Casa de Cultură a Sindicatelor “C.D. Aricescu”, locul în care se ţin festivaluri, concursuri şi scene de teatru, unde se întâlnesc diverşi artişti, oameni de cultură şi oficialităţi, se poate bucura în spatele clădirii de o vastă pepinieră, ce poate fi utilizată într-o zonă de înflorire a plantelor ornamentale. Această suprafaţă de spaţiu verde este folosită ca un “bun venit” pentru musafirii ce îşi parchează la fiecare eveniment maşinile, în locul de parcare amenajat în spatele Casei de Cultură, impresionaţi de o aşa bună privelişte şi bun simţ al edililor care găsesc să exploateze fiecare spaţiu verde din oraş cu o gamă variată de floricele, care mai de care mai viu colorate. Acest municipiu chiar e o zonă exotică.
Ceea ce se poate găsi, aşadar, în această grădină botanică nu sunt altceva decât impresionanţii brusturi, plantă protejată prin lege, ce se înalţă până la doi metri, cu frunze mari, specie nativă din regiunile temperate ale lumii vechi, din Scandinavia, Japonia, inclusiv Orientul Mijlociu, ce conţine fibre dietetice cu un număr mic de calorii, excelentă pentru cura de slăbire, urzica, altă specie prezentă pe pepinieră, o plantă erbacee, perenă, răspândită şi în Nordul Africii şi Americii, cu proprietăţi diuretice, ce reglează tensiunea arterială şi combate reumatismul şi anemia, ştirul, un alt soi de plantă consumată de acum 7.000 de ani, plină de vitamine, s-a extins pe suprafaţa de teren, plus alte buruieni ce se cultivă singure, atât de vaste, încât se pot confunda şi cu cannabis-ul, la cât de variate sunt tufele. Până şi Ministerul Agriculturii râvneşte la o aşa plantaţie ce se înmulţeşte şi regenerează singură.
ADP-ul nu a îndrăznit să taie de la rădăcină nici măcar iarba, darămite bălăriile crescute ce au stat neclintite trei sezoane. Iarna poate îşi va face treaba în locul adepistului, care s-a perindat acum câteva săptămâni cu motocositoarea în mână, dând târcoale prin zona cu pricina, dar a trecut pe lângă ea, nu a clintit nici măcar un gest că l-ar interesa să îndepărteze ciulinii răzleţi. Îndârjirea acestuia ţintea clienta lui fidelă, care nu era acasă. De obicei, în urma serviciului prestat, de a-i cosi în faţa casei iarba, îl remunera, adică mai “ciupea” şi el un ciubuc, l-a lăsat cu ochii în soare să facă şi un drum degeaba.