10.7 C
Campulung Muscel
27/05/2024

„ Dosarele X” s-au turnat la Câmpulung Cum să vinzi zeci de ARO nou-nouţe pe o locomotivă stricată, care costa o jumătate de miliard

O anchetă publicată de Evenimentul Zilei, în vara anului 1998, a dat roade. Articolul din Evenimentul Muscelean – „ARO a pierdut peste două miliarde de lei pe mâna a două S.R.L.-uri” – a deschis nişte piste de cercetare incredibile. S-a scris, la acea vreme, că, beneficiind de complicitatea fostei conduceri a Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Argeş şi „ajutată” fiind de alte două S.R.L.-uri, uzina din Câmpulung a pierdut aproape 2 miliarde lei, la nivelul anului 1995. 

„Păpuşarii” de la ARO

La prima vedere, scenariul pare decupat din filmele cu proşti, scuzaţi-ne expresia! Cum la mijloc, însă, se află un sac cu bănet, este lesne de înţeles că în spatele unei aparente naivităţi se ascunde altceva: o conspiraţie financiară la drumul mare, care n-ar fi fost posibilă fără abilitatea de păpuşar a unor persoane din conducerea D.M.P.S. Argeş şi a SC ARO SA. Pe scurt, pe 11 mai 1995, Direcţia de Muncă a încheiat un protocol absolut halucinant, prin care ARO, unul dintre cei mai mari restanţieri la bugetul asigurărilor sociale, urma să-şi stingă datoriile de 4,506 miliarde lei cu ajutorul (dovedit, ulterior, a fi un cuţit în spate) a două S.R.L.-uri: SC T&I Trading SRL Piteşti şi SC Agroservice Auto SRL Schitu Goleşti. În aparenţă, business-ul părea clar. Producătorul muscelean dădea autoturisme ARO celor două S.R.L.-uri, iar acestea virau, după vânzare, contravaloarea în contul D.M.P.S. Mai puţin comisionul, se înţelege.

După mai bine de un an, bilanţul acestei „afaceri” s-a dovedit tragic pentru bugetul Uzinei ARO. T&I Trading a primit maşini şi piese în valoare de 1,503 miliarde lei şi a virat la D.M.P.S. doar 281,118 milioane lei. Agroservice Auto Schitu Goleşti n-a fost mai fraieră, în sensul că, din aproximativ 534 milioane lei, a dat Direcţiei Muncii un mărunţiş de doar 164 milioane lei. Când afacerea a început să miroase urât de tot, a intrat pe fir Curtea de Conturi, care a descoperit America, mai exact cam ceea ce ştia deja toată lumea. Cu complicitatea unor directori din uzină şi a primilor doi capi ai D.M.P.S. Argeş, Octavian Iliescu şi Speri Vicenzo, ARO, o societate care se zbătea în colaps financiar, a pierdut aproape 2 miliarde de lei, la nivelul anului 1995. Socotiţi cât înseamnă această sumă în dolari SUA şi aveţi motive să ameţiţi sau să faceţi ciroză. 

Cât timp au fost în funcţii, nici vechii directori ai D.M.P.S. Argeş, nici cei de la ARO n-au catadicsit să depună reclamaţii la Parchet împotriva firmelor debitoare, lucru care dădea serios de gândit despre culisele întregii „afaceri”. Abia anul acesta (n.r. 1998), Sorin Olteanu, managerul ARO, şi Cristian Soare, managerul D.M.P.S., doi oameni care au moştenit „afacerea” de la predecesorii lor, Iliescu, Speri Vicenzo, au făcut plângere la Parchet pentru gestiune frauduloasă (art.214 Cod penal) împotriva lui Iulian Tudorică (patron al SC T&I Trading SRL Piteşti) şi a lui Pavel Chiţa (administrator al SC Agroservice Auto SRL Schitu Goleşti). 

