Americanul Trotman, musafir la Câmpulung, împreună cu Giuvelcă, al lui “Titi”, pe care i-l prezentase Băldescu
În toamna anului 1996, scandalul dintre Giuvelcă, directorul de la ARO, şi Trotman, patronul E.E.I., care dura de şase luni, căpătase proporţii îngrijorătoare. Americanul forţa obţinerea semnării contractului de livrare a autoturismului ARO pe continentul bancnotelor verzi, acuzându-l pe managerul Giuvelcă de tergiversarea parafării tranzacţiei din interes personal. Directorul uzinei nega aceste acuzaţii şi se opunea semnării actului, motivând, la acea vreme, că nu avea încredere în american. Considera că Trotman nu avea credibilitate financiară, iar ARO n-ar corespunde exigenţelor pieţei americane, fiindu-i teamă de o eventuală ţeapă.
Declaraţiile celor doi erau menite să-l deconcerteze pe cititor, să-l situeze undeva la mijloc, între două interese diferite, atât ca valoare, cât şi ca justificare şi, cum se ştie că cineva trebuie să plătească… nu neapărat oalele sparte, îţi dădeai seama, fără prea mare greutate, că perdantul era ARO, căruia nu i se cuplau toate roţile în Marea Tranziţie. Dacă îi citeai declaraţiile sau îl ascultai pe managerul Giuvelcă, lăsai o lacrimă fierbinte să-i cadă pe umăr şi-i mulţumeai din inimă pentru simplul fapt că există, pentru că, dacă n-ar fi fost el, muscelenilor le-ar fi luat americanii ARO, tocmai pe când înregistra profit.
Dacă îi citeai declaraţiile sau îl ascultai pe american, îi plângeai şi lui pe umăr, compătimindu-l că a venit de peste mări şi ţări să ajute ARO, dând de muncă muscelenilor, plătindu-i în dolari americani şi transmiţându-le în acelaşi timp cât de mult suferă o parte din poporul american, că nu poate privi, de la bordul unui ARO, Marele Canion.
Împins în jocuri de interes, ARO a avut de pierdut. La fel, Câmpulungul. La capitolul pierderi, nu trebuia pierdută din vedere contribuţia unor lideri de sindicat de la ARO, care, îmbătaţi de proaspătul miros al Sofitel-ului, la acel moment, făceau declaraţii într-o veselie, la televiziune şi în presa scrisă, cum că ARO este falimentară. Este adevărat că sindicatele aveau menirea să apere interesele salariaţilor şi, dacă în acest scop dădeau cu biciul în conducere, nu se supăra nimeni. Denigrarea imaginii ARO în faţa unei întregi naţiuni, făcând paradă cu interesul majorităţii, al muncitorilor, sărind cu un cap mai sus decât ceilalţi, demonstra altceva.
O vorbă veche spunea că „cel care ţinteşte pălăria nimereşte cel mai adesea capul”.
Continuăm prezentarea ultimei părţi a interviului acordat de John Trotman Evenimentului Muscelean, în noiembrie 1996, considerând că lectura merită timpul consumat măcar pentru a înţelege că toţi, dar absolut toţi care au fost interesaţi de ARO, serioşi ori neserioşi, au fost ţinuţi la distanţă. Până în momentul privatizării de răsunet, cu fostul partener al lui Trotman, Perez, pe care şi Giuvelcă şi, mai târziu, PSPUNCTUL FORTE, MÂNA DE LUCRU
=Avem o oportunitate aici, pentru că nu se foloseşte mult mâna de lucru. Aceasta e atractivitatea, acesta este punctul forte. Asta este ceea ce generează gestionarea bună pe piaţă. Pentru orice companie mare (stil General Motors), care ar vrea să intre aici şi care ar încerca să modernizeze complet fabrica, să aducă roboţi, acest lucru nu va fi posibil, pentru că ar elimina 60% din locurile de muncă şi, în final, nu vor avea cui să vândă. Vor ajunge să producă un vehicul, care va intra pe zona de mijloc a pieţei şi sistemul nu va funcţiona. Acolo sunt alte cerinţe. Ceea ce există există! Există un vehicul de bază, construit manual, în cea mai mare măsură, şi asta îl face atractiv. Există o relaţie directă de dependenţă între nivelul de tehnologie pe care îl implementezi şi numărul de locuri de muncă. Consider că cel mai bun lucru pentru Uzina ARO este să fie atins un nivel din punct de vedere tehnologic, după care trebuie să se menţină acolo. Ne-am prezentat la Federaţia Sindicală din Comerţ şi din Transporturi şi le-am prezentat un plan de pensii (modul de realizare a unui fond de pensii) pentru lucrătorii de la ARO, care urmează să fie definitivat şi plătit de E.E.I. Este adevărat că va fi mic la început, dar va creşte direct proporţional cu nivelul producţiei. Acum un an, am oferit un program de două milioane de dolari bazat tot pe nivelul producţiei. Cred cu tărie că există anumite modificări simple şi uşoare, care trebuiesc făcute în uzină şi care vor conduce la îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă şi a atmosferei.
