În lipsă de oameni care să presteze pentru partidele politice, acestea apelează la tot soiul de indivizi, inculţi, dubioşi şi, Doamne, iartă-ne!, chiar cu handicap. Cel puţin, asta inspira un individ postat cu o mapă cu formulare la un pod, care oprea trecătorii mai în vârstă – nu pe elevii liceului din apropiere – ca să-i semneze şi lui nişte tabele. Întreruptă din plimbarea zilnică, o doamnă s-a trezit în faţă cu acest ins, pe care nu dădeai doi bani şi care nu numai că nu inspira încredere, dar te făcea să-ţi strângi poşeta în braţe, de când cu incidentul de la podul următor, cu creştina tâlhărită pe înserat. “Ucenicul” de partid, un
ăla cu prune în gură, i-a cerut trecătoarei să-i dea şi lui o semnătură. “Pentru ce?”, întrebă ea. “Pentru un domn candidat la…” şi arătă în direcţia Primăriei. “De la ce partid?”, a fost a doua întrebare, care l-a încuiat definitiv pe strângătorul de semnături, care te făcea să crezi că suferă de o uşoară întârziere mintală. A pus-o pe ea să se uite la antetul formularelor, unde apăreau denumirea şi sigla partidului. “Cine te-a trimis?”, l-a descusut alegătoarea, dornică de amănunte. “Mi le-a dat un om.”, a încheiat dialogul voluntarul, al cărui retard nu avea cum să fie doar o bănuială a interlocutoarei. La aşa şefi de partide, aşa membri. Musceleanul de pe bulevard