SC T&I Trading SRL Piteşti a dat, la rându-i, foarte multe dintre autoturismele ARO, spre comercializare, unei obscure firme din Bucureşti, Anita’s Trade SRL. Care „SRL” patronat, de un anume Gabriel Mohanu, l-a ţepuit gospodăreşte pe Iulian Tudorică, patronul SC T&I Trading SRL. Ce veţi citi în continuare este de-a dreptul incredibil. Facem precizarea că datele pe care le dăm publicităţii îl absolvă doar parţial de vină pe Iulian Tudorică, deşi acesta aduce în apărarea sa o hotărâre judecătorească favorabilă, cu titlu executoriu, asupra firmei bucureştene Anita’s Trade SRL. Argumentul că firma T&I Trading SRL Piteşti a fost, la rându-i, ţepuită nu ţine prea mult de cald bugetului sinistrat al Uzinei ARO, dovadă că managerul ARO l-a dat pe mâna Parchetului pe Iulian Tudorică, şi nu pe Gabriel Mohanu, boss-ul aventurier al SC Anita’s Trade SRL. 

Gabriel Mohanu, un „neica nimeni”, în spatele căruia se ascund oameni grei

Gabriel Mohanu s-a născut în 1958, pe 19 septembrie, în judeţul Gorj. N-are încă 40 de ani împliniţi, este căsătorit, cu domiciliul oficial în Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Adresa la care locuieşte în Bucureşti nu se cunoaşte deocamdată, fiindcă Mohanu şi-a schimbat destul de des şi strategic domiciliul. Împrejurările în care Gabriel Mohanu a intrat în legătură cu T&I Trading sunt destul de neclare. Domnul Tudorică susţine că nu-l cunoştea anterior pe Mohanu şi că acesta ar fi venit singur să-i propună afacerea. Adică să-i vândă repede purcoiul de autoturisme. Totodată, patronul T&I Trading nici nu exclude ipoteza ca cineva din conducerea ARO să-i fi sugerat lui Mohanu să-l contacteze. E, totuşi, greu de crezut că Mohanu, „singurel cuc”, s-ar fi orientat, printr-o simplă coincidenţă, către T&I Trading. 

Hotărât lucru, întâlnirea cu misteriosul Gabriel Mohanu n-a fost deloc providenţială pentru firma T&I Trading. După semnarea contractului, în august 1996, Iulian Tudorică a mers la Bucureşti ca să vadă dacă partenerul său are service, mai ales că Mohanu luase destul de multe autoturisme ARO spre vânzare. A văzut un service în zona Herăstrău, directorul acestuia dând doar asigurări verbale că Mohanu este patronul spaţiului. De altfel, multe dintre maşini se şi odihneau în ţarc. Primele ARO Mohanu le-a vândut Rafinăriei Dărmăneşti, în sistem barter sau troc, mai pe româneşte. Întârziind cu banii, bucureşteanul i-a explicat patronului piteştean că ciclul de încasare e lung şi mai întâi primeşte produse petroliere şi apoi banii. 

Trocul a fost confirmat, iarăşi verbal, de unul dintre directorii de la Dărmăneşti. Mai mult, Iulian Tudorică a primit din partea Companiei Naţionale de Petrol o adresă cu antet, în care confirma că firma T&I Trading poate cere produse petroliere în contul maşinilor date deja la Dărmăneşti. După ce s-a luat legătura cu Peco, pentru organizarea unei eventuale desfaceri a produselor sosite pe filiera Dărmăneşti, Mohanu n-a mai fost de găsit. A reapărut spectaculos spre sfârşitul toamnei aceluiaşi an, 1996, propunând fier beton de la Târgovişte, în contul vechii datorii. Din nou, Iulian Tudorică a încercat să deruleze afacerea, asigurând vagoane pentru încărcarea mărfii, într-unul dintre triajele din Bucureşti. Din nou, Mohanu “a tras ţeapă”, trimiţând fier cât să încapă în vreo două camioane, doar 40 de tone. Marfa a fost vândută la BJATM Piteşti, iar contravaloarea, predată în contul D.M.P.S. Argeş. Factura emisă de firma Anita’s Trade a avut o valoare uriaşă, dar Iulian Tudorică n-a mai înregistrat-o în contabilitate, ca să nu “ia plasă” şi să se încarce cu TVA degeaba.           

Următoarea apariţie a lui Mohanu s-a consumat la începutul verii lui 1997. Al treilea troc propus de bucureşteano-gorjean a avut drept miză o locomotivă. În disperare de cauză, patronul T&I Trading a mers iar la Constanţa să vadă şi să ia locomotiva, doar-doar, o scăpa odată de coşmarul contractului încheiat cu Anita’s Trade. Iulian Tudorică se gândise să dea locomotiva la Galaţi şi să obţină, în schimbul ei, tablă pentru Dacia. Odată aterizat în Constanţa, piteşteanul a constatat că locomotiva (un DHL 700) nu porneşte din cauza unor defecţiuni la sistemul de frânare. Mohanu a promis că o repară, eliberând o factură de compensare, cu o locomotivă de 572,222 milioane în contul autoturismelor ARO şmenuite de mult. În buna sa tradiţie, Mohanu a dispărut de mult, iar locomotiva n-a mai ajuns niciodată în staţia Piteşti, aşa cum era planificat. 