LUCRUL MANUAL, LA PĂMÂNT
=Tot timpul, Giuvelcă a susţinut faptul că produsul nu corespunde calitativ pentru piaţa americană. Eu ştiu lucrul acesta; de aceea, şi înlocuim anumite componente. Am aflat cu surprindere că 40% din defectele de la ARO sunt probleme simple, de nestrângeri corecte, de operaţii manuale, care nu sunt efectuate corect. Orice român care ştie situaţia şi care îşi cumpără un ARO, primul lucru pe care îl face este să stea acasă două zile, după ce l-a cumpărat, strânge totul şi verifică. Acum mai mult de un an, le-am pus la dispoziţie toate cataloagele pentru instalarea unui sistem de maşini pneumatice pe linia de asamblare. Prin instalarea acestor maşini pneumatice de strângere cu care se poate controla cuplul de strângere, se elimină un mare procent din căderi şi treaba asta se poate realiza cu 100.000 de dolari. Dar, ca toate planurile pe care le-am pus la dispoziţie, şi acestea au dispărut subit, toată documentaţia privind maşinile pneumatice a dispărut, nimeni nu mai ţine minte nimic, nimeni nu-şi aduce aminte nimic, ca şi planul de primă pentru plata muncitorilor. Toate au dispărut.
CINE ESTE BARNETT BANK
=Problemele care se ridică sunt următoarele: că Barnett Bank este o bancă bună, acreditivele aduse sunt bune. Nu se ştie cine a lansat zvonul că Barnett Bank are un birou mic la etajul „nu ştiu cât” dintr-o clădire! Dacă este aşa, nu ştiu cum dracu’ se descurcă cu cele 45 de miliarde de dolari, pe care le au în spate, în afară de faptul că sunt cotaţi la bursă şi aşa mai departe.
=Până acum, aţi primit vreun răspuns oficial, aţi fost categoric refuzaţi, vi s-a spus că nu puteţi face afacerea?
=A fost o chestie aproape de treaba aceasta. Mi s-a spus că nu se vrea asamblarea vehiculelor aici, pentru că muncitorii nu sunt buni şi pentru că se vor fura multe componente din import şi acesta este motivul pentru care ar trebui să se facă asamblarea la Constanţa. Când s-a insistat să se facă asamblarea în altă parte decât la Câmpulung, noi am propus la ROCAR, deoarece ştiam că şi în trecut s-au mai făcut asamblări acolo. Am mers la ROCAR şi am discutat eu cu ei. Ei au fost de acord şi s-au arătat disponibili să se apuce oricând de treabă. Atunci când am spus că cei de la ROCAR sunt de acord să facă asamblarea, mi s-a spus că nu e bine la ROCAR, că trebuie făcută în afara României.
=Şi dacă, totuşi, aţi primi confirmarea că nu se va putea face afacerea, cum aţi reacţiona?
=Nu cred că va fi un lucru bun pentru mine şi pentru toţi cei care sunt implicaţi în compania mea. Deci, nu cred că firma E.E.I. ar câştiga dacă ar încerca să dea în judecată pe ARO în America. Am investit deja 5 milioane de dolari şi nu cred că există vreo posibilitate să recuperăm aceşti bani. Ne-ar costa foarte mult, iar câştigul nu e previzibil. Am putea încerca să dăm în judecată pe ARO în România, dar nu asta este intenţia mea.
“NU AM VENIT SĂ MĂ CERT CU GIUVELCĂ”
=Credeţi că domnul Giuvelcă a împiedicat derularea afacerii?
