La ce prăpăd este în jurul Primăriei, unde, pur şi simplu, pute de la atâta mizerie, nu trebuie să ne mire ce găsim în rest. De jur împrejurul celei mai importante clădiri din municipiu, unde aleşii iau decizii de cheltuire „înţeleaptă” a banului public – de la atâta „înţelepciune” arată şi miroase localitatea ca o hazna – totul este esenţă de urâţenie generată de delăsarea crasă a autorităţilor. Ne-am înşelat crezând că după un primar petrecăreţ vom avea unul căruia să-i agreseze retina imaginea de jale a zonei zero, unde totul este spart, ciobit, sărit. Pe o astfel de suprafaţă cu pavaj distrus au fost primiţi la Câmpulung puţinii musafiri care s-au încumetat să ne viziteze. Din curtoazie, poate, că i-au primit pe ai noştri (vezi Călin Andrei în China), nu că ar fi venit cu treburi. Chiar ne întrebam de fiecare dată când Călin Andrei stătea ţanţoş, împăunându-se cu funcţia şi cu eşarfa tricoloră de primar: oare, lui nu i-o fi ruşine cu Piaţa Primăriei, plină de capcane din cauza pavelelor incomplete, zobite şi mărginite de pâlcuri de buruieni? Când au venit asiaticii dintr-una dintre cele mai mari metropole ale lumii, nu i-a crăpat obrazul cu aşezarea parcă din lumea a treia în care a îndrăznit să-i invite? Chiştoace de ţigări, găuri de toate mărimile, negreala grătarelor de mici, plantele decorative de o sărăcie care unui gospodar îi umple obrajii de jenă că nu oferă oaspetelui mai mult… de asta ai parte în cel mai important punct al municipiului. Şi, dacă aşa arată centrul aflat sub ochii şi sub nasul şefilor Primăriei, poţi spera la mai mult depărtându-te de Primărie? Nu.
Pe când credeam că n-o să găsim nimic care să ne provoace un sentiment de mirare, am dat (aşa cum dă toată lumea care merge spre şi dinspre „Dan Barbilian”) de deja celebra gură de canalizare plantată în trotuar. Bănuim că nu există plătitor de taxe şi impozite la Câmpulung care să nu fi trecut măcar o dată pe lângă, pe deasupra sau, mai grav, coborând de pe trotuar pe stradă, ca să evite obstacolul înălţat la suprafaţa trotuarului, exact ca pe un şantier, unde materialele lăsate în dezordine reprezintă firescul, nu anormalul. În cazul trotuarului de pe partea stângă a străzii Istrate Rizeanu, capacul din beton, de o grosime considerabilă, cam cât să-l facă pe pieton să se lungească pe stradă, dacă nu este atent, a intrat în normalitate. Şi pentru autorităţi, care n-au călcat cu piciorul în zona cu pricina, şi pentru oamenii locului, care ştiu de existenţa hopului.
Platforma betonată, destul de înaltă, se întinde pe aproape întreaga suprafaţă a trotuarului, în jurul ei nemaifiind loc pentru un mers normal, ci unul chinuit, cu băgare de seamă, mai ales dacă, neinspirat, alegi partea cu carosabilul. Doamne fereşte, un vârstnic se dezechilibrează încercând să ocolească „pleaşca” statornică în peisaj şi nimereşte în faţa maşinilor, pe o arteră extrem de circulată. Pentru a localiza acest real pericol, precizăm că trotuarul ocupat de gura de canal se află în intersecţia de la „Muscelpan”, pe partea cu magazinul de mobilă şi decoraţiuni second hand. Şi fără blocajul cu pricina, circulaţia pietonală în zonă este îngreunată de poziţionarea în pantă. Darămite să cobori sau să urci panta cu o „movilă” din beton în cale! Unui vârstnic sau unui bolnav cu mers greoi îi face deplasarea şi mai anevoioasă. Ce să mai zicem de mămicile sau bunicile care împing cărucioarele celor mici pe trotuarele câmpulungene, nenorocite, vai mama lor, cu toate lucrările de reparaţii anuale, care n-au fost în stare să aducă spaţiile destinate pietonilor la o condiţie decentă! Canalul trântit în mijlocul drumului face imposibilă circulaţia cărucioarelor bebeluşilor ale căror mame nu trag de fiare suficient de mult încât să treacă peste el cu copilul şi mijlocul de transport al acestuia în braţe. Afirmaţia este valabilă şi pentru persoanele cu handicap, grav sau mai puţin grav. Exclus să circule pe aici câmpulungenii în cărucior sau cei pe care îi mai vedem pe stradă duşi de braţ de un însoţitor!
