Anunţul ar fi fost făcut de judecătoarea Denis
Oprea la şedinţa de bilanţ de săptămâna trecută
Ştirea momentului o furnizează Judecătoria Câmpulung, măcinată, în ultimii doi ani, de când s-a schimbat conducerea instituţiei, de neînţelegeri, care au adus instanţa municipală în mijlocul unor scandaluri de răsunet naţional. Preşedinta Judecătoriei Câmpulung, Denis Oprea, şi-ar fi prezentat demisia, după doi ani de mandat caracterizat prin fragmentarea personalului în două tabere, cea mai numeroasă fiind împotriva acesteia. Din cauza atmosferei tensionate din unitatea de prestigiu de altădată, Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare al CSM a dispus două controale în 2014, primul an de mandat al magistratului Denis Oprea: cel dintâi, în primăvară, cel de-al doilea, la sfârşitul anului, „soldat” cu hotărârea ca activitatea Judecătoriei Câmpulung să fie monitorizată, timp de un an, de către preşedintele Tribunalului Argeş.
La finele săptămânii trecute, a avut loc şedinţa de bilanţ la Judecătoria Câmpulung, desfăşurată în prezenţa preşedintelui şi a vicepreşedintelui Tribunalului Argeş şi a unui şef de secţie de la Curtea de Apel Piteşti. Bilanţul, din câte am putut afla din surse neoficiale, ar fi arătat o scădere dramatică a gradului de soluţionare a cauzelor de către instanţa municipală de la aproximativ 90% la sub 40%.
Punctul culminant al şedinţei l-ar fi reprezentat, însă, anunţul şoc făcut de preşedinţa Judecătoriei, Denis Oprea, care, în faţa plenului, a anunţat că şi-a depus demisia, se pare, la Curtea de Apel Piteşti. Dacă, într-adevăr, cea care conduce o instituţie de importanţă majoră pentru zonă este hotărâtă să plece, înseamnă că nu s-au remediat deficienţele constatate la cel de-al doilea control CSM. „Preşedintele foloseşte în continuare, preponderent, comunicarea scrisă sau prin intermediar, evitând comunicarea directă cu judecătorii, fapt ce duce la distorsionarea mesajului transmis şi creează aparenţa exercitării unui management autoritar. Totodată, preşedintele instanţei nu a remediat deficienţele reţinute cu privire la transparenţa în luarea deciziilor, relevându-se că, în continuare, acesta nu informează judecătorii instanţei anterior luării unor decizii şi nu îi consultă în acest sens.”, preciza raportul Inspecţiei Judiciare întocmit după a doua vizită la Câmpulung.
Până în luna aprilie 2016, ceea ce se întâmplă la Judecătoria Câmpulung se află în monitorizarea preşedintei Tribunalului Argeş. Raportul a stat la baza Hotărârii nr.147 din 19 martie 2015 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a impus, printre altele, supravegherea exercitată de şefa Tribunalului Argeş. Inspecţia Judiciară a apreciat faptul că preşedintele Tribunalului Argeş, judecătorul Valerica Vîrtopeanu, s-a implicat în coordonarea activităţii la Judecătoria Câmpulung. Vom reveni cu date certe pe acest subiect „fierbinte”.