Deşi Câmpulungul geme de ţigani, interlopi şi cheflii care ţin cartiere întregi treze cu petrecerile între blocuri
Este de neînţeles atitudinea lui Ţâroiu, care se eschivează în rezolvarea unei chestiuni pentru care Evenimentul Muscelean a pledat mult timp, mai cu seamă de când cu moda navetiştilor la şefia Poliţiei Municipale, de parcă în instituţie n-ar fi nimeni în stare s-o conducă. A făcut excepţie de la regula comandanţilor slabi, din rândul celor puşi pe drumuri de serviciul la Câmpulung, Leonard Duţă, care, cinci ani, a făcut o treabă bună la Poliţia Municipală. În rest, şefi dezinteresaţi de reformarea instituţiei şi de îndreptarea unor carenţe elementare în cartiere, precum liniştea măcar pe timpul nopţii, dacă ziua nu se poate, din cauză că nu sunt legaţi de aceste locuri. Nu spunem nicio noutate şi o ştie şi Poliţia: zonele aglomerate, cum este Vişoiul, cu blocuri unul lângă altul, cu străduţe înguste, cu lume de toate felurile, „prostime” gârlă, ţigănime, fluviu, sunt un vacarm permanent, de când se încălzeşte vremea, până la căderea primului fulg de zăpadă. Nimeni nu mai stă în case, toată puturoşimea cartierului coboară din apartamente în faţa blocului, unde rumegă seminţe şi stă de cleveteală sub ferestrele puţinilor care se chinuiesc, sub măcelul decibelilor cauzaţi de boxe şi plămâni de imbecil crescut pe imaş, să-şi tragă sufletul după ziua de muncă.
Poliţiştii fac nopţi albe din pricina bairamurilor stradale, la fel ca cetăţenii, care nu sună la 112, de teamă
Bârfoteca stradală, la care participi din propria-ţi locuinţă, fără să vrei, pe care n-o poţi acoperi cu sonorul televizorului, că-ţi deranjezi vecinii, nu este răul cel mai mare. Cele mai agresive episoade sunt discotecile cu program non-stop, de dimineaţa, până la ore mici ale nopţii, în care se întrec tot soiul de lepădături cu minte de bibilică şi nesimţire porcească. Fie cu boxele scoase pe geam, fie cu uşile maşinilor larg deschise, ocupând întreaga stradă, ţigănia este la ea acasă în Vişoi. Nu este zi în care să nu se găsească o mână de idioţi care să ţină trează lumea din câteva blocuri. Credeţi că sună cineva la Poliţie? În niciun caz! Cum să sune, când sunt poliţişti care trăiesc în aceleaşi condiţii de chin precum cei care îi plătesc să îi trimită la culcare pe petrecăreţii nocturni?! Deci, dacă poliţiştii nu intervin, nu-şi cheamă colegii să intervină, cum să ia atitudine cetăţeanul şi să strice cheful stradal al interlopilor, care se întâmplă şi înaintea plecării la vreo bodegă din centru, şi la întoarcere? De multe ori, nici nu mai pleacă, ci fac tămbălăul între blocuri, datorită acusticii deosebite, de care nu ai parte între pereţii unui local.
Din acest punct de vedere, Poliţia este zero! Dacă ar fi întreprins patrulări (dar nu pe principală, ci pe arterele cartierului), nu se putea să nu fi auzit parangheliile de la miezul nopţii, care sunt regula, nu excepţia. Nu-i interesează, dacă lumea nu sesizează, de teamă, sau le e teamă şi lor mai tare decât cetăţenilor să sune la 112?
Ca să prindă curaj să intervină, am lansat, de mulţi ani, propunerea înfiinţării la Câmpulung a unei grupe de mascaţi. Iar motive întemeiate sunt destule. În primul rând, Muscelul numără 27 de localităţi, pe o distanţă considerabilă, iar timpul de intervenţie la diferite acţiuni s-ar scurta considerabil dacă ar exista la Câmpulung o unitate de intervenţie rapidă. În al doilea rând, numărul minoritarilor implicaţi în fapte antisociale, scandaluri, furturi, etc., justifică o asemenea forţă în zonă. În plus, îi impulsionează şi pe poliţiştii noştri, care tremură ca frunza în faţa ţiganilor şi a interlopilor.
Ţâroiu evită răspunsul la solicitarea ASCM
„Primarului” Liviu Ţâroiu i s-a solicitat de către Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” să intervină la factorii de decizie în vederea rezolvării acestei urgenţe într-o zonă „agitată” ca a noastră, asta şi din cauza numărului de speriat de indivizi fără ocupaţie, însă plini de bani. Am mai spus-o, prostituţia rămâne principala sursă a bogăţiei interlopilor din Câmpulung, care ţin consumul la standarde pe placul comercianţilor din târg. Se consumă, fiindcă sunt bani, iar bani sunt din gheşefturi necurate, nu din muncă cinstită. “(…) A.S.C.M. vă solicită ca, în calitate de autoritate locală, receptivă la nevoia de siguranţă a populaţiei câmpulungene, să insistaţi la forurile în drept, pentru înfiinţarea unei unităţi de intervenţie rapidă în municipiu (o unitate de mascaţi). Unul dintre considerentele care stă la baza acestei solicitări îl reprezintă numărul în creştere al etnicilor rromi, autori ai majorităţii faptelor antisociale petrecute în municipiu. În acelaşi timp, o astfel de celulă de intervenţie rapidă vine şi în sprijinul atenuării conflictelor în comunele muscelene, unde, de asemenea, există comunităţi consistente de rudari, în care fenomenul furtului de lemne (dublat de cel de energie electrică) rămâne la ordinea zilei.”
Total dezamăgitor răspunsul oferit de Ţâroiu la solicitarea adresată în scris de A.S.C.M. şefului Executivului, care nu pomeneşte nimic despre un eventual demers avut în vedere ca să avem mascaţi la Câmpulung. Face referire la clădirea Jandarmilor, luată în calcul pentru adunarea Poliţiilor, Jandarmilor şi Pompierilor sub acelaşi acoperiş (altă cerinţă a A.S.C.M.), dar nimic despre o trupă de intervenţie rapidă, care este de dorit să existe în municipiu. S-o fi gândit Ţâroiu că-şi supără electoratul, care n-o şti să-i citească numele pe buletinul de vot, dar trei trandafiri o fi în stare să recunoască.