11.9 C
Campulung Muscel
21/05/2024

Un şofer trebuie să plătească 100.000 de euro, daune morale, după ce a accidentat mortal o femeie

În vara lui 2013, neatenţia a dus-o pe Tudora Pahonţu, în vârstă de 76 de ani, din comuna Stoeneşti, pe patul spitalului. Pensionara a fost grav rănită în urma unui accident rutier petrecut în comuna Stoeneşti. Cercetările ulterioare au stabilit că vina îi aparţine victimei. Aceasta se afla pe drumul din comună şi a vrut să traverseze. În zonă, şoseaua nu era prevăzută cu trecere de pietoni, iar bătrâna a decis să treacă, însă nu s-a asigurat. A fost lovită de maşina condusă de Vasile Manole, de 42 de ani, din comuna Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa, şofer profesionist. Impactul a fost unul puternic, care a avut urmări grave asupra bietei femei. După ce a stat internată din 7 iunie şi până în 13 iunie 2013, a murit la câteva zile după. Pe numele şoferului a fost deschis dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă. După finalizarea cercetărilor, instanţa Judecătoriei Câmpulung a admis, pe 21 octombrie 2014, rechizitoriul Parchetului nr. 1432/P/2013 şi a dispus începerea judecăţii pentru ucidere din culpă asupra inculpatului Vasile Manole. În dosar au mai fost implicate, ca părţi civile, rudele femeii moarte, soţul Constantin Pahonţu, şi fiul Florian Daniel Vasilescu, plus Spitalul Municipal Câmpulung. 

La al nouălea termen, din 17 martie 2015, completul penal a dat sentinţa în dosar, asta după ce la alte termene s-au audiat martorii Laurenţiu Stroie, Elena Popa şi Cătălin Moiceanu. În timpul derulării acţiunii judecătoreşti, Spitalul Municipal Câmpulung a trebuit să comunice instanţei dosarul medical al Tudorei Pahonţu, victima accidentului rutier, internată în perioada 7.06.2013-13.06.2013, potrivit foii de observaţie 6496/278, precum şi un rezumat privind starea de sănătate a femeii, cu indicarea afecţiunilor/bolilor de care suferea, a diagnosticului complet şi a tratamentului aplicat pe toată durata internării şi până la data decesului.

Pentru ucidere din culpă, şoferul a primit patru ani de închisoare, cu suspendare

Completul 10 Penal al Judecătoriei Câmpulung, prin hotărârea 34/2015 din 17 martie 2015, s-a pronunţat în dosar. Astfel, şoferul Vasile Manole a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru ucidere din culpă, cu suspendarea executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 9 ani. În acest timp, bărbatul trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere, plus că trebuie să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Argeş, la termenele stabilite de consilierii de probaţiune. În cadrul acestei sentinţe, lui Vasile Manole i s-a impus respectarea obligaţiei de a nu conduce niciun autoturism pe durata termenului de încercare, de 9 ani.

Judecătorul de caz a fost de acord cu acţiunea civilă formulată de soţul şi fiul victimei, Constantin Pahonţu şi Florin Daniel Vasilescu, obligându-l pe inculpat şi pe partea responsabilă civilmente, Euroins România Asigurare Reasigurare SA, la plata către cei doi a sumei de 10.000 de lei, cu titlu de daune materiale. 

Ca daune morale, şoferul şi firma de asigurări au fost obligate la plata către Constantin Pahonţu şi Florin Daniel Vasilescu a sumei de 100.000 de euro, 50.000 de euro pentru fiecare, sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii.

Şi Spitalul Municipal Câmpulung, ca parte civilă în proces, va primi de la Vasile Manole şi firma Euroins suma de 1.831,22 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

Cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 1.200 de lei, vor fi suportate tot de Vasile Manole, din care 200 de lei este onorariul apărătorului din oficiu, avocat Elena Minciunescu. Cum hotărârea Judecătoriei Câmpulung nu a fost definitivă, în termenul legal, Vasile Manole şi firma de asigurări Euroins au făcut contestaţie la Curtea de Apel Piteşti. Şi aici s-au derulat şapte termene, următorul fiind pe 14 martie 2016, când se vor analiza rezultatele unei noi expertize criminalistice efectuate de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov. Acesta a primit ca sarcină calcularea, în baza datelor din dosar, a vitezei autoturismului condus de Vasile Manole şi să precizeze dacă victima, Tudora Pahonţu, a pătruns sau nu în spaţiul de siguranţă al acestuia. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!