Contrastul dintre credincios şi lume. În faţa copiilor lui Dumnezeu se ridică o stavilă, o piedică mare: lumea, adică lumea în general, cu care venim în legătură fiecare pe unde ne găsim. Este lumea ca sistem, zugrăvită în Cuvântul lui Dumnezeu ca având porniri, tendinţe, scopuri în care Dumnezeu nu numai că este înlăturat, dar şi tăgăduit şi urât de om. Lumea alege ce-i place ei, credinciosul alege ce-I place lui Dumnezeu. Lumea merge pe calea largă, credinciosul merge pe calea îngustă. Lumea zice: „aici e raiul, aici e iadul”, credinciosul zice: „dincolo este realitatea şi veşnicia”. Lumea umblă după slava ei, după avere, după renume, după petreceri, iar credinciosul umblă după slava lui Dumnezeu. Credinciosul ştie că eşti ceea ce eşti în faţa lui Dumnezeu, lumea nu ştie decât de ceea ce eşti în faţa oamenilor. Regula de purtare a lumii este să fie ca toţi oamenii, iar credinciosul vrea să fie ca Domnul Isus, ascultând în toate de El.
Trei caracteristici ale lumii. Lumea are trei lucruri: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii (1 Ioan 2.16). Firea pământească sau eul caută numai folosul său, plăcerea sa: egoismul în toate înfăţişările lui. Apoi este pofta ochilor. Ochiul nu se mai satură de privit, mai ales lucruri păcătoase, pofticioase. Invidiază pe altul pentru că este mai bogat decât el, mai frumoasă decât ea. Cum se uită o femeie la alta mai bine îmbrăcată sau mai frumoasă decât ea! În sfârşit, lăudăroşia vieţii! Omul se laudă cu ce a făcut el, cu ce face el. Ba încă adeseori se laudă cu lucruri de care ar trebui să-i fie ruşine. Beţivul se laudă cu băutura, stricatul cu stricăciunea, bogatul cu bogăţia, cel la putere cu puterea lui, cel care câştigă mult cu câştigul lui.
Lumea trece şi îl părăseşte pe om. „Şi lumea trece, şi pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2.17). Omul ţine mult să fie vorbit bine de lume. Numai când te învinge dragostea Domnului Isus te desparţi de lume, şi El te face s-o învingi. Lumea, la care omul ţine aşa de mult, îl părăseşte. Absalom era călare pe un catâr şi, trecând pe sub un stejar, părul i s-a încurcat în crăci, iar catârul a plecat mai departe şi l-a lăsat spânzurat în acel pom. Aşa face şi lumea. Pe fiul risipitor, când a rămas fără bani, lumea l-a părăsit. Lumea ştie să-i atragă pe oameni, dar atracţia ei este primejdioasă şi vinovată! Aşa este lumea: atracţiile ei par plăcute, frumoase, dar în ele este vină, otravă. Lumea te duce până la groapă, dacă te duce şi până acolo. După aceea se întoarce acasă şi te uită.
Prietenia cu lumea, vrăjmăşie cu Dumnezeu. Scriptura ne spune că „prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu” (Iacov 4.4). Lumea nu-L vrea pe Dumnezeu, este incomodată de Dumnezeu, vrea să scape de El. „Să rupem legăturile Lor (ale Domnului şi ale Unsului Său) şi să aruncăm departe de noi funiile Lor” (Psalmul 2.3). Unde este Dumnezeu?, zice omul fără Dumnezeu. Iar dacă cineva Îl mai caută pe Dumnezeu sau mai doreşte după Dumnezeu, o face fiindcă este în el un început de lucrare din partea lui Dumnezeu. Încolo, omul nu vrea să se gândească la Dumnezeu şi la starea lui înaintea lui Dumnezeu. Lumea nu-L vrea pe Domnul Isus. „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L”, au zis evreii de odinioară. Dar credincioşii tocmai pe Domnul Isus Îl vor. Lumea Îl urăşte pe Domnul Isus, dar credincioşii Îl iubesc.
Credinţa în Domnul Isus învinge lumea. Credinţa în Domnul Isus biruie lumea, pentru că a aflat în Domnul Isus ceva nespus mai bun şi mai vrednic de iubit decât tot ce poate să dea lumea. Într-o cântare spune: „Las lumea cu-ale ei minciuni, urmez în totul pe Isus; El mi-este totul, mi-e de-ajuns”. Credinţa învinge pornirile lumii, păcatele ei, tot ce este în lume. Ea ne-a pus în legătură cu Cel care are toată puterea în cer şi pe pământ, cu Domnul Isus. Iar legătura cu El ne păzeşte de tot ce nu este după voia Lui. El ne face să biruim lumea şi tot ce stăpâneşte în ea, vreau să zic întunericul, necredinţa, păcatele şi apucăturile lumii. Dacă n-ar fi harul lui Dumnezeu care să lucreze în cel credincios, lumea cu atracţiile şi cu ameninţările ei l-ar birui. Dar harul lui Dumnezeu lucrează în cel credincios ca să se despartă de tot ceea este păcat înaintea Lui. Cine crede în Domnul Isus biruie lumea (1 Ioan 5.4). Chiar dacă ar fi unul singur într-un sat, acel unul singur biruie toate apucăturile şi obiceiurile care sunt împotriva lui Dumnezeu în locul în care se află, nu se învoieşte cu ele şi nu ia parte la ele. În el este o putere dumnezeiască prin care biruie toate.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel