Unitatea Trupului lui Hristos făcută prin botezul Duhului Sfânt! Fiecare credincios este un mădular al Trupului lui Hristos. Ceea ce face unitatea acestui Trup este Duhul Sfânt. Pavel spune: „Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh, într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi” (1 Corinteni 12.13). Aici nu este vorba de botezul cu apă, ci de cel cu Duhul Sfânt. Cei care n-au pe Duhul Sfânt nu sunt ai lui Hristos, nu fac parte din trupul Lui. Cei care s-au întors însă la Dumnezeu sunt botezaţi cu Duhul Sfânt, sunt născuţi din nou şi fac parte din trupul Domnului Hristos. „Şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” Sunt două expresii: botezaţi şi adăpaţi. Ca să înţelegem, trebuie să ne gândim cum S-a coborât Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii. Un zgomot s-a auzit, nişte limbi ca de foc s-au văzut venind peste fiecare dintre ei. Aceasta a fost ca o revărsare de Duh care n-a rămas numai în afară, ci a intrat ca să locuiască în credincioşi ca într-un templu. Duhul Sfânt aşa a venit în ziua Cincizecimii: cu vuiet şi în limbi ca de foc. Vuietul a venit de sus şi este botezul; limbile ca de foc le-au primit în ei înşişi, au fost deci adăpaţi. Expresia „adăpaţi” se întrebuinţează la animale, dar aici vorbeşte de om. Este ca şi cum ai bea când eşti însetat. Unitatea trupului Domnului Hristos o face Duhul Sfânt, deci n-o alcătuiesc oamenii. Ei şi-au făcut felurite sisteme religioase şi se numesc catolici, ortodocşi, protestanţi etc. Acestea sunt nume pe care şi le dau oamenii. S-au despărţit unii de alţii şi s-a format aici o unitate, acolo o altă unitate, dacă se poate vorbi de o unitate! Unitatea adevărată este trupul Domnului Hristos, alcătuit din toţi cei născuţi din nou. Cine îi cunoaşte? „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui.” Nimeni nu trebuie să aibă pretenţia să-i cunoască, căci nimeni n-are în mână „cartea vieţii”, ca să citească în ea pe cei scrişi acolo. Sunt totuşi unele semne după care se cunosc cei născuţi din nou şi ele sunt clar arătate mai ales în întâia epistolă a lui Ioan. Nicio adunare nu poate spune că ea este singura adunare a lui Dumnezeu pe pământ. Oricine este născut din nou trebuie să-şi dea seama dacă a primit Duhul Sfânt sau nu, dacă duce o viaţă nouă sau nu. Organismul acesta al trupului Domnului Isus se formează prin puterea Duhului Sfânt, aşa cum se formează copilul în pântecele mamei sale. La început el este mic şi apoi creşte până ajunge la dezvoltarea pe care trebuie s-o aibă, iar când a ajuns la acea dezvoltare, intră în alt mediu, în alt fel de viaţă. Trupul Domnului Isus trebuie să crească mereu; iar când va fi ultimul suflet care trebuie să se adauge la el, atunci Domnul vine şi-Şi ia trupul cu El. „Şi nu se ţine strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu” (Coloseni 2.19). Când ai pus ceva între suflet şi Domnul Isus, acel suflet nu mai creşte. Creşterea o dă Dumnezeu, dar vine direct de la Domnul Isus, viţa cea adevărată. Domnul Isus hrăneşte trupul, biserica Sa. „Cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor.” Domnul Isus este Capul şi toţi cei născuţi din nou alcătuiesc trupul, fiecare în parte fiind un mădular al Lui. Încheieturile şi legăturile arată feluritele mijloace pe care le întrebuinţează Domnul Isus ca să ţină în legătură cu El toate mădularele trupului Său. El foloseşte aceste mijloace pentru a ţine unitatea în trup. Întregirea Cuvântului lui Dumnezeu de către Pavel cu taina bisericii. Apostolului Pavel i-a fost dat şi să întregească Cuvântul lui Dumnezeu (Coloseni 1.25) cu învăţătura despre biserică. În tot Vechiul Testament nu se spune nimic despre biserică. Cine pune biserica în Vechiul Testament încurcă toate lucrurile. Lui Pavel i s-a descoperit „taina” (versetul 26) bisericii şi, prin el, tuturor cititorilor Cuvântului. Aceasta întregeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Taina aceasta era ascunsă în decursul veacurilor trecute şi a fost „descoperită acum sfinţilor Lui” (versetul 26). Ea a fost „ascunsă din veacuri şi din neamuri”, în înţelesul de veacurile trecute şi de generaţiile din poporul evreu. Sfinţii cărora le-a fost descoperită sunt credincioşii de pe pământ „cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri”. Iar taina aceasta este că evreii credincioşi în Domnul Isus, împreună cu cei credincioşi dintre păgâni alcătuiesc un trup în Hristos. Şi evrei şi neamuri, şi barbar şi schit, şi rob şi om liber, sunt una în Domnul Isus. Evreii se ştiau aproape de Dumnezeu şi ar fi putut să spună: „Ne pui pe picior de egalitate cu neamurile? Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu, n-au făgăduinţele Lui”. Apostolul spune însă în Epistola către Romani: „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Negreşit, evreii aveau mari avantaje faţă de păgâni: aveau Cuvântul lui Dumnezeu, legea cu rânduielile ei, patriarhii, făgăduinţele lui Dumnezeu; iar acestea îi făceau să-i privească de sus pe păgâni. Totuşi şi ei erau păcătoşi şi erau mântuiţi în acelaşi fel ca şi păgânii: prin harul Domnului Hristos. „Aici nu mai este … nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur” (Coloseni 3.11). Tăierea împrejur o avea poporul evreu şi era semnul legământului; deci se tăiau împrejur din motive religioase. Ei purtau în trupul lor semnul legământului lui Dumnezeu, dar ceilalţi nu aveau acest semn. Deci nu mai există deosebiri religioase între cei ce sunt ai Domnului Hristos. Că unul a fost catolic, altul ortodox, altul protestant, n-are a face. Au venit la Domnul Isus? Deosebirile religioase au încetat. Ce am fost nu mai contează; contează ce suntem acum în Domnul Isus. În Adunare se găsesc creştini din toate neamurile, din toate religiile, iar deosebirile religioase au încetat prin venirea la Domnul Isus. „Nici barbar, nici schit”. Sciţii erau un popor despre care unii zic că ar fi strămoşii neamului românesc. Barbarii însă erau nişte oameni necultivaţi, înapoiaţi din punct de vedere cultural. Că cineva a fost un om cu apucături necioplite, că n-a venit în legătură cu civilizaţia, n-are a face. Şi astăzi evanghelia se vesteşte la sălbatici, care sunt foarte înapoiaţi. Când se întorc la Dumnezeu, nu mai este deosebire între aceşti oameni necultivaţi şi ceilalţi. De multe ori, unii ca aceştia sunt fala lui Hristos în adunarea lui Dumnezeu. „Nici rob, nici om liber”. Sclavii erau slugi pe viaţă. Pavel l-a trimis pe sclavul lui Filimon înapoi la stăpânul lui, ca să-l primească pe sclavul fugit ca pe un „frate”. Este vorba deci de diferenţe sociale, care nu mai există între credincioşi: ei sunt „una“ în Domnul Isus. „Hristos este totul şi în toţi” (Coloseni 3.11). Ei sunt adunaţi mănunchi în trupul lui Hristos şi El este totul pentru ei. Şi fiecare caută să-L slăvească pe Domnul Isus, oricare i-ar fi starea culturală, socială sau naţională.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel