În centrul cartierului Valea Româneştilor, pe o ulicioară, aproape de Biserică, există un loc îngrădit pentru gunoaie, care periodic ar trebui ridicate. Se pare că cei de la Financiar Urban sau cei care răspund de ridicarea gunoaielor au uitat să mai treacă prin zona sus menţionată.
Acesta este un caz „fericit”, că pot ajunge maşinile de colectare până acolo, dar sunt şi alte zeci de locuri, în pădure şi pe marginile pâraielor, locuri greu accesibile, unde nesimţiţii au aruncat tone de gunoaie menajere şi resturi de materiale de construcţii, dar trebuie să fie şi cineva care să le strângă, iar autoutilitarele de gunoi mai apoi să le preia. Trebuie să treacă sute de ani până când plasticurile şi alte mizerii vor putea fi degradate de timp! Acum este încă rece afară şi nu prea duhnesc, dar să ne închipuim ce va fi când începe să se încălzească vremea! Deja sunt „abonaţi” câţiva câini şi şobolani, care patrulează printre gunoaie, în căutarea a ceva îmbucături comestibile.
Să sperăm că se va ecologiza zona şi nu se va ajunge ca în cartierul Grui, unde la tomberoanele de lângă cimitir sunt zilnic zeci de şobolani în competiţie cu câinii de la TBC şi de prin cartier, care aleargă după niscaiva „bunătăţi” adunate de prin gunoaie. Ştim bine ce purtători a numeroase boli şi infecţii sunt rozătoarele! E revoltător că nu se găsesc soluţii… mai ales că suntem în secolul XXI! Din spusele localnicilor, aceste „resturi” sunt aduse de cei care nu au contract cu Edilul şi vin şi le aruncă în acest loc. Cumva trebuiesc găsite soluţii şi pentru oamenii care sunt „cocoţaţi” prin cine ştie ce ulicioare dosnice. Poate ar trebui amplasate mai multe pubele, dar prima dată ar trebui amendaţi cei care nu deţin contract cu firma de salubritate. Găsiţi soluţii, domnilor cu atribuţii în curăţenie, oamenii civilizaţi care locuiesc în apropiere au dreptul la spaţii curate!