„Nici arabii special plătiţi nu l-au găsit pe ţepar”

La ora actuală, Mohanu este de negăsit, cu toate eforturile patronului firmei T&I Trading, care a angajat un arab, care să-i vină cu Mohanu în dinţi. Chiar dacă Sentinţa civilă nr.3048 a Tribunalului Bucureşti îl obligă pe Mohanu să plătească suma totală de 985,184 milioane lei, în absenţa hoţului, T&I Trading este legată de mâini şi de picioare. Până una alta, strâns cu uşa de ARO şi D.M.P.S., prin Parchet, este Iulian Tudorică şi nu Gabriel Mohanu. Câteva întrebări trebuie puse, totuşi. Cine este acest Mohanu, care jonglează de la afaceri cu ARO, la cele cu fier beton, locomotive sau produse petroliere? Cine se află în spatele lui, de i-a deschis uşile la Târgovişte, Dărmăneşti sau Constanţa? 

Deşi Iulian Tudorică a trimis adrese peste adrese şi zeci de copii de pe facturile false emise, la Garda Financiară şi la Poliţia din Bucureşti, nimeni nu vrea să dea de urma acestui Gabriel Mohanu. În fond, din actele firmei Anita’s Trade se poate afla uşor unde s-au scurs banii încasaţi de Mohanu, în contul autoturismelor furate. 

Câteva cuvinte şi despre patronul Iulian Tudorică. Până să-şi înfiinţeze propria firmă, a lucrat în domeniul comerţului exterior, deci, nu e „plopist” în domeniul afacerilor de anvergură. Cunoaşte cam tot ce mişcă la Dacia şi la ARO şi, în general, în lumea celor care s-au ocupat cu comerţul exterior, înainte de revoluţie şi imediat după. Cu toate acestea, n-a reuşit să afle sau, din prudenţă, nu vrea să spună cine este în spatele lui Gabriel Mohanu. Singura informaţie care a răsuflat este aceea că Mohanu ar fi patronul unui en-gros în complexul bucureştean Doraly. Un alt om care ştie foarte multe despre tenebrele acestei afaceri este ex-managerul Uzinei ARO, Ioan Giuvelcă. Şi acesta preferă, deocamdată, să tacă. 

Dosarul întregii afaceri via ARO – D.M.P.S. – T&I Trading – Anita’s Trade este instrumentat de maiorul Duca de la IPJ Argeş. Conform propriei declaraţii, Iulian Tudorică mai are în stoc marfă (inventariată şi de Curtea de Conturi), de aproximativ 300 milioane lei. Numai că ARO nu vrea înapoi tot autoturisme, ci bani. Iar bani nu prea sunt. 

Fără să ne hazardăm în afirmaţii fără acoperire, îndrăznim să lansăm o ipoteză. Nu este exclus ca în spatele acestei afaceri (şi a altora care au drept ţintă Uzina ARO şi nu sunt făcute publice) să se afle colonei sau generali ai diverselor servicii de informaţii ce controlează actualmente România. Nu este un secret pentru nimeni că, în toţi aceşti nouă ani, de după revoluţie, atât ARO, cât şi Dacia sau Arpechim au fost penetrate şi trase în jocurile de influenţă ale unor foşti sau actuali ofiţeri de contrainformaţii implicaţi în tot felul de tranzacţii comerciale. Cel puţin la nivel de export, ARO a devenit, în ultimii ani, o pradă uşoară pentru foştii securişti, actuali ofiţeri SRI sau SIE. Nu este de mirare că, în ultimii ani, în toate certurile violente, între diverşi directori ai ARO, şi-au băgat coada ofiţeri ai unor servicii de informaţii, profund „ancoraţi” în meandrele exporturilor ce au vizat piaţa din SUA, Canada şi cea Latino-americană. (articol publicat în Evenimentul Zilei, nr.1849, ediţia din 27 iulie 1998)

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!