7.2 C
Campulung Muscel
18/05/2025

Zona Pieţei Centrale, aglomeraţia în care muscelenii sunt supuşi la acrobaţii

Zona Pieţei Centrale, aglomeraţia în care muscelenii sunt supuşi la acrobaţii

    V-am relatat în ediţiile precedente despre modul în care a ajuns să arate punctul 0 al municipiului, pavajele fărâmiţate, esplanade rupte, canale supraetajate, capcanele la tot pasul din urbea musceleană. Şi pentru că “buricul târgului”, Primăria, nu e singurul centru de interes al localităţii, zona ce înconjoară Piaţa Centrală reprezintă punctul cel mai aglomerat din Câmpulung. Asta pentru că târguielile zilnice ale cetăţenilor se fac, în mare parte, aici.
Deja nu mai reprezintă o noutate ţiganiada care marchează intrarea în piaţă, cu tarabe pline, care mai de care umplute cu şosete colorate, bulendre atârnate şi comercianţi gălăgioşi. Dar parcă, acum mai mult ca niciodată, zona forfotă mai ceva ca un muşuroi plin de furnici, betele, globuri, instalaţii de tot felul suspendate pe străzi, şoşoni şi mături confecţionate manual, o atmosferă copleşitoare. Ingenios, proprietarul unei tarabe şi-a rezervat locul de parcare a maşinii în mod inedit, tipic românesc, faţă de ceilalţi participanţi din trafic, care, în lipsa unui loc de retragere a autovehiculului, optau să-i fure acestuia spaţiul, prin două lăzi de bere, una lângă alta, pline cu sticle goale, cu greu mutabile, şi-a delimitat teritoriul. Vorbim de situaţia descrisă pe strada Richard, însă vis a vis, mai exact strada Piaţa Jurământului, îţi ies pupilele din orbită la câte obstacole ţi se pun în cale atunci când doreşti să străbaţi drumul de la un capăt la altul.

Esplanada prezintă aceleaşi probleme ca şi cea de lângă Primărie, trepte rupte, desprinse din pavaj, cu greu păşite şi fără siguranţă de către trecători, bolovani împrăştiaţi şi hârtoape la tot pasul. Comercianţii ale căror magazine de la parterul blocurilor, încărcate cu mase plastice şi vopsele, şi-au întins negoţul şi în perimetrul esplanadei, au forţat puţin nota şi pe spaţiul destinat publicului şi-au extins activitatea. În momentul în care doreşti să străbaţi zona, nu o poţi face de lighenele şi cutiile de lavabilă împrăştiate. Este clar că suferim grav la capitolul curăţenie, asta se reflectă şi în mizeriile de pe trotuare, unde sunt aruncate cutii şi tot felul de acareturi, însă un lucru care nu scapă privirii sunt jardinierele din ciment, în care pe vară stăteau florile. Acum li s-a găsit o altă întrebuinţare, sunt umplute de gunoaie, se pare că imaginaţia este punctul foarte al muscelenilor. Îndreptate privirea şi pasul spre piaţă, unde directorul Ion Vlădescu s-a blindat de paznici, vreo 10 la număr, atât de înspăimântători încât nicio umbră de om nu mai se încumetă să intre în incintă, câinii maidanezi, fiindcă despre ei este vorba, sunt foarte agresivi.

Ţinuţi de mila negustorilor, care le mai întind o bucată de pâine, se încaieră zilnic pentru dreptul la proprietate. Dacă un alt patruped doreşte să se alăture haitei, începe marea înşfăcare. Scăpată din mâna părintelui, o fetiţă, zilele trecute, a fost cât pe ce să intre în colţii maidanezilor. Noroc cu tatăl său, care rapid a tras-o de mână, atenţionând-o să nu o mai ia la goană printre atâţia câini.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!