10.5 C
Campulung Muscel
16/05/2025

Şi, totuşi, nu este pentru cine se nimereşte

Este vorba despre o funcţie ochită de buluc de persoane din sistemul fostelor centrele de plasament, eliberată de un an, prin plecarea fostei directoare. În acest timp, locul i-a fost ţinut de o colegă, care a făcut faţă cu brio sarcinilor, mai ales că era din cadrul instituţiei şi ştia ce are de făcut. Perioada de interimat asigurată de doamna care nu şi-a dorit funcţia, ca drept dovadă, nici nu s-a mutat în biroul fostei directoare, s-a încheiat, fiind numită în locul ei o persoană agreată de fieful pesedist, mutat de la Piteşti, din raţiuni conjugale, la o azvârlitură de băţ de Câmpulung. Înlocuitoarea, “forţată de împrejurări”, a acceptat job-ul dorit de o grămadă de dudui cu afinităţi politice şi intrări la şefii de instituţii de la judeţ superioare celei de la Câmpulung, este tot interimară. Şi se pare că definitivă, în urma unui concurs, nu va fi niciodată. Umblă vorba că persoana care va fi unsă manager plin şi sigur este o doamnă angajată la o firmă din târg, de care mai mult numele este, care are o activitate suplimentară la centru. Pesedistă înfocată, cea aflată în cărţi pentru a ocupa permanent poziţia vacantă a fost zărită la o manifestare cultural-artistică organizată de instituţia superioară de la judeţ de gât cu toţi liderii marcanţi de partid, care, se pare, îi vor netezi ascensiunea către postul de directoare. Cică planuri de numire a unor directori noi sunt, în afară de acest centru, la alte două din Muscel, unde, la fel, sunt şefi provizorii. Iar numirile vor fi, evident, politice, nemaifiind la modă criteriul competenţei şi concurenţei. La alt centru din “comuna” Câmpulung, vorbeşte lumea, i se clatină serios scaunul unei directoare, care nici ea n-a dat concurs, după ce i se va pensiona “propteaua”, un şef de instituţie judeţeană, cu care este verişoară. Musceleanul de pe bulevard                  

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!