=Un ataşat de la Ambasadă (n.r. a SUA) mi-a spus că directorul Giuvelcă a fost în ambasadă de trei-patru ori în ultimul timp. Poate vrea să-şi ia o grijă, nu ştiu. Eu nu am venit să mă cert cu Giuvelcă. Nici la Câmpulung nu m-am dus ca să am o confruntare cu Giuvelcă. Personal, nu am absolut nimic împotriva domnului Giuvelcă. Personal, eu cred că este un bun manager, capabil. Cred, însă, că a fost obişnuit cu vechiul sistem, în care, dacă avea nevoie de ceva (de componente sau de orice altceva), putea rezolva problemele prin telefon; suna la minister şi primea tot ce avea nevoie. Nu ştie cum să orienteze o afacere în condiţiile actuale. Din păcate, acum trebuie să aibă altă viziune.
REPETABILA RATARE
=Observ că dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine vechiul sistem. Să înţeleg că aţi mai făcut afaceri înainte de ’89 aici?
=Da, eu am venit în ’85 cu acelaşi gând: să fac o afacere bună. Şi exista potenţial pentru a face o afacere bună, dar, în final, contractul a fost dat altcuiva şi nu numai noi am pierdut, şi dealerii noştri au pierdut şi afacerea a fost ratată. Dar pot, cu siguranţă, astăzi, să vă spun foarte clar că, dacă am fi fost acceptaţi în acei ani, n-aş mai fi stat acum de vorbă cu dumneavoastră, aş fi avut deja o afacere bună. Din păcate, cei care erau la putere la vremea respectivă au ales să dea afacerea cuiva care este un foarte bun inginer, dar un foarte prost om de afaceri. Nu ştiu dacă îl cunoaşteţi pe domnul inginer Tutunaru; s-a aflat, în final, că a fost coleg de şcoală cu Valentin Ceauşescu şi nu am putut face faţă acestei situaţii. Acesta a fost motivul pentru care, atunci când am fost întrebat dacă mă interesează această afacere din nou (cu vânzarea de ARO în S.U.A.), am spus iniţial „nu”. Avusesem o experienţă şi se pare că o am din nou. Am sentimentul că trec printr-o situaţie prin care am mai trecut o dată. Şi, atunci, intenţiile noastre erau clare şi onorabile. Era o bună afacere atunci şi e o bună afacere şi acum. Din păcate, avem aceleaşi probleme, iar rezultatul final s-ar putea să fie acelaşi.
ŞI REPETABILA TÂMPENIE
=Poate că, peste cinci ani, altcineva o să mă sune la telefon şi o să mă întrebe: „Vrei să faci o afacere cu ARO?” Şi când de tâmpit sunt, s-ar putea să mai zic o dată „da”. Aş răspunde afirmativ, pentru că vreau foarte mult să văd finalizată această afacere, care este de succes. Ştiam atunci că poate să fie bună, ştiu acum că poate să fie bună. Ceea ce-mi lipseşte şi ceea ce trebuie este să găsesc pe cineva care poate să lucreze cu noi în România.
=Aveţi în vedere şi alte afaceri în România, eventual, în alte ramuri ale economiei?
=Da, am avut deja nişte discuţii preliminare, dar nu vreau să mă refer la ele acum. Ne-am orientat nu numai spre industria de automobile; am adus mai mulţi asociaţi ai firmei noastre aici. De exemplu, am adus pe cineva care deţine şapte hoteluri în S.U.A. şi care este interesat de două hoteluri din România. A venit cu noi în nişte vizite.
E.E.I. şi R.C. COLA
Compania noastră este reprezentantul autorizat al R.C. Cola. Intenţia noastră a fost şi este încă să facem cinci linii de îmbuteliere în România. R.C. Cola este a treia companie din SUA, după Coca Cola şi Pepsi, în domeniul băuturilor răcoritoare. Am avut, de asemenea, unele discuţii referitoare la fabrica de bere Azuga. Suntem interesaţi în multe afaceri şi avem discuţii şi colaboratori şi pentru alte afaceri. Din păcate, unii dintre asociaţii şi partenerii noştri de afaceri şi-au cam pierdut interesul, din cauza faptului că au aflat de problemele pe care le avem în prezent şi cred cu tărie că, dacă şi când vom finaliza înţelegerea şi vom începe afacerea, acest lucru va duce la o schimbare de atitudine la investitorii potenţiali. D-ul l-au îndrăgit, fără a-i pune o clipă la îndoială reputaţia. Sau le-a convenit reputaţia lui Perez.