13/05/2025

Pensionarul cu “stimulare”

În faţa raionului de mezeluri dintr-un supermarket, stăteau de vorbă doi pensionari. Unul dintre ei, cătrănit tare pe firma de cablu, care a eliminat din grila de programe unul care, seara, difuzează filme mai “deocheate”. Celălalt avea ochii ieşiţi din orbită ca la melc. Ce o fi fost în mintea lui la gândul că, deşi colegul are o vârstă un pic mai “sărită”, mai are pasiuni amoroase! Asta nu a fost nimic, bărbatul mai să facă un atac de cord când fostul amic de muncă i-a povestit că, cel puţin o dată pe săptămână, are vizita unei dame, care, pentru a-i face pe plac pensionarului, are nevoie de “inspiraţie”. În timp ce discuţia era în toi, apare 

soţia celui care asculta povestirea cu gura căscată. Cum femeia a prins o parte din discuţie, a fost curioasă să întrebe cum e posibil aşa ceva, în condiţiile în care domnul nu e divorţat şi locuieşte cu soţia sub acelaşi acoperiş? Pensionarul, senin, şi ca să facă discuţia mai picantă, i-a răspuns că cele două “femei” ale lui chiar au discuţii, de complezenţă, dar nu se evită. Doamna de companie a fost chiar sugestia soţiei, care nu mai are de-a face cu soţul ei de foarte mulţi ani, iar când acesta a vrut să-i propună doar o împăcare, femeia a chemat Poliţia, acuzând că era să fie violată. De cine? De soţul ei! Şi aşa, bărbatul se gândeşte să se aboneze la altă societate cu o ofertă mai bogată în programe pentru adulţi.  Musceleanul de pe bulevard       

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!