Trec la descrierea variantei propuse. Prima modificare a actualului traseu începe chiar pe teritoriul oraşului Câmpulung. Pentru a evita urcuşul greu spre comuna Valea Mare, de lângă intersecţia de la „Gardă”, propun următoarea schimbare de traseu: din strada principală Alexandru cel Bun, după terminarea blocurilor, se virează la dreapta, pe malul drept al pârâului Valea Mare, se traversează strada Cuza Vodă, se continuă traseul pe malul drept al pârâului Valea Mare spre Est, până la strada Calea Pietroasă, executându-se o umplutură în aşa fel încât să se dea noii variante o uşoară înclinare de 3% în creştere. La Calea Pietroasă, noul drum va fi înălţat cu 30-35 metri faţă de strada Alexandru cel Bun, de unde a virat. Drumul nou va fi condus cu o curbă de 90-100 grade pe Calea Pietroasă, apoi continuat cu strada Ştefan cel Mare. Toate aceste străzi vor fi înălţate prin umpluturi, în aşa fel încât traseul să nu urce cu o înclinare mai mare de 3%. În final, va trebui să se atingă nivelul intersecţiei dintre Ştefan cel Mare şi DN 73, fără să se depăşească 3%. Umplutura este uşor de făcut, în apropiere se găseşte „groapa de împrumut”, care s-a folosit la construirea căii ferate Câmpulung-Argeşel şi care n-a fost epuizată.
Joncţiunea cu DN 73 se face prin strada Ştefan cel Mare, eliminându-se complet urcuşul de circa 8% de lângă „Gardă”. După ieşirea în DN 73, drumul parcurge următorii 2-3 kilometri cu o înclinare uşoară până aproape de punctul „Costiţă”. La aproximativ 150-200 de metri de vârf, drumul ia o înclinare mare de circa 8%. Pentru a reduce această înclinare, indic să se facă o umplutură, pentru a prelungi această pantă până aproape de Primăria comunei Valea Mare. Din punctul „Costiţă”, la 7 kilometri de Câmpulung, se deschid mai multe posibilităţi: fie se merge până în vârful „Costiţei”, apoi se virează circa 90 de grade spre stânga, spre satul Nămăeşti, folosindu-se actuala intersecţie, fie se schimbă direcţia spre stânga cu 70 metri mai în aval pe uliţa existentă, ajungând tot în satul Nămăeşti, soluţie agreată de mine.
Există şi o a treia variantă: din „Costiţă” se coboară pe DN 73 şi, după trecerea podului peste Râul Argeşel, se virează la stânga 90 de grade, urmând să se execute un drum nou, de câteva sute de metri, pe malul stâng al Argeşelului, cu scopul de a ajunge în capătul de Nord al satului Nămăeşti, spre munţi. De aici se continuă spre Nord, prin pădure, până în apropierea cătunului de ţigani. Înainte de a ajunge în cătun, se părăseşte Râul Argeşel, se virează puţin la dreapta, unghi peste 90 de grade, spre Est, pe Valea Pravăţului, pe versantul Nordic al Muntelui Mateiaş, se execută un drum nou în săpătură şi se ajunge din nou la DN 73, în apropierea cimitirului nemţesc şi a stadionului din comuna Dragoslavele, la un kilometru de Primăria comunei. Prin acest traseu nou, pe versantul Nordic al Muntelui Mateiaş, se scoate complet din circuit actualul traseu care urcă muntele şi se înlocuieşte cu un drum mai drept şi mai puţin înclinat. Noua variantă propusă necesită construirea din nou a circa 4 kilometri de drum, după cum urmează: un kilometru din capătul satului Nămăeşti, până la cătunul ţiganilor, şi 3 kilometri, de acolo, până la joncţiunea cu DN 73, în Dragoslavele. Aceşti kilometri de drum sunt uşor de executat şi nu este nevoie de lucrări de artă. În final, drumul de circa 5 kilometri din „Costiţă”, până în Dragoslavele, va înlocui actualul drum de 15 kilometri peste Mateiaş, anulând total actualele curbe şi înclinări de până la 9%. În final, drumul actual, de 17 kilometri, dintre Câmpulung şi Dragoslavele, va fi înlocuit cu un drum nou, de 12 kilometri, drept şi fără pante. Mai menţionez că actualul traseu peste Muntele Mateiaş, iarna, este bântuit uneori de viscole siberiene şi nu exagerez cu nimic, viscole care vor fi evitate. Pe noul traseu se va putea face, vara, naveta cu bicicleta între Câmpulung şi Dragoslavele.
