Recrutarea de personal pentru funcţiile publice de execuţie vacante din Primăria Câmpulung continuă cu postul de inspector, clasa I, gradul profesional superior pentru Compartimentul Evidenţa Persoanelor, condus de Marinela Mogoşan. Cei care vor să-şi depună dosarul, în vederea angajării la acest serviciu, trebuie să o facă până pe 6 aprilie 2016, ora 15.00, având de îndeplinit mai multe condiţii specifice: =să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent; =să aibă o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minim 9 ani; să aibă cunoştinţe medii de operare a computerului; =conduită morală bună, spirit de iniţiativă, abilităţi de a lucra în echipă, aptitudini de analiză, planificare, disponibilitate la schimbare, eficienţă, echilibru emoţional, flexibilitate în gândire, rezistenţă la stres, adaptabilitate, fermitate, puternică atitudine etică şi integritate.
Cei care trec etapa de selecţie a dosarelor (datele vor fi afişate în perioada 7-13 aprilie 2016) vor intra la proba scrisă (în data de 18 aprilie, la ora 10.30), iar, dacă acumulează cel puţin 50 de puncte, vor fi admişi la interviu (care va fi pe 22 aprilie, de la ora 11.00). Promovează probele „scris” şi „interviu” cei care obţin un punctaj între 50 şi 100.
Ca şi la precedentele examene de angajare, dosarul de înscriere pentru participarea la concursul de recrutare trebuie să conţină mai multe documente: =formular de înscriere; =copia actului de identitate; =copiile diplomelor de studii; =copia carnetului de muncă; =cazier judiciar; =adeverinţă de la medicul de familie, care să ateste starea de sănătate; =declaraţie pe propria răspundere că solicitantul nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
ADP-ul promovează trei angajaţi
Serviciul Public de Administrarea Domeniului Public şi Privat din Municipiul Câmpulung organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe o perioadă nedeterminată a trei funcţii vacante:
=contabil şef, în cadrul Serviciului Public de Administrarea Domeniului Public şi Privat;
=şef atelier, la Atelierul Mecanizare-Transport din cadrul Staţiei de Asfalt;
=magazioner, la Serviciul Administrativ, Resurse Umane şi Achiziţii Publice.
Data limită pentru depunerea dosarelor a fost ieri, 28 martie 2016, iar prima probă, cea scrisă, se va derula pe 4 aprilie, data şi ora interviului urmând să fie comunicate ulterior.
Cei care vizează unul dintre cele trei posturi trebuie să bifeze mai multe condiţii specifice, cum ar fi:
=pentru contabil şef: să fie absolvent de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul economic; absolvent de studii universitare de masterat sau postuniversitare în domeniul economic; vechimea în specialitatea studiilor să fie de minimum 5 ani;
=pentru şeful de atelier: să aibă diplomă de licenţă în domeniul construcţiilor, dobândită după ce a absolvit studii universitare de lungă durată; să deţină atestat manager transporturi; iar vechimea în specialitatea studiilor să nu fie mai mică de 5 ani;
=magazionerul: va fi absolvent de studii medii, cu diplomă de Bacalaureat în domeniul mecanic, plus o vechime de minimum 5 ani în specialitatea studiilor.