Este deviza după care a ajuns să trăiască o familie de bucureşteni, retrasă în sălbăticie, într-un sătuc de munte din zona noastră, asemenea altor conaţionali şi chiar străini, francezi, în special, care au cumpărat case bătrâneşti şi le-au reparat. Întoarcerea la natură, la “bio” ori “eco”, a funcţionat în cazul bucureştenilor noştri până în momentul în care au hotărât să viziteze o stână musceleană, ca să vadă cum se prepară brânzeturile, pe care şi ei le cumpărau frecvent din piaţă ori de la sătenii în mijlocul cărora s-au stabilit. Capitaliştii noştri, oameni simandicoşi, învăţaţi cu recepţiile date de preşedintele de dinainte de ’89, el fiind un om cu funcţie în fostul regim, au trăit la stână o experienţă memorabilă. Şi nu în sensul bun. Într-o dimineaţă, un vecin i-a urcat în traşcaretă şi i-a dus, pe cărări de munte, la destinaţie. Sub un umbrar amenajat din blăni de oaie, au mâncat bunătăţi 100%
naturale: brânză de coşuleţ, urdă, bulz, pe săturate. Apoi au vrut să vadă stâna şi pe interior. Într-o încăpere întunecoasă, baciul mesteca într-un tuci aşezat deasupra vetrei în care încinsese focul, ca să prepare brânza. Pe când bucureştenii savurau încântaţi tabloul bucolic, reveria le-a fost întreruptă de o mâţă năzdrăvană căzută de pe o grindă fix în tuciul cu lapte încălzit. Fără să-şi suflece mânecile cămăşii, baciul s-a repezit să scoată pisica, a prins-o cu mâinile-i sănătoase şi, înainte de a o azvârli, a scuturat-o bine deasupra tuciului, inclusiv coada i-a trecut-o printre degetele groase, ca să se asigure că nu se pierde nicio picătură de lapte. S-au albit la faţă bucureştenii, iar bulzul a făcut cale-ntoarsă din stomac la “intrare”, gata să explodeze din interior în exterior. Din ziua aceea, adepţii traiului ca acum 100 de ani, cu lampă pe gaz şi fân în loc de saltea, cumpără brânzica numai din supermachet. Din plastic, cu E-uri, dar fără păr felin.