Mare este numărul mănăstirilor şi bisericilor de mir de pe cuprinsul ţării noastre şi vechimea lor atestă cu prisosinţă aplecarea poporului român spre latura spirituală a existenţei, a proslăvirii şi slujirii lui Dumnezeu, Creatorul şi Proniatorul lumii. Spre aceste vetre de închinăciune şi-au îndreptat paşii strămoşii noştri şi îi îndreptăm şi noi astăzi căutând pacea şi liniştea trupului, echilibrul şi împăcarea interioară. De la voievozi şi boieri mari şi până la treapta socială cea mai de jos a poporului nostru, cu toţii au ales calea bisericii, aceasta constituind în viaţa poporului român elementul fundamental care a contribuit şi a condus la unitatea noastră naţională şi spirituală. Asemenea biserici şi mănăstiri se găsesc risipite pe tot cuprinsul românesc, dar şi în oraşul nostru, Câmpulung Muscel. Câmpulungul se bucură de cea dintâi Biserică Domnească, dar şi de un număr apreciabil de biserici de mir, care au luat fiinţă în jurul acesteia.
Biserica Domnească este situată în centrul oraşului pe o terasă inferioară din dreapta Râului Târgului şi este ctitorie domnească, de unde îi vine şi numele. Biserica a fost zidită în anul 1567, potrivit unei pisanii care astăzi nu se mai păstrează, de doamna Chiajna (pe numele ei Ana), văduva domnitorului Mircea Ciobanu (1545-1552, 1553-1554), fiica domnitorului Petru Rareş şi nepoata lui Ştefan cel Mare, şi a fiului ei Petru Voievod (1559-1568) având hramul Sfinţilor Voievozi “Mihail şi Gavril” dat după numele purtat de fratele doamnei Chiajna, pe numele său Mihail. Aceasta a adus pictor din Moldova, împletind stilul moldovenesc (pictura) cu cel muntenesc (arhitectura). Se crede că dimensiunile primei construcţii nu erau prea mari, în comparaţie cu cele existente astăzi.
Această primă zidire, făcută, probabil, din lemn şi var, după posibilităţile vremurilor, a rezistat timpului doar o sută cincizeci de ani, cât o casă ţărănească mai răsărită, adică până prin anii 1720, anii de domnie ai domnitorului Nicolae Mavrocordat. În timpul şi cu sprijinul acestui domnitor, s-a reluat rezidirea ei, căci biserica se dărâmase până la temelii, înlocuind-o cu o altă construcţie mai încăpătoare, terminată în anul 1721, 8 iulie, adăugându-i-se hramul Sfântul Nicolae (probabil, de la numele domnitorului Nicolae Mavrocordat).
Pisania existentă în zidul de azi al bisericii, în partea stângă a intrării, consemnează principalele date ale realizării celei de-a doua construcţii:
“Această sfântă şi dumnezeiască biserică, care se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul Sfântului şi făcătorului de minuni, Ierarhul Nicolae, fost-au zidită den temelie de răposata Doamna Chiajna a răposatului Mircea Vodă şi pe fiu-său Petru Voievod, de când a fost leat 7075(=1567) şi după vremi slăbindu-se foarte zidul şi desfăcându-se bolta cât era să cază să primejduiască norodul, den când a fost anume în zilele prea luminatului Domn Io Nicolae voevod, preoţii acestei sfinte bisearici neavând putinţă să direagă biserica, au adus aminte Măriei Sale; deci, Măria Sa s-au milostivit şi a dat bun ajutor şi au mai ajutat şi alţi creştini, cu cât s-au îndurat. Deci, fiind ispravnic acestui oraş dumnealui jupân Neacşu Vornicul Piteşteanu şi văzând den nu se va surpa den temelie, nu se poate drege; s-a îndemnat dumnealui den tot sufletul de au pus de o a surpat şi den temelie s-a zidit biserica mai mare, cu strane, puind dumnealui şi cheltuiala decât toţi mai mult, şi, isprăvindu-se mai zidul, iar dumnealui au şi zugrăvit biserica, altaru şi tinda ca să fie tuturor celor ce au miluit şi dumnealui vecinică pomenire, fiind slujitorii Sfintei Biserici smeritul Gheorghe Protopop şi smeritul preot Enache care au fost ispravnic şi mult sârguitor la tot lucrul sfintei biserici şi s-au isprăvit la iulie 8 zile leat 7229(=1721). (Preot Ioan Răuţescu, Câmpulung Muscel, Monografie istorică, 1943)”
Pisania aceasta e scrisă în Limba Română, dar are caractere chirilice. Nici a doua zidire din timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat şi al jupânului Neacşu n-a avut o existenţă prea mare. După trecerea din nou a o sută cincizeci de ani, sunt necesare reînnoirii. Acestea au început şi s-au desfăşurat între anii 1881-1889 şi au dus la realizarea unei noi construcţii mult mai încăpătoare, cu înfăţişare solemnă, aşa cum o vedem noi astăzi. Iar la cele două hramuri existente s-a adăugat cel al Sfintei Cuvioase Parascheva. Se pare că iniţiatorii celei de-a treia construcţii au fost oameni avuţi, negustori de vază ai oraşului, aceştia reuşind să asigure o zidire solidă.
Pisania din dreapta intrării explică modul cum s-a ajuns la această zidire şi cine au fost cei care au contribuit la realizarea ei: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, Amin. Reclăditu-s’au din temelie această sfântă şi dumnezeiască biserică numită domnească, care dintâi-întâiu au fost întemeiată de către Doamna Chiajna a lui Mircea Vodă şi de fiul său Petru voievod la anul de la Hristos 1567, întru cinstea şi prăznuirea hramului sfinţilor voievozi Mihail şi Gavril şi tot au stat acest sfânt locaş până la anul 1721, când din cauza desăvârşitei sale ruine, s’au surpat până jos şi s’au zidit mai mare cu hramul sfântului şi făcătorului de minuni ierarhul Nicolae, prin ajutorul lui Nicolae voievod şi al ispravnicului Câmpulungului jupan Neacşu vornicu Piteşteanu, iar după trecere de vreme stricându-se şi acea biserică şi ameninţând cu căderea, foştii epitropi anume: Ion Ciolan şi Anton Paul acum decedaţi, luând iniţiativa şi asistaţi de preotul Petre Hănulescu, I. Marinoiu şi Tase Piteşteanu, au început reclădirea ei din temelie, mult mai mare, la anul 1870 continuând până la 1881, când epuizându-se fondul, au încetat lucrarea până la anul 1883, apoi onorata primărie locală procedând la alegerea de noi epitropi, aleşi anume: Dimitrie Cătuneanu, Vasile Popescu, Tache Niculescu, Năstase Roboiu, Dimitrie Roboiu, Ion Cantemir şi Constantin Spirescu, au săvârşit lucrarea începută tot cu fondurile bisericii şi cu ajutorul altor buni creştini şi s’au adaos şi praznicul cuvioasei noastre maici Paraschiva; s-au terminat toată lucrarea la anul 1889 şi tot în acelaşi an Iulie 30, s’au şi sfinţit în zilele prea înălţatului rege Carol I şi a soţiei sale, regina Elisabeta, arhipăstor fiind Sfintei Mitropolii, înalt prea sfinţitul Iosif Gheorghian, primar al României şi primarul urbei Câmpulungului Istrate Rizeanu”(Pr. Ioan Răuţescu) (continuare în ediţia viitoare)