroiu nu mai este viceprimar din 22 decembrie 2014, numai că litigiul declanşat împotriva Consiliului Local a împiedicat punerea în aplicare a hotărârii colegilor, care l-au ales în locul lui pe liberalul Bogdan David, ca urmare a formării altei majorităţi politice. Practic, social-democratul a continuat să exercite atribuţiile funcţiei de vice, suplimentate cu cele de primar, în tot acest timp scurs de la finele anului 2014 şi până la începutul acestei săptămâni. Motivul l-a constituit, după cum am precizat în repetate rânduri, îndârjirea cu care a ţinut de putere, alegând, în locul unei retrageri onorabile, o răfuială cu Consiliul Local. Cu câmpulungenii, de fapt, întrucât aleşii reprezintă comunitatea locală. Ieri, pe 25 aprilie, în prima zi a Săptămânii Patimilor, Curtea de Apel Piteşti, care a judecat recursul lui Ţâroiu, despre care credeam că este ultima sforţare a reclamantului – însă ne-am înşelat, întrucât a dovedit că resursele de a împiedica intrarea Câmpulungului în normalitate sunt inepuizabile – a dat verdictul final.       

Un an irosit din cauza proceselor lui Ţâroiu  

Principalele secvenţe ale unui an ratat, în care am fost lipsiţi de primar ales, suplinit de un viceprimar dat jos din funcţie, aflat în proces cu colegii din administraţia publică locală, arată astfel: 

=12 ianuarie 2015: Instituţia Prefectului depunea la Tribunal cererea de anulare a actelor emise de autorităţile publice locale de la Câmpulung, prin care Liviu Ţâroiu era schimbat din funcţia de viceprimar şi înlocuit cu Bogdan David. Din momentul în care Prefectura a atacat la instanţă cele două hotărâri, ele erau suspendate de drept, până se încheia definitiv procesul.

=21 ianuarie 2015: Ordinul prefectului sosit la Primăria Câmpulung anunţa autorităţile despre suspendarea efectelor celor două hotărâri ale Consiliului Local. Astfel, liberalul Bogdan David era împiedicat să preia funcţia în care fusese ales de Consiliul Local. Viceprimar rămânea Liviu Ţâroiu. 

=5 februarie 2015: Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Călin Andrei la pedeapsa închisorii cu suspendare, de trei ani, plus interzicerea, pe o durată de cinci ani, a mai multor drepturi, culminând cu dreptul de a conduce municipiul.

=16 februarie 2015: La Tribunalul Argeş este înregistrată acţiunea lui Liviu Ţâroiu împotriva Consiliului Local Câmpulung.  

=25 februarie 2015: Ordinul prefectului constată ca încetat mandatul de primar al lui Călin Andrei. Viceprimarul Liviu Ţâroiu preia atribuţiile funcţiei de primar. 

=8 iunie 2015: Cauza deschisă la Tribunalul Argeş, prin cererea lui Liviu Ţâroiu, este conexată celei aflate în derulare, iniţiată de Instituţia Prefectului. 

=26 octombrie 2015: Atât acţiunea lui Ţâroiu, cât şi cea a prefectului împotriva Consiliului Local sunt respinse de Tribunalul Argeş. 

=11 noiembrie 2015: Ţâroiu face recurs la Curtea de Apel Piteşti.

=2 decembrie 2015: Atacă la instanţa superioară cele hotărâre de Tribunal şi Prefectura.

=18 aprilie 2016: La primul termen al recursului, instanţa Curţii de Apel Piteşti amână pronunţarea pentru data de 25 aprilie 2016. 

A încercat să lungească recursul, cerând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  

Astfel se prezintă rezumatul unui an şi patru luni irosite în instanţă, timp sacrificat în favoarea luptei pentru putere. Era lesne de imaginat că în acest interval în care Ţâroiu s-a judecat cu colegii consilieri, în loc să se fi dat la o parte, permiţând o minimă evoluţie în ultimul an al mandatului 2012-2016, n-avea cum să se întâmple ceva bun în municipiu. Ce frapează la acest personaj politic, aflat sub “drogul” puterii, este înverşunarea de a nu renunţa nici măcar în ultimul ceas, când două instanţe au stabilit că este corectă, morală şi legală schimbarea viceprimarului de către Consiliul Local. A căutat să prelungească recursul, al cărui prim termen a fost fixat, după cum aţi remarcat mai înainte, la şase luni distanţă de depunerea cererii lui Ţâroiu, în ideea de a nu pierde nici ultima lună de mandat. Lună care coincide cu perioada campaniei electorale. 

PSD-istul a depus la Curtea de Apel Piteşti o hârtie, prin care cerea sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie! Care era motivul? În procesul aflat în derulare la ultima instanţă au fost invocate chestiuni noi, asupra cărora Înalta Curte nu a decis în mod oficial. Una dintre noutăţile invocate de Ţâroiu, care ar da naştere la interpretări, era un articol din Legea 215/2001, Legea administraţiei publice locale, pe care reclamantul îl interpretează în sensul că Bogdan David nu putea lua parte la deliberare şi adoptarea hotărârilor (de schimbare şi alegere a viceprimarului), căci avea un interes patrimonial. Adică David, prin interesul de a ajunge viceprimar, urmărea să încaseze o indemnizaţie mai mare decât cea de consilier local. În plus, urmărea să avanseze în administraţia publică locală, „interpretează” Ţâroiu, care, prin purtatul Consiliului prin judecăţi, n-a urmărit, vezi Doamne, aceleaşi chestiuni. Perdantul s-a mai legat şi de participarea lui Bogdan David la şedinţa de schimbare şi alegere a viceprimarului, altă chestiune „discutabilă”, care ar trebui lămurită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Toată această strategie eşuată, întrucât Curtea de Apel i-a respins toate pretenţiile pe ultima sută de metri: ba sănătatea avocatului, ba incompatibilitatea „interpretabilă” a lui David, susţine afirmaţia că n-a existat în politica locală, până la el, un luptător pentru putere mai încrâncenat ca Ţâroiu.         

Păcat că astfel de energii n-au fost depuse şi pentru Câmpulung, Ţâroiu concentrându-se pe un proces cu miză moartă. Şi aşa l-a avantajat suficient, prin termenele lungi şi foarte lungi, care i-au permis şederea într-o funcţie în care este de dorit să nu mai ajungă vreodată. 

Bogdan David conduce Câmpulungul

Astăzi, în cadrul şedinţei ordinare, Consiliul Local, învingător şi la fond, şi la recurs, va lua act de pierderea mandatului de viceprimar, inclusiv a atribuţiilor de primar ale lui Liviu Ţâroiu, care rămâne simplu consilier local. După un an şi cinci luni distanţă de momentul alegerii lui ca viceprimar, Bogdan David preia oficial funcţia cuvenită din decembrie 2014, plus atribuţiile de primar. Pentru nedreptatea făcută Câmpulungului, PSD-istul nu trebuie lăsat să scape atât de uşor. Dacă instanţele au hotărât că este legal ceea ce Consiliul Local Câmpulung a hotărât pe 22 decembrie 2014, înseamnă că mandatul de viceprimar al lui Ţâroiu a încetat la acel moment şi că acesta are de returnat nişte bani frumoşi comunităţii câmpulungene.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!