10.7 C
Campulung Muscel
27/05/2024

Alt pădurar penal

Continuăm mini-seria despre “lighioanele” codrului în uniformă cu alt specimen, ai cărui colegi au povestit, la un pahar de vorbă, cum îi ajuta insul pe ţiganii din cătunul aflat în “jurisdicţia” sa. Pădurarul punea un rudar să mimeze o pană cu o camionetă ARO pe şoseaua strâmtă ce străbate cătunul, mărginită de o pădure încă verticală, ca să împiedice apariţia unui coleg de breaslă ori a unui poliţist din comună. Cât timp singura cale de acces era blocată de şoferul escroc, ţiganii coborau din pădure cu căruţele, liniştiţi că nu dau nas în nas cu “potera”. Strada rămânea cu “obstacolul” în mijloc până când prăduitorii – care aveau la îndemână ulicioare dosnice ori treceau, pur şi simplu, prin gârlă – băgau în curţi furăciunile. Pădurarul avea o pasiune: femeile. Zice lumea că n-a ratat-o pe niciuna arătoasă din cătunul peste care era jupân. Pentru una a făcut o aşa obsesie, încât femeia, nemaisuportând să fie hărţuită de insul însurat, şi-a făcut bagajele şi a luat drumul Greciei. Ţiganca, frumoasă şi curată, a fost însoţită de o cunoştinţă din oraş, care a rămas profund impresionat de cât de îngrijită putea să fie. La aeroport, călătoarea a avut nevoie să scoată ceva din bagaj şi, când a deschis fermoarul, însoţitorul – care a povestit amicilor – s-a crucit când i-a văzut lucrurile albe ca spuma laptelui, călcate şi aranjate parcă cu rigla. În şifonierul familiei a recunoscut că nu are atâta ordine câtă era în geamantanul ţigăncii. Musceleanul de pe bulevard   

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!