După ieşirea în DN 73, în Dragoslavele, există mai multe variante de urmat, ţinând seama de primul deziderat impus, înclinări sub 3%, dar şi de alte comandamente care se impun la proiectarea unui drum: costuri, evitarea localităţilor, depărtarea de materiale, etc. În anul 2015, m-am stabilit la următoarea variantă: traseul va continua pe actualul DN 73, până trece de centrul Rucărului, în punctul „Luncile Baştei”, în imediata apropiere a Ocolului Silvic şi a liceului. De aici – asta e noutatea – se va fora un tunel, care va traversa Dealul Posada pe dedesubt, deal care acum se urcă extraordinar de greu, având o înclinare de circa 10%. Tunelul va lega Rucărul de Podu Dâmboviţei şi va avea, după aprecierea mea, 200-300 metri. Aceasta este varianta pe care mi-a revelat-o Dumnezeu în 2015 şi iată de ce: de-a lungul anilor, de când mă gândesc la această lucrare, am considerat întotdeauna că va trebui să merg cu noul traseu pe valea Râului Râuşor, până dincolo de Suseni-Rucăr, până într-un punct unde va trebui să străbat muntele cu un tunel şi să răzbat la noul drum forestier de pe Valea Dâmboviţei, drum care, aşa cum am arătat, se apropie, la un moment dat, de Ţara Bârsei. Fără îndoială că acest traseu, pe sub Muntele Bălan, ca să ajungă la actualul drum forestier de pe Valea Dâmboviţei, ar fi avut câţiva kilometri. Ideea mutării tunelului câţiva kilometri mai spre Sud, chiar pe DN 73, m-a „fulgerat” dintr-odată, când mi-am adus aminte de Cetatea Oratea. Cu el se rezolvă acelaşi lucru care s-ar fi rezolvat cu tunelul pe sub Muntele Bălan: se leagă Râuşorul de Dâmboviţa cu un tunel de doar câteva sute de metri. În acelaşi timp, lucru extrem de important, se leagă centrul comunei Rucăr cu drumul de-a lungul Dâmboviţei, de la Pod, spre izvoare, drum existent de peste 50 de ani, cu un drum foarte scurt şi foarte uşor.
Realizarea acestui tunel ar reduce distanţa dintre Rucăr şi Podu Dâmboviţei cu circa 2,5-3 kilometri şi, mai ales, ar elimina urcuşul extraordinar de greu al Dealului Posada. În satul Podu Dâmboviţei se va face legătura cu drumul forestier, fie construind câteva sute de metri de drum nou, de la capătul tunelului până la acesta, fie, având în vedere performanţele actualelor aparate topometrice sau posibilitatea de a se servi de un elicopter, se va uni direct prin tunel Rucărul cu drumul forestier. În orice caz, se va elimina actuala buclă din capul drumului forestier, precum şi curba extrem de periculoasă în „ac”, de la intrarea în Cheile Dâmboviţei.
După cum am mai arătat, de-a lungul Dâmboviţei există un drum care începe la Podu Dâmboviţei şi merge spre izvoare, de-a lungul a 45 de kilometri. La circa 20 de kilometri în amonte de Podu Dâmboviţei, atât râul, cât şi drumul se apropie mult de Ţara Bârsei, câţiva kilometri, de care le despart Munţii Tămaş. Drumul a fost construit în anii 1960-1964, ca drum forestier, şi consolidat cu ocazia construirii ulterioare a barajului de la Pecineagu şi a hidrocentralei respective. De aceea, drumul este foarte bun, necesitând doar câteva retuşuri şi, eventual, modernizarea suprastructurii, care acum este din macadam. Drumul este aproape în linie dreaptă şi are o înclinare de doar 1,5-2%. Preconizez unirea acestui drum cu Ţara Bârsei în locul în care drumul se apropie foarte mult de aceasta. După aprecierea mea, pentru realizarea acestei idei ar fi necesară executarea următoarelor lucrări: un pod de 20-25 metri peste Râul Dâmboviţa, un drum de 2-3 kilometri până la Munţii Tămaş, un tunel de maximum 5 kilometri pe sub aceşti munţi, apoi un drum de legătură de 5 kilometri până în oraşul Zărneşti sau la cel mai apropiat drum existent, ocolind creasta Nordică a Munţilor Piatra Craiului.
Cu privire la această ultimă parte a traseului propus, fac următoarele precizări. Necunoscând Munţii Tămaş, am dat dimensiuni (lungimi) mari atât drumului propus, cât şi tunelului. Dar proiectanţii, mai ales dacă pot folosi un elicopter, ar putea să constate că atât drumul, cât şi tunelul sunt mult mai scurte, ba s-ar putea să constate că nu este nevoie de tunel. După părerea mea, lucrarea trebuie neapărat executată, deoarece îşi „va scoate banii”.
(continuare în ediţia viitoare)