Ediţia din 5 februarie 1976 a revistei „Cutezătorii” îl avea pe prima pagină pe un adolescent din Câmpulung la volanul unui cart, având în dreptul fotografiei următoarea explicaţie: „Pilot de încercare, dar, în acelaşi timp, şi constructorul propriei maşini”. O pagină a revistei pentru copii şi tineri din fostul regim era alocată unui reportaj despre minitehnicienii din Câmpulung, cu accent pe inovaţiile cercului de carting, nominalizându-i pe Tase Irimia, Gabriel Frîntu, Gheorghe Oancea, Gabriel Dobrescu, fraţii Aurel şi Sorin Anuţa. Copiii erau ajutaţi cu materiale de cei care îi „patronau”, angajaţii de la ARO.
Cu doi ani înainte, în 1974, băieţii prezentau la expoziţia „Minitehnicus” un cart electric de concepţie proprie. Variantă depăşită, pentru că, între timp, l-au îmbunătăţit. „S-ar putea ca, peste 10-15 ani, autovehiculele să se construiască după alte formule decât cele de azi. Să se alimenteze, de pildă, nu la staţiile PECO, ci la o banală priză electrică.”, scria revista în urmă cu 48 de ani. Băiatul de pe prima pagină a revistei are astăzi în jur de 60 de ani, 60 şi un pic, şi m-aş bucura dacă cineva dintre cei care lecturează acest text asociază fotografia cu unul dintre numele extrase din reportaj.
Tot pe coperta publicaţiei era aşezat mesajul academicianului Radu Voinea, care scria că: „Un concurs ca „Minitehnicus” merită elogii nu numai pentru că dezvoltă interesul faţă de tehnica zilei de azi şi de mâine, dar şi pentru că oferă un cadru prielnic unei gândiri aplicate încă de la frageda vârstă a degetelor pătate de cerneală. Punerea în valoare a gândirii originale, a iniţiativei, stimularea creativităţii elevilor reprezintă condiţii necesare pentru o educaţie cu faţa spre viitor.”
- Ce se anticipa în ’78: “S-ar putea ca, peste zece-cincisprezece ani, autovehiculele să se alimenteze, de pildă, nu la Staţiile P.E.C.O., ci la o banală priză electrică. Dacă nu cumva vor folosi, în locul benzinei sau a motorinei, hidrogenul lichid”
Chiar aşa se intitulează reportajul din „Cutezătorii”, „Cu faţa spre viitor”, în al cărui conţinut veţi descoperi cum vedeau prezentul nostru copiii de acum 48 de ani, care astăzi sunt în jurul vârstei de 60 de ani. Unii chiar au depăşit-o.
„Cercul de carting de la Casa Pionierilor din Câmpulung, judeţul Argeş. Tase Irimia, Gabriel Frîntu, Gheorghe Oancea, Gabriel Dobrescu, fraţii Aurel şi Sorin Anuţa şi alţi minitehnicieni îşi petrec timpul liber lucrând în atelierul cercului.
Lucrând, dar nu oricum, ci aşa cum văd ei că lucrează şi cei care îi „patronează”, ajutându-i cu materiale şi îndrumări tehnice: muncitorii, tehnicienii şi inginerii de la uzina care produce renumitele autoturisme ARO. Şi anume străduindu-se să construiască maşini din ce în ce mai bune, cu caracteristici tehnice care să corespundă celor mai înalte exigenţe ale prezentului, dar şi trebuinţelor previzibile ale viitorului.
Este, însă, această caracteristică a activităţii pionierilor o intenţie, fie şi lăudabilă, sau o realitate? Să vedem ce spun faptele.
Un exemplu: noua variantă a cartului cu motor electric. Cu aproape doi ani în urmă, membrii cercului ieşeau din anonimat prin prezentarea la Expoziţia „Minitehnicus” a unui cart electric de concepţie proprie. Realizarea a fost apreciată din toate punctele de vedere, dar, mai ales, în perspectiva viitorului, care, conform pronosticurilor celor mai mulţi specialişti, va consacra autovehiculele cu motor electric. Acum, însă, spre surprinderea, dar şi încântarea noastră, realizatorii vorbesc despre acest eveniment ca şi când s-ar fi petrecut în secolul trecut: „A, cartul acela!… E depăşit. Între timp, am construit altul. A doua varianţă, îmbunătăţită!” Iat-o. O maşină ciudată, demnă de un salon automobilistic de avangardă. Ne mulţumim să-i reţinem caracteristicile tehnice net superioare primei variante: silenţiozitate şi maleabilitate în conducere, viteză şi durată de funcţionare neîntreruptă de aproape trei ori mai mari (urmare a modificărilor la motor şi la baterii), linie aerodinamică, tablou de bord mai estetic şi mai funcţional, conducere mai confortabilă.
