Pacienţii Spitalului Municipal sunt în pericol de a fi privaţi de serviciile unuia dintre cei mai buni chirurgi pe care i-a avut Câmpulungul. Dr.Valerian Iosifescu, medic primar Chirurgie Generală, a ajuns, în acest an, la vârsta pensionării. Pe 9 octombrie, reputatul chirurg muscelean a împlinit vârsta de 65 de ani, amănunt pe care îl cunosc doar apropiaţii, deoarece Valerian Iosifescu nu-şi arată deloc anii. Dimpotrivă, specialistul este în plină formă fizică şi profesională, care îi permite să se facă în continuare util instituţiei de sănătate câmpulungeană. Acest fapt, împlinirea vârstei legale de pensionare, n-ar trebui să constituie un impediment în practicarea pe mai departe a profesiei, aşa cum procedează foarte mulţi medici, care simt că-şi pot derula activitatea ca până atunci. Chiar în cadrul unităţii locale sunt medici pensionari, care lucrează la Spital, pe baza unor contracte de colaborare. Este cazul medicului primar de Medicină Internă Gheorghe Radu. Medicul primar ORL Mircea Şaraga, pensionat de ani buni, suplineşte lipsa unui doctor cu această specialitate în instituţia publică din municipiu. Iar Spitalul Câmpulung i-a păstrat în rândurile personalului, prin intermediul PFA-urilor înfiinţate de aceştia, în vederea continuării colaborării într-un cadru legal.
La Spitalul Municipal profesează medici care s-au pensionat cu ani în urmă
La începutul lunii ianuarie 2016, medicului Valerian Iosifescu îi expiră prelungirea de maximum trei luni de la data la care s-a depus dosarul de pensionare, prelungire aprobată de Comitetul Director al Spitalului Municipal pe 20 august 2015. Însă ar fi o greşeală enormă să se renunţe la colaborarea cu dr. Valerian Iosifescu, în primul rând, datorită experienţei sale deosebite acumulate în decursul îndelungatei sale cariere şi, în al doilea rând, nu are cine să-l înlocuiască. Chiar dacă ar veni ca înlocuitor un medic tânăr, cât timp îi va lua până se va forma, până se va apropia de performanţele doctorului Iosifescu, a cărui notorietate profesională este o carte de vizită şi pentru unitatea în care profesează? Şi, cel mai important, până când pacienţii vor căpăta încredere în el. Asta pentru că – nu trebuie să ne ascundem după deget – omul, când vine la doctor, se uită şi cere să fie unul bun şi cunoscut.
Din momentul publicării, în luna octombrie, a ştirii despre pensionarea apreciatului medic chirurg, căruia i s-a acordat posibilitatea de către forul de conducere al Spitalului Municipal de a-şi exercita profesia pentru cel mult trei luni, la redacţia ziarului nostru au apărut numeroase reacţii din partea celor care au fost trataţi de dr.Valerian Iosifescu. Foştii săi pacienţi, dar şi alţi musceleni care îl admiră ca om şi medic şi-au manifestat profunda nemulţumire faţă de uşurinţa cu care Spitalul Câmpulung este dispus să piardă un profesionist, care ar mai putea fi „exploatat” câţiva ani de acum înainte.
Nimeni nu se împotriveşte venirii unor medici tineri, pentru că ei sunt viitorul în orice domeniu. Dar tinerii au nevoie de mentori de la care să înveţe. El însuşi a avut privilegiul de a se pregăti, la începuturile sale, la Câmpulung, în preajma unor oameni extraordinari în materie de Chirurgie, doctorul Constantin Gh. Băcanu, doctorul Şerban Ceobotescu, doctorul Ion Cârstea, doctorul Apostol.
Sistemul conlucrării celor aflaţi la început de drum cu colegii experimentaţi este practicat cu succes peste tot în ţară, de aceea, conducerea Spitalului Câmpulung ar face bine să se gândească de două ori înainte de a pune punct relaţiei cu Valerian Iosifescu. Pentru binele pacienţilor, nu al medicului, pe care îl recomandă o carieră împlinită şi recunoştinţa miilor de bolnavi cărora le-a redat sănătatea. În vara acestui an, medicul originar din Stoeneşti a fost recompensat de autorităţile din comuna natală cu titlul de „Cetăţean de Onoare”. „Sunt mândru că n-am trădat niciodată profesia de medic. Vreau să vă asigur că mă voi pune la dispoziţia dumneavoastră, cu toate disponibilităţile mele, pe plan medical şi pe orice alte planuri în care vă pot ajuta.”, îi asigura pe musceleni Valerian Iosifescu.
Managerii Spitalului Câmpulung pot face posibil acest angajament al valorosului chirurg muscelean păstrându-l în echipa de medici atâta timp cât va considera acesta că este în stare să-şi practice profesia.