-2.6 C
Campulung Muscel
05/12/2023

Mâine, de Ziua Armatei Române, sunteți invitați la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș

Cu prilejul Zilei Armatei Române, 25 octombrie 2023, între orele 10.30 – 15.00, Muzeul Municipal Câmpulung, în parteneriat cu Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” și cu membri ai Asociației Historia Renascita (din cadrul „Detașamentului Mateiaș”), organizează o manifestare istorico-militară la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș.

După momentele solemne dedicate ceremonialului militar şi religios şi de depunere a coroanelor și jerbelor de flori în cinstea eroilor căzuţi la datorie, invitaţii şi publicul spectator vor avea prilejul de a interacţiona cu organizatorii în cadrul unor activităţi de prezentare de tehnică militară şi echipamente. De asemenea, din program nu vor lipsi surprizele: instrucţie de front şi alte activităţi interactive pe specificul armei vânătorilor de munte – tiroliană.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă, arată MApN.

Vă aşteptăm cu mult drag să fiţi alături de noi şi de parteneri noştri în această zi importantă, care ne aminteşte de unul dintre cele mai importante momente din istoria neamului românesc – eliberarea şi reîntregirea teritoriului naţional în ce de-Al Doilea Război Mondial. O zi în care sărbătorim Armata şi pe toţi cei care şi-au dat viaţa pentru pentru ţară

Manager, Alexandru OPREA

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!