După ce a contestat modul de ţinere a licitaţiei, directorul Nicolae s-a ales cu dosar penal
=În urmă cu şaisprezece ani, între S.C. ARO S.A. şi Fundaţia „România de Mâine” – Universitatea „Spiru Haret” au apărut dispute legate de dreptul de proprietate asupra aulei Institutului de Subingineri
=Fiindcă directorul Nicolae nu a acceptat stăpânirea aulei de către Universitatea „Spiru Haret”, decanul Constantin Ciotei l-a dat în judecată pentru tulburare de posesie
=Conducerea uzinei a contestat modul de desfăşurare a licitaţiei
La sfârşitul verii – începutul toamnei lui 2000, un an plin de frământări pentru uzină, la S.C. ARO S.A. a apărut o situaţie conflictuală, care putea genera consecinţe destul de grave. Cumpărarea la licitaţie a Institutului de Subingineri şi a aulei de către Filiala Câmpulung Muscel a Universităţii „Spiru Haret” a nemulţumit conducerea uzinei şi pe muncitori. Directorul general Aurelian Nicolae a fost pus într-o situaţie ingrată, în condiţiile în care a fost nevoit să constate pierderea unei proprietăţi în urma sechestrului instituit în timpul altei conduceri a uzinei, urmat de o licitaţie, iar muncitorii nu acceptau ca un simbol al lui ARO să fie pierdut pentru câteva miliarde de lei.
Punere în posesie cu proteste din partea muncitorilor
Pe 22 septembrie 2000, într-o zi de vineri, câţiva muncitori angajaţi de conducerea Universităţii „Spiru Haret” au intrat în aula Institutului de Subingineri, pentru a face unele lucrări de renovare. Au spart uşile, au pus schele peste tot şi au început să vopsească. Au dat un strat de vopsea şi peste frescele din aulă care evidenţiaau istoria uzinei, dar cei de la ARO au reuşit să înlăture la timp vopseaua. Duminică, 24 septembrie 2000, s-a încercat din nou pătrunderea în clădire, în acelaşi mod, dar şi de această dată încercarea a eşuat. Miercuri, 27 septembrie 2000, reprezentanţii de la Universitatea „Spiru Haret” au venit cu executorul judecătoresc, cu poliţişti şi gardieni publici. Nici atunci, însă, nu au putut să-şi ducă intenţiile până la capăt. Muncitorii de la ARO s-au revoltat, susţinând sus şi tare că imobilul aparţinea sindicatelor de la ARO, fiind un obiectiv social, care nu putea fi înstrăinat cu una, cu două. Muncitorii au rămas ferm pe poziţii, afirmând că, până nu se încheia litigiul între cele două părţi, clădirea rămânea în patrimoniul Uzinei ARO. În final, muncitorii de la ARO au afirmat, la acea vreme, că nu excludeau organizarea unor acţiuni de protest.
Pe 5 octombrie 2000, conducerea de la ARO a înştiinţat Facultatea „Spiru Haret” că, încă din data de 29 septembrie, au fost finalizate lucrările de amenajare efectuate de uzină în imobilul Institutului de Subingineri şi aulă şi că activitatea anului universitar 2000-2001 se putea desfăşura în condiţii optime. „Pentru asigurarea unor bune relaţii de colaborare şi având în vedere că aula Facultăţii este singura sală de întruniri a salariaţilor S.C. ARO S.A., vă rugăm să ne comunicaţi programul de utilizare a acesteia. În acelaşi timp, avem rugămintea de a lua măsuri de interzicere a accesului persoanelor din aulă în incinta S.C. ARO S.A. pentru asigurarea securităţii şi integrităţii patrimoniului”, se specifica în respectivul comunicat. Acesta a fost redactat considerându-se că Universitatea „Spiru Haret” avea în continuare calitatea de chiriaş, nu de proprietar. Directorul general Aurelian Nicolae a precizat că deschiderea anului universitar nu avea de suferit. Conducerea uzinei era dispusă să sprijine în continuare învăţământul universitar şi să creeze condiţii, pentru ca deschiderea anului universitar să se desfăşoare în condiţii optime.
Institutul şi aula au fost sechestrate pe timpul lui Olteanu
În timpul mandatului lui Sorin Olteanu, când uzina era pândită de pericolul lichidării judiciare, mai multe imobile ale uzinei au fost sechestrate de Administraţia Financiară în contul datoriilor pe care ARO le avea către buget. Acest lucru s-a întâmplat pe data de 19 ianuarie 1999, după ce chiar uzina încercase să vândă Institutul de Subingineri. Ulterior, când s-a schimbat conducerea societăţii, noul director general, Aurelian Nicolae, a căzut la înţelegere cu cei de la „Spiru Haret”, convenindu-se ca Universitatea să beneficieze de anumite spaţii şi bunuri ale fostului Institut de Subingineri, în schimbul unei chirii lunare de 7 milioane de lei. Oricum, Aurelian Nicolae nu mai avea cum să ridice sechestrul instituit pe imobilul folosit de Universitate, fiind nevoit să accepte o situaţie, care, în timp, a fost favorizată de activitatea altor echipe de conducere.
