3.7 C
Campulung Muscel
19/01/2025

După ce mai multe magazine și-au închis activitatea, oare cât va mai rezista Domo Şi în Câmpulung?

Unul dintre cei mai mari retaileri din România, conform unor informaţii neoficiale, îşi va închide activitatea fizică şi va rămâne doar cu operaţiunile din mediul online. Este vorba de Domo, care, de luni bune, stă sub semnul incertitudinii. Majoritatea magazinelor care încă funcţionează au rafturile aproape goale, deşi managerii companiei au încercat să împartă societatea în mai multe entităţi. Pentru ca marfa să nu rămână pe stoc, săptămâna trecută, începând cu 13 noiembrie, au demarat o acţiune sub numele „Dăm tot”, prin care se încearcă, prin reducerile de 90%, să nu rămână blocată marfa în depozite, iar preţurile scăzute să atragă produsele, spre achiziţionarea lor.

Situaţia magazinului electroIT Domo, la nivelul municipiului nostru, nu stă tocmai pe roze, bate vântul printre rafturi, reducerile se măresc din zi în zi, spre dezinteresul cumpărătorilor. Marfa nu stârneşte entuziasm, doar curiozitatea îi mai îndeamnă să deschidă uşile şi să păşească înăuntru.

Chiar dacă nimic nu atestă data când Domo îşi va lua “adio” de la municipiu, cei aflaţi în suspans sunt angajaţii, care se aşteaptă ca, din clipă în clipă, să fie disponibilizaţi. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!