13.7 C
Campulung Muscel
06/10/2024

După ce au intrat cu maşina sub o remorcă parcată, Patru tineri au ajuns la spital cu picioarele rupte

Patru tineri din Câmpulung, cu vârste între 21 şi 26 de ani, au văzut moartea cu ochii, vineri noaptea, după ce au fost implicaţi într-un accident rutier, care a avut loc pe o stradă lăturalnică din municipiu. Maşina în care se aflau s-a izbit violent de o remorcă parcată pe marginea drumului, iar băieţii au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieşi din autoturismul transformat într-un morman de fiare contorsionate. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili exact cum s-a petrecut totul.

Accidentul a avut loc după ora 23.00, pe strada Cuza Vodă. Potrivit martorilor, autoturismul Renault Megane în care se aflau cei patru tineri venea cu viteză dinspre benzinăria Petrom, situată vizavi de fosta Şcoală Numărul 6, iar la un moment dat, într-o curbă uşoară la dreapta, şoferul, Ovidiu Ştefan, de 21 de ani, a pierdut controlul volanului. Maşina a părăsit partea carosabilă, a distrus o gură de canal, a şters un păr şi s-a proptit în final în remorca unei dubiţe. „Fata mea a ieşit să încuie poarta şi a auzit cum tura motorul, cred că venea cu viteză mare, pentru că pe aici, aproape seară de seară, aleargă unii ca nebunii, mai ales după ce s-a asfaltat strada. Şi cu maşini, şi cu motociclete. Apoi s-a auzit o bubuitură mare şi şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva rău. Am ieşit toţi afară şi am văzut maşina înfiptă în remorcă. Unul, care ieşise din maşină, era plin de sânge, dar mergea, iar din interior ţipa altul, care nu putea să iasă. Au venit patru salvări şi i-au luat.”, ne-a declarat o localnică.

În urma impactului, maşina a fost grav avariată, iar cei patru tineri au suferit multiple traumatisme, fiind scoşi din autoturism de un echipaj de descarcerare. Au fost transportaţi apoi cu ambulanţele la Spitalul Municipal Câmpulung, unde au primit îngrijirile medicale ce se impuneau. Doi dintre ei, aflaţi în stare foarte gravă, au fost transferaţi ulterior la Spitalul Judeţean Argeş. Ceilalţi doi au suferit leziuni mai uşoare şi au rămas internaţi la Câmpulung. Şoferul maşinii s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările care au stat la baza accidentului. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!