După vânzare, ARO a contestat licitaţia
În vara lui 2000, conducerea de la ARO a aflat că imobilul a fost adjudecat de Universitatea „Spiru Haret”, în urma unei licitaţii organizate de Administraţia Financiară. Preţul cu care a fost adjudecat imobilul a fost de 3,5 miliarde de lei, în condiţiile în care clădirea a fost evaluată la un preţ mult mai mare. Conducerea uzinei, nemulţumită de condiţiile în care s-a desfăşurat licitaţia, a depus o contestaţie la Judecătoria Câmpulung, invocând următoarele motive:
=„nerespectarea prevederilor legale privind obligativitatea înştiinţării S.C. ARO S.A. de către organul de executare în termenul legal de 10 zile;
=nerespectarea prevederilor legale privind publicitatea vânzării pentru acest imobil;
=oferta de preţ şi adjudecarea nu au avut ca bază ultima evaluare a imobilului realizată de IPIU Bucureşti, care a evaluat imobilul la suma de 8.698.385.700 lei, sumă ce ar fi permis recuperarea într-o mai mare măsură a creanţelor datorate de S.C. ARO S.A. la bugetul de stat;
=nu s-a ţinut cont de reglementările legale ce ar fi permis adjudecarea la cel mai mare preţ oferit numai după organizarea a două şedinţe de licitaţie legale, licitaţii ce trebuiau să aibă obligatorie ca preţ minim de pornire evaluarea activului”.
Contestaţia nu a fost admisă, astfel că cei de la ARO au făcut apel la Tribunalul Argeş. La sfârşitul lunii septembrie – începutul lui octombrie, pe adresa S.C. ARO S.A. a venit şi răspunsul Judecătoriei Câmpulung cu privire la hotărârea de respingere a contestaţiei. S-a motivat faptul că acţiunea conducerii societăţii a fost tardivă. Totodată, conducerea S.C. ARO S.A. a atacat şi ordonanţa preşedinţială, prin care cei de la „Spiru Haret” au fost puşi în posesie prin intermediul executorului judecătoresc.
Patrimoniul lui ARO a suferit diminuări semnificative în perioada anterioară declanşării procedurilor de privatizare, prin înstrăinarea mai multor active imobilizate. S-au vândut la licitaţie înainte de privatizarea ARO:
•Fabrica de Producţie Specială – SM 8, cu o valoare contabilă rămasă de 1.795.290.000 lei vechi, ca urmare a aplicării asupra acestui activ de către Direcţia Finanţelor Publice Argeş a sechestrului prevăzut de OG 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare;
•La fel a fost scos din evidenţa contabilă Institutul de Subingineri, ca urmare a vânzării care s-a realizat în maniera descrisă în acest articol.
Directorul Nicolae a fost dat în judecată pentru tulburare de posesie
Până la soluţionarea acţiunilor judecătoreşti, Universitatea „Spiru Haret” deja şi-a transcris dreptul de proprietate obţinut asupra Institutului de Subingineri şi aulei, beneficiind de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. În drept, legea era clară din acest punct de vedere, procesul-verbal de licitaţie, pe care îl deţinea Universitatea „Spiru Haret”, ţinând loc de titlu de proprietate. Tocmai de aceea, chiar înainte de soluţionarea proceselor prin care se contesta modul în care au fost vândute imobilele, Universitatea a devenit proprietar.
Pe de altă parte, divergenţele dintre conducerea uzinei şi cea a Universităţii au devenit obiect de plângeri penale. S.C. ARO S.A. a formulat o plângere, prin care acuza angajaţii firmei care au efectuat lucrări în aulă pentru „Spiru Haret” de comiterea infracţiunilor de furt, furt calificat şi distrugere. S-a considerat că lucrătorii au demontat grilaje şi uşi, au fost deteriorate picturi şi s-a pus în pericol documentaţia de la Serviciul Desfaceri, în condiţiile în care, în urma licitaţiei, nu a fost întocmit un proces verbal de predare-primire a bunurilor existente în incinta Institutului şi a aulei, aceste bunuri fiind în proprietatea uzinei.
Constantin Ciotei a cerut Parchetului să îi ancheteze pe cei de la ARO care au intrat în aulă, acuzându-i de tulburare de posesie, instigare la săvârşirea de infracţiuni şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Directorul general Aurelian Nicolae a fost acţionat în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, faptă care, dacă era săvârşită de mai multe persoane, era pedepsită cu închisoare de la un an la 7 ani.
Şeful Poliţiei cerea linişte la ARO
În jurul acestui caz se pare că existau foarte multe interese. Surprinzătoare a fost şi poziţia avută de şeful Poliţiei, lt.col. Florian Popescu, care, însoţit de decanul Ciotei, s-a dus la directorul Nicolae pentru a-l lua la rost în legătură cu acţiunea muncitorilor. El a încercat să-i dea de înţeles acestuia că atitudinea sa şi a muncitorilor de la uzină putea să aibă consecinţe grave chiar în legătură cu libertatea lor. Şeful Poliţiei nu a omis să-l înştiinţeze pe directorul Nicolae de faptul că Poliţia nu ezita să intervină la ARO pentru a lua măsuri împotriva celor care deranjau proprietatea Universităţii.