Anul trecut, când s-a lucrat la respectivul trotuar, asfaltarea a urmat conturul capacului, fără ca un responsabil să aibă iniţiativa eliminării lui din peisaj. Ori dacă are un rol care justifică menţinerea lui, măcar să fie adus la nivelul trotuarului, ca să nu se mai împiedice lumea de el. Dar combinaţia arhicunoscută de contribuabil, de indolenţă şi lipsă totală de compasiune pentru cei beteşugiţi de boală ori bătrâneţe, peste care tronează principiul „las’, că merge şi aşa”, face ca gura de canal să dăinuie în calea „pedestraşilor”. Dacă nu le obligă bunul simţ să facă o treabă ca lumea, autorităţile ar trebui să ştie – şi ştiu, numai că nu le pasă – că legea le obligă să respecte drepturile categoriilor defavorizate. Dacă rampele de acces în instituţiile publice, care este musai să continue cu un sistem menit să le asigure deplasarea şi în incintă, sunt un lux, iată că şi nivelarea unui amărât de trotuar a fost o misiune prea grea pentru aleşi. Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, la Capitolul IV Accesibilitate, art.62, stabileşte următoarele: (1) Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor staţii, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice, mediul informaţional şi comunicaţional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.”
Scrie clar în lege că persoana cu handicap trebuie să aibă acces neîngrădit pe „străzi şi drumuri publice”, lucru imposibil cu un canal care blochează înaintarea unui cărucior, de exemplu. După cum tot în lege scrie că: „Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Local.” (art.61 din Legea administraţiei publice locale 215/2001). Şi primarul, şi consilierii, cu mâna pe Biblie, şi-au luat următorul angajament faţă de cetăţeni la începutul fiecărui mandat: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Câmpulung. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
În condiţiile în care ai jurat de trei ori şi l-ai rugat pe Cel de Sus să te ţină în funcţie, iar Câmpulungul arată şi miroase ca o cocină, cum te poţi chema altfel decât un nesimţit?! Călin Andrei, Liviu Ţâroiu, Bogdan David şi trei sferturi din actualul Consiliul Local au de la trei mandate în sus. Şeful ADP, Liviu Popescu, conduce serviciul, ca director, de când era viceprimar cumnatul său, Sorin Buta, din mandatul 2004-2008. Edilul, la fel, are acelaşi director dintotdeauna. Şi cu o grămadă de longevivi rutinaţi lipiţi de scaune, se explică longevitatea unui canal care a scos capul în lume.
Dacă nu şi-l va retrage prin bunăvoinţa administratorilor municipiului, Asociaţia „Evenimentul Muscelean”, în ajutorul cititorilor care ne-au rugat să reluăm subiectul, că poate se vor milostivi „ăştia noi” să-l aducă la nivelul trotuarului, va intenta o acţiune în instanţă. Numai dacă aleşii vor motiva că nu mai au bani să rezolve gura de canal, pentru că i-au dat la fotbal, atunci vom abandona demersul. Până când autorităţile vor trece la acţiune, lansăm următoarea provocare cititorilor: găsiţi oriunde altundeva o ciudăţenie mai mare decât canalul din trotuar! “E.M.”