În Argeş, Ziua Armatei României a fost marcată prin ceremonii militare şi religioase, depuneri de coroane la mormintele şi monumentele dedicate eroilor, precum şi prin manifestări culturale tematice. Conducerea Consiliului Judeţean Argeş a participat la ceremonia militară, care a avut loc la Cimitirul Eroilor din Piteşti. Cu această ocazie, preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, şi vicepreşedinţii Simona Brătulescu şi Ion Mînzînă au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor şi au asistat la ceremonia militară şi religioasă.
„Cu prilejul Zilei Armatei Române, doresc să transmit respectul şi preţuirea mea tuturor celor care reprezintă simbolul eroismului şi al spiritului de sacrificiu, dar, mai ales, al demnităţii naţionale. Sunt eroii anonimi care apără valorile umanităţii pe fronturile de luptă din colţurile lumii, sunt cei care îşi pun viaţa în apărarea semenilor noştri, cu devotament, curaj, patriotism şi determinare. Totodată, doresc să aduc un omagiu celor care, la 25 octombrie 1944, cu preţul vieţii au luptat pentru eliberarea ultimei fărâme de pământ românesc, precum şi celor care au înfruntat moartea pentru a ne transmite nouă şi urmaşilor noştri un mesaj de credinţă şi iubire de ţară, valori pe care fiecare dintre noi trebuie să le respecte şi să le cultive pentru a fi puternici ca naţiune. Mă închin în faţa celor care în trecut s-au jertfit, a veteranilor de război, precum şi a celor care, cu arma în mână, pe câmpurile de luptă din multe părţi ale lumii, câştigă respectul partenerilor noştri şi cresc reputaţia României, apărând dreptul la viaţă şi la libertate. Tuturor militarilor români, la zi aniversară, un „La mulţi ani!”, cu multă sănătate, putere şi credinţă! Cu adânc respect, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Dan Manu”, a fost mesajul adresat de şeful instituţiei tuturor militarilor argeşeni. „E.M.”