-1.2 C
Campulung Muscel
14/02/2025

Divorţul – nerecomandat de adunare

Însemnat lucru este în ce stare te-a găsit evanghelia. Ce-a fost înainte curăţeşte sângele Domnului Hristos. Viaţa de dinainte de a veni la Domnul Isus ştim ce poate să fie: viaţă de păcat. Totuşi sunt şi între credincioşi unii care s-au despărţit şi apoi s-au recăsătorit, va zice cineva. În privinţa aceasta se discută de la caz la caz; nu este o lege. Adunarea suportă şi astfel de cazuri; ea nu-i poate înlătura din sânul ei pe cei care, pentru motive pe care ea însăşi le cântăreşte, au făcut un pas de felul acesta. Astfel de cazuri izolate, adunarea nu le recomandă şi altora, ca adică şi alţii tot aşa să facă. În cărţile Ezra şi Neemia se spune cum căsătoria cu femei de alte neamuri era privită ca ceva spurcat; iar copiii care ieşeau din astfel de căsătorii erau priviţi ca necuraţi. În Noul Testament nu mai este aşa. Dacă bărbatul este necredincios, nu-ţi pierzi sufletul cu asta; dacă ai soţie necredincioasă, de asemenea nu-ţi pierzi sufletul. Tu rămâi cu Domnul Isus şi ai nădejde că poate şi el sau ea se vor întoarce la Dumnezeu. Cel necredincios şi copiii, sfinţiţi de cel credincios „Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta credincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi” (1 Corinteni 7.14). Bărbatul necredincios este pus în atmosfera sfinţeniei, dacă soţia lui este credincioasă. Tot aşa şi copiii rezultaţi din căsătorie nu sunt necuraţi înaintea lui Dumnezeu, ci sfinţi. Adică nu sfinţi pe dinăuntru, căci nu se poate sfinţire fără Duhul Sfânt, fără Domnul Isus, ci sunt aşezaţi în atmosfera sfinţeniei, favorizaţi de Dumnezeu, prin faptul că le-a dat tată sau mamă credincioasă. În ce priveşte creşterea copiilor, părintele credincios se îngrijeşte de aceasta, pentru că el ştie că este răspunzător pentru copii, să-i crească în frica Domnului. Nu evanghelia strică familia, ci păcatul; divorţul – faptă a celui necredincios. Pentru că bărbatul nu este încă credincios, soţia credincioasă să nu se creadă îndreptăţită să-i spună aceluia: „Eu sunt acum cu Domnul Isus, sunt deci în lumină; tu eşti în întuneric şi de aceea te las, te părăsesc!”. Nu merge aşa! Evanghelia nu strică, nu desface căsnicia. Păcatul, da, o strică; dar evanghelia, nu. Apostolul Pavel însă spune: Dacă un necredincios vrea să-şi lase soţia pentru că este credincioasă, poate s-o facă (1 Corinteni 7.15); dar credinciosul să-şi lase soţia pentru că nu este credincioasă sau soţia credincioasă să-şi lase bărbatul pentru că este necredincios nu se poate. Cuvântul lui Dumnezeu spune soţiilor credincioase: „Chiar dacă soţul tău este necredincios, tot să-i fii supusă şi să nu crezi că împotrivirea lui te-ar lipsi de posibilitatea de a fi credincioasă, de a trăi în legătură cu Dumnezeu şi de a nădăjdui că şi el va deveni credincios”. Soţia credincioasă câştigă pe soţul ei, fără cuvânt. Soţia credincioasă doreşte mult ca şi soţul ei să meargă împreună cu ea pe cale. Ea stăruie de el şi se roagă pentru el. Chiar dacă el ajunge de nu mai poate să sufere îndemnul ei de a se întoarce la Dumnezeu, îi rămâne totuşi pilda de viaţă curată pe care o vede la soţia lui. Duhul Sfânt ştie că femeia este pornită mai des spre multă vorbă, de aceea spune ca ele să-şi câştige soţii „fără cuvânt”. Nu-i mai bate capul, când ştie despre ce este vorba; fă-l însă să-ţi vadă viaţa curată şi în temere de Dumnezeu! Acesta este cel mai bun mijloc pentru ca el să fie adus la Domnul Isus. În toate lucrurile avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt. Nu trebuie cineva să spună: „Acum n-am să mai scot o vorbă; las să-i vorbească viaţa mea”. Bună hotărâre, dar poate că nu ţi-ai făcut toată datoria de a-i înfăţişa lucrurile clar şi de a te ruga. Mărturisirea cu gura şi cu viaţa merg împreună; cea mai mare putere o are însă viaţa şi, dacă nu vede viaţă, atunci nu se face nimic. Înfăţişarea exterioară nu este de neglijat! Cele mai multe femei au prea mare grijă de podoaba de afară – îmbrăcămintea. Este natural ca femeia să aibă grijă de exteriorul ei, căci este un spectacol dezgustător să vezi o femeie neglijentă. Sărăcăcioasă poate să fie îmbrăcămintea, dar curată. În privinţa îmbrăcămintei este însă multă exagerare. De aceea apostolul spune: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletirea părului şi în purtarea de podoabe de aur sau în îmbrăcarea hainelor” (1 Petru 3.3). Un duh blând şi liniştit. Grija de căpetenie trebuie să fie omul dinăuntru, „omul ascuns al inimii, în chipul nepieritor al unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3.4). Printre primele însuşiri pe care le câştigă un suflet care s-a întors la Dumnezeu este blândeţea şi liniştea. Nu mai este strigare, nu mai este enervare. Duhul a devenit aşezat şi liniştit, vorbirea este la locul ei, nu se mai repede la vorbă, înlătură din vorbire exagerările. Nu-i mai sare inima de toate, arată răbdare şi supunere în faţa voii lui Dumnezeu. Aceasta îi face bine sufletului său, cât şi celor din jur. În versetul 7 se mai spune că femeia este un vas mai slab, ca trup (fiziceşte), dar şi ca suflet. Femeia este pornită spre mai mare simţire, se sperie mai repede, este mai pornită spre enervare şi supărare. De aceea i se cere „un duh blând şi liniştit”. Chipul de miel al Domnului Isus se poate arăta îndeosebi printr-un duh blând şi liniştit. Sara, dată ca pildă pentru femei! Apostolul dă femeilor credincioase o pildă din Vechiul Testament: pe Sara. „Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva” (1 Petru 3.6). La Sara vedem unele însuşiri foarte frumoase. Ea era încrezătoare în Dumnezeu şi din aceasta ieşea acel duh blând şi liniştit. Soţul ei, Avraam, era în Mesopotamia şi, la un moment dat, Dumnezeu îi spune: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta”. Ar fi fost natural ca Sara să-l întrebe: „Care ţară? Nu ştim nici unde mergem”. Aici s-a arătat credinţa ei. O altă împrejurare este aceea în care Avraam s-a dus să-l aducă jertfă pe Isaac. Într-o dimineaţă, Sara s-a pomenit fără Avraam şi fără Isaac, care au mers trei zile până la muntele Moria; dus şi întors, şase zile. Ea însă nu ştia nimic. A aşteptat şi a stat liniştită. Ce-a făcut-o să fie plină de pace? Încrederea în Dumnezeu! De ce Avraam nu i-a spus soţiei ce avea să facă? Ca să n-o chinuiască. Mare a fost tulburarea la el. Pe Sara a cruţat-o, ca pe un vas mai slab, n-a vrut să-i spună. Avraam este o stea de primă mărime, iar Sara, de mărime mai mică; însă acelaşi fel de lumină dă şi ea.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!