Un obiectiv important pe care viceprimarul Bogdan David doreşte să-l ducă la bun sfârşit, anul acesta, este transformarea fostei Pieţe Grui în cel mai modern loc de joacă acoperit din Argeş. În prezent, în Piaţa Grui nu mai este decât o firmă, care îşi desfăşoară activitatea cu chirie, plătind 800 de lei pe lună, dar contractul este în vigoare până în momentul în care va avea o nouă folosinţă. “Din punctul nostru de vedere, prin hotărâre a Consiliului Local, s-a schimbat proprietarul. Practic, a trecut în domeniul public al Consiliului Local, schimbându-se destinaţia. Contractul pe care îl avea firma cu Pieţe SRL nu mai este în vigoare şi va fi făcut, până la demararea lucrărilor, un contract cu Primăria.”, a declarat viceprimarul.
În cadrul şedinţei ordinare din 26 ianuarie 2016, aleşii municipali au aprobat “modificarea contractului de delegare a gestiunii, prin concesionare a serviciului de utilitate publică de întreţinere, administrare şi exploatare a pieţelor agroalimentare şi târgului din municipiul Câmpulung nr.6483/25.02.2011, prin exluderea din contract a obiectivului Piaţa Agroalimentară Grui.” Transferul pieţei s-a făcut, aşadar, prin hotărâre de Consiliu, la sfârşitul lunii ianuarie, din domeniul societăţii Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, în domeniul public al municipiului Câmpulung. Cu această ocazie, i s-a schimbat destinaţia, din piaţă, în loc de joacă pentru copii, proiect care beneficiază de finanţare, având alocată o sumă în bugetul local pe 2016. “În lista de investiţii avem două poziţii, şi anume proiectare (studiu de fezabilitate şi proiect tehnic), cu o valoare de 20.000 de lei, dar avem şi o execuţie cu o valoare de 1 milion de lei. În momentul de faţă, avem făcut cadastrul şi tot ce înseamnă documentaţie tehnică, urmând, cât mai curând, ca Serviciul de Investiţii (sper să nu tragă de timp) să scoată la licitaţie proiectarea şi documentaţia tehnică a acestei construcţii. Rămâne să se vadă suma care va fi neapărat făcută pentru investiţii, dar eu cred că este o sumă acoperitoare pentru investiţii, estimând la 10 miliarde de lei vechi (1 milion de lei), suma reală o să vină din proiectul care va fi făcut de către o firmă de specialitate.”, a mai declarat viceprimarul.
În timpul interviului, viceprimarul Bogdan David a mai declarat: “Ideea parcului mi-a venit în momentul în care am participat la o competiţie de înot, ţinută de Sărbători, la Bazinul de Înot de pe Grui, unde am văzut 120 de copii. Din discuţia avută cu părinţii a reieşit că este foarte bine ce s-a făcut acolo, doar că problema lor este că nu au unde să ducă copiii să se joace în interior şi nu au unde să-şi serbeze zilele de naştere. Stând aproape de Piaţa din Grui, mi-a venit ideea ca locaţie, ştiind că acolo nu se mai poate face nimic… ca piaţă nu o să mai funcţioneze niciodată… era o clădire pe care ori o dărâmam, ori încercam să facem o reabilitare”.
Vor fi amenajate locuri de joacă, unul pentru copiii sub 7 ani, cu tobogane, şi altul pentru copiii între 7 – 14 ani, cu pereţi de căţărare, două săli de aniversări, unde să-şi serbeze ziua de naştere. În bugetul local, Bogdan David spune că este prinsă o sumă acoperitoare, care nu afectează restul lucrărilor din oraş şi anume banii care vor merge la parcuri sau pentru amenajarea centrului Câmpulungului.