Un al doilea exemplu. Avem în faţă un cart clasic modificat astfel încât îşi merită cu prisosinţă epitetul de modern: cadrul original înlocuit cu altul, mai frumos, mai uşor şi mai rezistent, transmisia automată, motorul „urcat” de la 7.000 la 12.000 de turaţii pe minut.
S-ar putea ca, peste zece-cincisprezece ani, autovehiculele să se construiască după alte formule decât cele de astăzi. Să se alimenteze, de pildă, nu la Staţiile P.E.C.O., ci la o banală priză electrică. Sau – de ce nu?! – direct de la Soare. Dacă nu cumva vor folosi, în locul benzinei sau a motorinei, hidrogenul lichid. Membrii cercului sunt la curent cu aceste probleme. Ei ştiu că ne aflăm în plin avânt al revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi, cum mulţi dintre ei sunt hotărâţi să lucreze în marea uzină din oraşul lor sau să devină mecanici, şoferi, se pregătesc de pe acum pentru a corespunde exigenţelor veacului.”
- Doi minitehnicieni au lucrat împreună la repararea şi perfecţionarea unui crucişător
„Cercul de radio se bucură de aceeaşi orientare. Nu puţini dintre cei aproape 200 de pionieri care frecventează acest cerc sunt convinşi că, peste ani, vor fi în măsură să construiască aparatura necesară pentru a lua contact cu locuitorii oricăror lumi civilizate din Univers. Deocamdată, îi dau zor cu lipitul şi însăilatul pieselor în aparate de radio cu unul sau două tranzistoare… Alţii – precum Liviu Pîrşan, Constantin Ştefan, Sorin Iorga -, mai realişti, vor să se afirme la viitoarea ediţie a Concursului „Minitehnicus” cu un „şoricel electronic”, cu un amplificator radio de mărimea a patru cutii de chibrituri, dar mai ales cu un „profesor electronic” de concepţie proprie, căruia îi prevăd o strălucită… carieră didactică.
Cât despre navo, aero şi rachetomodelişti, toţi – mai bine de 180 – visează la gloria lui Cristofor Columb, a lui Aurel Vlaicu, Vuia sau Coandă, a lui Gagarin sau Armstrong. Sunt convinşi – pe bună dreptate – că încă nu s-a spus totul nici în ceea ce priveşte vapoarele şi submersibilele, nici în ceea ce priveşte avioanele şi rachetele. Deocamdată, se străduiesc să descifreze şi să-şi însuşească alfabetul construcţiei de nave, avioane şi rachete. Iată-i, de pildă, pe minitehnicienii Florin Zidaru şi Gabriel Neagu. De câteva luni, lucrează împreună la repararea şi perfecţionarea unui crucişător… acoperit de glorie (cu acesta au fost câştigate câteva concursuri judeţene şi republicane). Reconstrucţia crucişătorului le-a oferit nu numai prilejul de a cunoaşte acest tip de nave, de a se familiariza cu ele, ci şi de a le îndrăgi. Ceea ce a determinat o decizie angajantă: cei doi vor urma şcoala de ofiţeri de Marină Militară.
Astfel, minitehnicienii din Câmpulung se pregătesc, fiecare potrivit cu aptitudinile, cu visurile lui, pentru întâlnirea cu viitoarele lor profesii, cu viitorul lor de oameni adevăraţi, de constructori. Cea mai tânără generaţie creşte odată cu ţara.”
- În vara anului 1954, se înfiinţa Casa Pionierilor în Vila Mirea naţionalizată
Casă a Pionierilor a fost înfiinţată cu exact 70 de ani în urmă, pe 17 iulie 1954. Potrivit lucrării „Câmpulung Muscel. Ieri şi azi”, realizată de I. Hurdubeţiu, Fl. Mârtzu, N. Nicolaescu, Gh. Pârnuţă, I. Stănculescu, în 1973-1974 – anul realizării monografiei -, activau 16 cercuri în cadrul Casei Pionerilor, frecventate de 2.000 de elevi: Aeromodele, Navomodele, Mecanică-auto (carturi), Mâini îndemânatice (fete), Radio-telegrafie, Prietenii naturii, Turism-meteorologie, Cenaclul literar şi reporteri, Cercul prieteniei, Cercul de instrumente muzicale, Cercul artistic, Căutătorii de comori, Sculptură-pirogravură, Dansuri populare, Jocuri sportive.