Se spune că un politician, fost candidat la Primărie, care a luat cuvântul “luptă” în sensul propriu, tăbărând cu pumnii şi picioarele pe unul dintre adversari, îşi simte serios ameninţată a doua şansă. Parcă a înnebunit, vorbeşte lumea în comună, alimentată de ştirile pornite din Primărie, unde acesta îşi are locul de muncă, graţie primarului cotat şi la aceste alegeri cu şanse maxime, de peste 80%. Vicele a intrat în panică, mirosind victoria “stafidei”, care parcă îl concurează ca să-i facă în ciudă, de vreme ce le-a construit vile şi nepoţilor,
iar conturile doldora, umflate cu salariul de mizerie, îi dau pe afară. Când vine la serviciu, vicele nu mai dă “bună dimineaţa”, ci începe să urle: “Să plece moşu’!” Loveşte cu şutul în uşa primarului, care îl ignoră complet. Îl înjură, îi înjură familia şi neamurile angajate în Primărie, dar cel “beştelit”… nimic. Se mai băga secretarul să-l calmeze, dar i s-a luat şi lui de orăcăiala nebunului. Cică face un tămbălău vicele cu spume la gură, încât funcţionarii nu zic nici “pâs”, ca să nu-i provoace crize de isterie suplimentare. E atâta linişte în Primărie, când se potoleşte, încât zici că eşti într-o casă de rugăciune.